Valdimir Lepehin, directorul Institutului Uniunii Economice Euro-Asiatic
Să ne amintim de prietenia popoarelor, care a existat totuşi cândva. Pe atunci, în perioada sovietică, aproape în fiecare colectiv (grupă studențească, brigadă de muncitori sau pluton de armată) era prezent neapărat și cineva din Moldova. Nu știu de ce, dar anume prezența unui moldovean în colectiv aducea cu sine un șarm deosebit, internațional.
În acele vremuri, nu prea reflectam asupra temei relațiilor internaționale. Însă abia după mai mulți ani am simțit că în noua Rusie este parcă mai puţin confortabil fără moldoveni. Fără îndoială, la Moscova sunt destui originari din această republică. Dar, din păcate, aceștia nu mai sunt nici pe departe acei moldoveni radioși şi fără griji de odinioară. Ei, atât de apropiaţi odată, sunt niște oameni preocupați de alte griji, au alte viziuni, neînțelese de ruși. Și abia cu puţin timp în urmă am înțeles care este cauza acestui disconfort.
Pe timpurile sovietice era stabilit într-un fel că fiecare popor își avea imaginea sa concretă, era încadrat într-un fel de tipar. Astfel, dacă erai georgian — erai neapărat un lovelas; dacă veneai din Ucraina — erai un slujbaș vrednic; rusul era asociat cu un gură-cască sau cu un fraier; caucazianul era perceput neapărat ca „un tip focos", iar dacă cineva era originar din Asia Mijlocie, se presupunea că trebuie să aibă o sumedenie de rude bogate.
De moldoveni s-a „lipit" imaginea unor băieți veseli și naivi, ceea ce era pe placul tuturor, mai ales al rușilor. Iar nepăsarea și veselia înnăscută a moldovenilor era explicată deseori prin existenţa vinurilor și coniacurilor în „Moldova însorită" și consumul nelimitat al acestora. Ceea ce a fost reflectat, de exemplu, în câteva filme sovietice, care au reprodus chipul „veșnic vesel și veșnic amețit" al locuitorilor RSS Moldovenești.
Este posibil ca viile, beciurile cu vin, precum și alte atribute specifice „culturii băutului" să fi contribuit într-adevăr la formarea în Moldova a unei atmosfere de sărbătoare permanentă, iar moldovenilor înșiși — să le fi imprimat un caracter ușor și cordial. Însă ceea ce putem afirma cu toată certitudinea este că printre moldoveni aproape că nu erau oameni răi.
Bunătatea a fost întotdeauna, după părerea mea, cea mai importantă trăsătură a moldoveanului de rând. Nu știu care este situația acum, însă în acele vremuri de demult eu personal nu am întâlnit nici un moldovean rău la inimă.
În armată, de pildă, în plutonul meu erau doi moldoveni — Codreanu și Vasilescu — pe seama cărora toată lumea făcea în permanenţă tot felul de glume, dar în general toți ţineau foarte mult la ei. Iar atunci când au fost lăsați la vatră, în pluton s-a instaurat un fel de plictiseală… Până când ni l-au repartizat pe Fișman, un evreu din Chișinău, fapt care a restabilit parţial în subdiviziunea condusă de mine status qvo-ul moral și psihologic.
În anii de studenție, în grupa mea de asemenea erau doi moldoveni: Vasea Roman (mai mare) și Petea Popescu (mai mic) care erau numiți invariabil „unchiul" și „nepotul". Și, desigur, ambii constituiau obiectul unei atenții sporite din partea colegilor, exprimate în tot felul de ironii inofensive și epigrame.
Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Astăzi, în noua Rusie, simplitatea și bunătatea nu mai stau la loc de cinste, deși lipsa lor se simte din ce în ce mai acut. Se prea poate ca lipsa de bunătate să fie simțită și în Moldova, însă moldovenii, după cum mi se pare, nu pot fi schimbați cu una cu două (poate doar după unirea Moldovei cu România, când urmașii lui Dracula vor scoate din moldoveni ce le-a mai rămas din veselie și naivitate… — Este o glumă!). În orice caz, eu personal observ că moldovenii rămân ei înșiși chiar și în situația unei catastrofe naționale aproape definitive.
Deja de câțiva ani în Moldova mai că nu există nici conducere capabilă să guverneze, nici economie normală, nici sferă socială cât de cât funcțională. Bugetul a fost furat, economia a degradat, oamenii au fost mințiți, sistemele de educație și sănătate aproape că sunt distruse, locuri de muncă acceptabile nu sunt, nu există nici un fel de perspective — și totuşi… Spre deosebire de Ucraina unde, practic inexplicabil, mii de oameni deloc săraci au început să arunce în concetățenii lor „cocktailuri Molotov", în Moldova sărăcită lumea continuă să glumească și să facă bancuri.
Deja de un an, țara este zguduită de protestele în masă ale opoziției, însă, din păcate, în Moldova nu are cine să-i ia de guler și să-i dea pe ușă afară pe hoții de la putere și pe consultanții acestora de peste hotare. Probabil, pentru că moldovenii, în marea lor majoritate, sunt prea buni, din care cauză ei încearcă doar să apeleze la bunul simţ al politicienilor şi să-i facă să se rușineze.
În Moldova pare că lipsesc atât degenerații de felul celor care ţopăiau pe maidanul din Kiev, cât și caracterele intransigente, capabile să se arunce pentru adevăr şi dreptate asupra cordoanelor instalate de oligarhi.
Nu știu dacă este bine sau nu să fii prea bun în situația în care cineva sperie opoziția cu introducerea în țară a subdiviziunilor române sub pavilionul NATO, iar autoritățile au și purces deja la dispersarea mitingurilor și la condamnări. Şi deja este evident că cei care intenționează să facă — și care deja fac ordine în Moldova, răfuindu-se cu opoziția, nu suferă de exces de bunătate și sunt gata să recurgă la cele mai crunte acțiuni.
În acest sens, îmi pare foarte rău de moldoveni. Deoarece ei, judecând după ceea ce se întâmplă, nu se pot apăra nici pe sine, nici țara de noua ordine prooccidentală care le este impusă prin minciună și forță.
Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu opinia redacției.
