Dacă dăm la o parte perdeaua speculaţiilor şi a clişeelor create de maşinăriile propagandistice pentru stigmatizarea adversarilor, vom avea în faţă un simplu teatru de război între două tabere. Este vorba despre tabăra consolidată după 2009 în jurul lui Vlad Plahotniuc şi cea constituită din câteva grupări apropiate între ele în virtutea unor „circumstanţe” şi reprezentate de persoane precum Vlad Filat, Ion Sturza, Petru Lucinschi etc.
Ce vrea Plahotniuc?
PDM şi Vlad Plahotniuc îşi dau seama că au fost în ultima vreme ţintele unor atacuri mediatice bine gândite. În ei s-a tras din toate „tunurile”, din toate „tancurile” şi nu numai. Tot scutul mediatic de care beneficiază această forţă politică s-a dovedit a fi puţin eficient, dat fiind faptul că contra lor a fost declanşat „războiul de gherilă” pe reţelele de socializare.
Acum această grupare înţelege că pentru a supravieţui politic are nevoie mai puţin de presă şi de bani, ci de obţinerea funcţiilor cheie în stat şi de exercitarea actului guvernării de o manieră care să-i uimească plăcut pe cetăţenii Republicii Moldova. Vlad Plahotniuc, personal, a avut de pierdut mult din cauza faptului că niciodată nu s-a poziţionat ca politician din linia întâi şi ca un lider de opinie. Acum el are nevoie să recupereze acest neajuns prin accederea într-o funcţie foarte importantă, cum este cea de premier şi astfel să devină un politician de cu totul altă categorie, care spune direct ceea ce are de spus, iar nu unul care transmite mesaje prin intermediari. Dacă vor reuşi să demonstreze inclusiv că pot guverna foarte eficient, vor avea de câştigat mult şi îşi vor consolida substanţial potenţialul electoral.
Ce vrea tabăra adversă?
Oponenţii democraţilor îşi doresc, aşa cum este specific pentru politică, să piardă adversarii lor din PDM. E simplu. Iar argumentele, etichetele, acuzaţiile sunt nimic altceva decât artificii retorice menite să atragă atenţia, să cucerească simpatiile şi totodată să cultive ura faţă de PDM. În acest context trebuie să remarcăm faptul, care este foarte semnificativ, că împotriva „oligarhului Plahotniuc” luptă nimeni alţii decât grupările în spatele cărora se află alţi „oligarhi” exact de aceeaşi factură.
Trebuie să mai subliniem încă ceva. Gruparea lui Plahotniuc este una foarte consolidată. Acest fapt ar putea să fie un mare plus pentru o guvernare în care liderul este PDM. Această afirmaţie nu este valabilă însă atunci când vorbim despre cealaltă tabără, care se consolidează numai când au de luptat împotriva unui inamic comun, dar încep să se mănânce între ei deîndată ce au posibilitatea să participe la partajarea puterii şi a sferelor de influenţă în stat. Asta s-a vătzut în ultimii ani. Nu în zădar am ajuns la dezastrul de azi.
Ce face Preşedintele Timofti?
Nicolae Timofti face politică, la fel ca şi PDM. Motivele pentru care Preşedintele a refuzat să desemneze candidatura lui Plahotniuc la funcţia de premier sunt eminamente politice. Asta deoarece Timofti face partizanat. Dânsul încearcă să ajute „cu ce poate” reanimarea a ceea ce a fost altădată PLDM prin favorizarea unor figuri politice care ar putea să adune sub alte stindarde această tabără răpusă şi răzleţită.
Dacă Timofti va fi demis, motivele vor fi pur politice, pentru că şi el, din considerente pur politice, joacă contra PDM.
La ce fel de ieşire din criză să ne aşteptăm?
Dacă va învinge PDM, în ţară va fi stabilitate. Asta însă nu presupune şi o materializare sută la sută a promisiunilor pe care le împrăştie în aceste zile exponenţii democraţilor. O guvernare performantă, eficientă şi dreaptă presupune întâi de toate credinţă şi supunere faţă de Dumnezeu, dragoste pentru oameni, mult sacrificiu, abnegaţie şi dăruire din parte guvernanţilor, competenţă şi viziune. Nu punem afirma că democraţii sunt perfect capabili de aşa ceva, bazându-ne doar pe declaraţiile lor de intenţii.
Dacă vor învinge adversarii PDM, Parlamentul va trebui dizolvat, pentru că ei speră la un rezultat electoral care i-ar avantaja la anticipate. Însă la ora actuală nu este clar pe ce se bazează dânşii, râvnind anticipatele. Însă este clar că în această tabără există figuri în care se pot investi bani mari pentru a provoca noi speranţe ce se vor transforma în zeci de mii de voturi. Acest curent politic este unul de natură neoliberală, cu toată armura şi consecinţele respective.
„Stânga antioccidentală”
Realitatea ignorată în aceste zile din cauza iluziilor şi adrenalinei este „stânga antioccidentală”. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi „Partidul Nostru” au şansa reală de a obţine un scor electoral care îi va consterna pe toţi prooccidentalii moldoveni de toate culorile. Finalul actualei crize politice ar putea fi tocmai câştigul celui de „al treilea”, în timp ce „primii doi” lovesc unul în altul fără milă. Însă victoria forţelor „stângii antioccidentale” nu garantează că ţara nu va intra într-o nouă criză politică.
