Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Timofti, cu arme și bagaje de partea lui Filat

© Photo : Igor VzorovVlad Filat Влад Филат Nicolae Timofti Николай Тимофти
Vlad Filat Влад Филат Nicolae Timofti Николай Тимофти - Sputnik Moldova
Abonare
Președintele Nicolae Timofti l-a desemnat pe Ion Sturza la funcția de premier ca acesta să încerce să-l scoată pe Vladimir Filat de după gratii. Și ca să încerce să-l detroneze pe Vladimir Plahotniuc din poziția dominantă pe care acesta o deţine astăzi în Republica Moldova.

Cei care au crezut că Nicolae Timofti este un moșneguț inofensiv care a ajuns în funcția de președinte doar datorită docilității și rudimentarității sale, între care sunt și eu, au ocazia să constate acum că au greșit. Nu, Timofti a ajuns nu din întâmplare în fotoliul de șef al statului, cum în mod naiv credeam noi, ci datorită faptului că el până a deveni președinte, încă atunci când era judecător, era afiliat grupării politice și economice, oligarhice, ca să nu spunem criminale, a lui Vladimir Filat. Dacă nu era așa, adică dacă Timofti ar fi fost un judecător cinstit ales în funcția de președinte de țară pentru profesionismul și onestitatea sa exemplară, dacă nu era în serviciul lui Filat, atunci, în mod sigur, el nu l-ar fi desemnat pe Ion Sturza la funcția de premier.

De ce Timofti vrea să-l facă pe Sturza prim-ministru? Ca Sturza să repete performanțele din 1999, când a deținut funcția de premier și când salariile bugetarilor erau achitate cu o întârziere de opt luni, iar pensionarii primeau câteva perechi de galoși în loc de pensii? Ieșiți în stradă și întrebați lumea ce crede despre guvernarea lui Sturza, care a fost demis de Parlament prin moțiune de cenzură, ca și Filat sau Streleț, pentru suspiciuni de corupție. Nu cred că o să găsiți pe cineva să spună un cuvânt de bine despre Sturza, dacă, desigur, nu o să dați cumva chiar de Struza.

Николай Тимофти - Sputnik Moldova
Politică
Roşca: un preşedinte responsabil ar fi desemnat demult candidatul pentru premier

Timofti l-a desemnat la funcția de premier pe Sturza pentru că acesta este planul prin care Filat încearcă să iasă de la pârnaie. Asta, în prima etapă. După care urmează să le fie deschisă calea oamenilor de afaceri Țopa ca aceștia să revină acasă fără riscul de a intra și ei după gratii. Sturza urmează să adune sub flamurile sale ce a mai rămas din PLDM, Platforma DA, partidul emanat de aceasta și altă oaste de strânsură, cu care să încerce să-l detroneze pe Vladimir Plahotniuc, despre care se spune că astăzi ar avea ca mai mare influență asupra instituțiilor statului.

Marian Lupu - Sputnik Moldova
Politică
Democraţii, boicot total lui Sturza. Lupu: a fost numit în mod deghizat

Adică Timofti l-a desemnat pe Sturza nu pentru a depăși situația de criză din țară, ci pentru a înclina balanța puterii în favoarea grupării Filat-Țopa și în defavoarea lui Plahotniuc, aprofundând și mai mult criza politică și instituțională din Republica Moldova. Asta e toată povestea. Nici vorbă de interesele țării, de interesele poporului, ale oamenilor simpli. Doar de cele ale oligarhilor și slugilor lor credincioase.

Este evident că șeful statului face un joc neonest (din respect pentru vârsta lui deja înaintată, nu vom spune ticălos), luând partea clanului Filat în războiul pe care acesta îl poată cu cel al lui Plahotniuc. Dacă ar fi un om integru, Timofti s-ar ridica deasupra reglărilor de conturi dintre oligarhi și, cel puțin, ar încerca să apere interesele cetățenilor, dacă nu să facă acest lucru efectiv. Cum ar fi putut să o facă? Simplu, să nu-l fi desemnat pe Sturza în calitate de premier, dar nici pe Plahotniuc, ci pe cineva din afară, care nu este nici ortacul lui Filat, dar nici al lui Plahotniuc. Atunci ar fi putut să spună că măcar a încercat să facă ceva.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacţiei.

Fluxul de știri
0