CHIȘINĂU, 26 dec — Sputnik. Nu Nicolae Timofti îl promovează pe omul de afaceri Ion Struza la funcţia de premier, chiar dacă el l-a desemnat la acest post, ci secretarul general al şefului statului, Ion Păduraru. De această părere este politicianul Iurie Roşca, care a acordat un interviu pentru Sputnik Moldova.
Timofti, un personaj inconştient. Păduraru trage sforile…
Potrivit lui Roşca, „Timofti a rămas un personaj insignifiant şi absolut inconştient de tot ce se întâmplă în Republica Moldova. Se pare că cel care trage acolo sforile este Ion Păduraru, consilierul-şef al preşedintelui". Creştin-democratul a amintit că Ion Păduraru a fost ministru al Justiţiei în perioada în care Sturza a fost vicepremier şi ministru la Economiei, 1998-1999. „A nu se uita că cei doi fac parte din aceeaşi garnitură. Tatăl tuturor acestor personaje este Petru Lucinschi. Lucinschi i-a adus pe Sturza, Diacov, Filat, Păduraru, pe Victor şi Viorel Ţopa şi pe toţi ceilalţi în funcţiile pe care le-au deţinut în acea vreme. Garnitura Luchinschi este numită astăzi convenţional PLDM şi tot ce gravitează astăzi în jurul acestui partid", a spus Roşca.
Ion Sturza şi Oleg Voronin au avut un business comun
Politicianul a amintit că, în scurta perioadă în care s-a aflat în fruntea guvernului, Struza s-a remarcat prin scandalurile de corupţie care se ţineau lanţ. Totodată, Roşca este mândru că Guvernul Sturza a fost demis la iniţiativa sa. „Eu mă bucur că am participat la demiterea Guvernului Sturza, care a fost unul impostor pentru că a fost ales ilegal.
Mi-a venit foarte greu să-l conving pe liderul comuniştilor Vladimir Voronin, care atunci era în opoziţie, să susţină iniţiativa mea. Pricina era un motiv foarte simplu pe care l-am aflat mai târziu: Ion Struza şi Oleg Voronin, fiul lui Vladimir Voronin, avea acelaşi business în cadrul FinComBank. Şi asta îl reţinea pe Voronin să dea curs iniţiativei mele de a-l demite pe Sturza. Până la urmă s-a rezolvat: Sturza şi-a vândut acţiunile către Oleg Voronin", precizează fostul lider creştin-democrat.
Slugile spilcuite ale Occidentului: Ion Sturza, Maia Sandu, Platforma DA
Iurie Roşca este convins că Ion Sturza este cel pe care mizează grupurile de influenţă occidentale, care doresc să păstreze controlul asupra Republicii Moldova. „Sturza este lansat pe orbită de către nişte grupuri de influenţă extrem de importante din Occident care caută să menţină controlul asupra Republicii Moldova. Vorba e că gruparea Filat sau Filat personal nu mai au nicio şansă să revină în fruntea piramidei statale, de aceea Sturza, Maia Sandu, Platforma DA, PLDM sau ceea ce a mai rămas din el, împreună sau separat, urmează, în accepţia strategilor occidentali, în primul rând americani, să înlocuiască actuala clasă politică guvernantă", a spus Roşca.
Creştin-democratul a spus că aceasta este combinaţia pe care a descris-o chiar Vladimir Socor, „care ştie ce spune pentru că este cel mai important agent de influenţă american pentru Republica Moldova, între ghilimelele de rigoare, sau cel mai important brigadier din partea americanilor pentru Republica Moldova".
Prin urmare, trebuie să fugărim nişte slugi proaste şi corupte şi să le înlocuim cu nişte slugi ceva mai curăţele, de alde Sturza, Maia Sandu şi alţii. Ar fi o catastrofă pentru Republica Moldova pentru că este vorba despre nişte lachei care ar aprofunda şi mai mult starea de vasalitate a Republicii Moldova, în care zace ţara noastră de la 2009 încoace", a spus Roşca.
Nu există politicianul Maia Sandu, există doar Maia Sandu — lacheul americanilor
Întrebat de corespondentul Sputnik Moldova dacă crede că Maia Sandu va reuşi să-şi constituie un partid politic, aşa cum a anunţat, Iurie Roşca a răspuns:
„Trebuie să fim conştienţi că nu există un personaj politic Maia Sandu. Există o persoană fizică Maia Sandu care contează fix zero în politică, dar în spatele căreia stă un dispozitiv financiar, mediatic şi de influenţă extrem de puternic. A nu se uita că această domnişoară a apărut în Republica Moldova fiind paraşutată direct de la o instituţie financiar-creditară internaţională. Prin urmare, vor fi un şir de agenţi de influenţă care o vor promova în topul politicii moldoveneşti. Nu contează dacă va merge singură sau într-o garnitură mai vastă, contează că ei îi este rezervat rolul de pion care să servească interesele imperiului american împotriva intereselor naţionale ale Republicii Moldova, în viitoarea garnitură guvernamentală, dacă aceştia reuşesc fie să-l promoveze pe Sturza în funcţia de prim-ministru, fie să obţină o majoritate electorală în eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate", a conchis Iurie Roşca.