Editorial de Dragoş Dumitriu
Confuzia paneuropeană generată de episodul referendumului de ieșire din Uniunea Europeană a generat o mulțime de teorii și acuzații ale conspirației. După cum era de așteptat, cele mai multe alegații l-au avut ca subiect pe "Lucifer al prezentului", Vladimir Putin, cel care, prin tenebroasele-i combinații, pune în pericol atât ordinea mondială, cât și, datorită mass media, liniștea fiecărui cetățean al lumii. Până la "Brexit" micul abonat al CNN, BBC sau Euronews, respectiv PRO Tv, Antena etc. aflase și înțelesese că Putin invadează permanent țări europene, bombardează spitale prin Siria, trimite șarapove dopate la concursuri sportive și bande de huligani la meciurile de fotbal, pregătește armate de ucigași cu sânge pe mâini și meldonium în nări, plasați în echilibru instabil pe linia de graniță… gata în orice clipă să cadă în capul pașnicului plătitor de abonament tv!
După "Brexit", o altă "realitate" este divulgată de și prin presă — ieșirea Marii Britanii lasă Europa fără apărare în fața poftelor putiniste, sangvinare și frontierofage! Știrile transmise cu patos panicos induc imaginea occidentalului care sapă din nou tranșee la Verdun sau a polonezului care ascute lancea lui Zawisza Czarny, gata pentru a face față noului Genghis călare pe calul lui Ivan cel Groaznic… Da, în ciuda ridicolului, rezultatul este o psihoză generalizată, căreia puțini îi rezistă, în legătură cu pericolul iminent și imanent rusesc. În acest context, singurul remediu poartă un nume simplu și familiar — NATO.
Dar ce face NATO? Simplu — apără! Când, de cine, ce și cum apără? Bun, știu că e greu, în general, să răspunzi la toate întrebările — dar măcar la una dintre ele, referitor cel puțin la o singură dată, în istoria nu de ieri de azi, ci din toată povestea de aproape 70 de ani a NATO!… În schimb atacuri ale NATO — cât cuprinde! Extindere a NATO — în toată lumea! Putem spune că e o lume mai sigură din cauza asta? Nici gând, lumea e doar o hartă a conflictelor sângeroase, ba chiar a revenit un conflict înghețat de vreo 500 de ani — cel religios, iar visul expansionist musulman a devenit realitate — sub bombardamentele de Paști ale NATO, Belgradul, erou al luptei contra expansiunii otomane, a fost silit să vadă primul stat islamic european — devenit imediat focar al crimei și fărădelegii.
Dar poate că țările membre NATO sunt protejate? Sigur, atentatele teroriste (ale grupărilor de sorginte binecunoscută) nu sunt războaie, iar presiunile politice, găurile în buget pentru "apărare" sau pentru cumpărarea de dotări impuse, spionarea liderilor, exclusivitatea achizițiilor și tranzacțiilor cu arme, echipamente și materiale speciale, ei… astea sunt doar chestiuni "colaterale"!
Cred că NATO seamănă cu industria farmaceutică — te convinge că ești bolnav, apoi te tratează până devii dependent de așa zisul medicament. Acesta e cazul fericit, sau "soft", fiindcă există din păcate și varianta „hard". Adică SUA (denumirea fără glumă a NATO) au înființat și/sau finanțat Al Qaida și alte grupări islamice, mai mult sau mai puțin "moderate", care ajung, fără excepție, să comită atacuri și chiar atentate "teroriste", îmbolnăvind la propriu lumea întreagă cu amenințarea omorului absurd sau dement! În varianta "soft", specialiști NATO, plus năimiți din trupele diverselor state sau analiști "independenți" de tip Huntington, Stratfor — Friedman, crează linii de conflict, "axe al răului", zone de siguranță etc, justificând nu doar teama, ci și nevoia de extindere a "pazei bune care trece primejdia rea", adică NATO.
Crează evenimentul sau incidentul, apoi asigură-ți avantajele prin expunerea lui — propune școala de la Chicago, iar NATO duce aplicarea în scopul unipolarizării lumii dincolo de limitele conștiinței cercetătorului (în amintirea lui Heisenberg, sper încă în așa ceva).
Traian Băsescu, președintele care a expus România ca voluntar al NATO și a fost un promotor al stricării relațiilor cu Rusia lui Putin, recunoștea că recentul Summit NATO de la Varșovia este cel mai dur din punct de vedere al declarațiilor și concluziilor — iar atitudinea festivistă a lui Iohannis, Băsescu o tratează drept "euforia neînțelegerii„. Genială și tristă alăturare dar, ascultând explicațiile lui Băsescu, Iohannis, Borisov, Stoltenberg, Orban, Obama sau Lavrov cred că lumea întreagă este într-o criză a neînțelegerii. Unii din cauza acelei euforii stupide, alții din ipocrizie, unii din conștiință — dar NATO a reușit o chestiune de ordin general, și anume dificultatea revenirii la o situație normală.
De fapt, întrebarea este dacă NATO poate funcționa într-o lume normală? Personal, ca materialist care se bazează pe dialectica argumentării istorice și științifice, nu pot răspunde afirmativ, nu am nici o ipoteză sustenabilă. În schimb, anormalitățile generate de NATO și de strategia sa de forțare a polarității sunt pe de o parte predictibile, repetabile, ceea ce asigură satisfacerea unor interese, pe de alta observăm, pe pielea lumii întregi, că dezvoltarea anormalităților prezintă aspecte haotice și perverse, ceea ce duce la o situație generală de nerezolvat.
De multe ori, când văd imaginile de grup de la entități de tip NATO sau UE, acele poze de final cu zâmbetul satisfacției puterii iluzorii, mă gândesc la un tratament psihiatric de grup; dacă suferi de ceva, vei încerca să te autoconvingi că, de fapt, nu suferi — și viceversa, dacă ești sănătos tun, trebuie totuși să suferi de ceva, altfel nu veneai de nebun la tratament. Ei bine, cred că Summit-urile NATO sunt asemenea tratamente de grup, în care sunt tratați cei ce duc boala în propriile popoare. Și tare mi-aș fi dorit ca la Varșovia sau la oricare altă reuniune NATO să i se păstreze un loc doctorului Cesare Lombroso, ale cărui opinii privind caracterul criminal sau degenerat asociat fiecărei figuri și discurs ar fi fost atât de util de adăugat la concluziile finale…
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.
