CHIȘINĂU, 26 iulie – Sputnik. În opinia politologului, extinderea frontierelor alianței nord-atlantice nu sporește nivelul de securitate, ci dimpotrivă, contribuie la apariția unor riscuri de instabilitate.
“NATO e ca o fantomă a comunismului – el vine și nu mai pleacă. Pericolul pentru acele state, pe teritoriul cărora se află bazele NATO, nu se diminuează, ci dimpotrivă – sporește. În cazul în care nu se întâmplă nimic, iar faza confruntării nu va trece în faza unui război rece sau fierbinte, aceste baze se dovedesc a fi inutile. Însă dacă se va întâmpla ceva, atunci anume acele puncte, pe teritoriul cărora se află bazele respective, vor deveni puncte de ciocnire a marilor puteri”, a declarat Juravliov agenției Sputnik Moldova.
Potrivit lui, liberalii se află în captivitatea unui mit, în care Federația Rusă este prezentată ca un „rău absolut”. Această convingere că NATO va oferi protecție de un “război-hibrid” cu Rusia vine din credința în existența unei “rele voințe” din partea Rusiei, existența căruia nimeni nici măcar nu a încercat să o demonstreze. Dimpotrivă, această “rea voință” este tratată ca un dat, afirmă analistul.
State precum Ucraina sau Republica Moldova nu vor fi protejate de blocul militar, ci vor fi folosite în calitate de scut, consideră analistul.
Potrivit lui Juravliov, o problemă similară exista și în perioada războiului rece. Acest lucru îl înțelegeau și europenii de Vest, motiv pentru care Franța a ieșit din componenta militară a NATO. Președintele francez de atunci, Charles de Gaulle, înțelegea că în locul apărării Franței, NATO putea transforma această țară într-un poligon, într-un obiect al confruntării cu URSS, fapt care nu putea aduce beneficii țării, ci dimpotrivă, doar prejudicii.
În opinia analistului, afirmarea statutului de neutralitate este în interesul Republicii Moldova. Cu toate acestea, politicienii se află în captivitatea unor mituri, conform cărora Rusia ar reprezenta o întruchipare a “răului absolut”, iar NATO ar înfățișa „binele absolut”.
„Din păcate, politicienii, în locul unui raționament logic, se conduc de o logică a “stăpânului inelelor”. Iată de ce aceștia substituie neutralitatea cu o protecție imaginară. Nu va exista niciun fel de protecție, exact așa cum nu există niciun inamic de care ar trebui să fie protejați”, conchide directorul Institutului rus pentru Probleme Regionale.