Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Sandu şi Sturza au dat pe faţă un scenariu de preluare a puterii

© Sputnik / Miroslav RotariБеспокойный четверг - даже депутаты вынуждены были предъявлять свои удостоверения, чтобы пройти в парламент.
Беспокойный четверг - даже депутаты вынуждены были предъявлять свои удостоверения, чтобы пройти в парламент. - Sputnik Moldova
Abonare
Declaraţiile făcute miercuri de Maia Sandu dau pe faţă un scenariu sofisticat, elaborat inclusiv cu implicarea unor factori externi, aplicarea căruia este deja în plină derulare. Dintre eroii acestuia îi vom menţiona pe Nicolae Timofti, Ion Sturza, Maia Sandu, Valeriu Streleţ, Ion Păduraru „şi echipa”.

Ce a dezvăluit Maia Sandu?

Fostul ministru al Educaţiei a subliniat, printre altele, două aspecte care scot în evidenţă planul de schimbare a guvernării în Republica Moldova. Ce anume a dezvăluit Maia Sandu? Întâi, că alegerile parlamentare anticipate sunt şansa, iar actualul Parlament nu mai poate oferi nimic bun. Şi doi, că Ion Sturza, cu care s-a întâlnit adineauri şi a discutat despre problemele ţării, ar fi un premier foarte bun, doar că el nu va putea să facă mare treabă, pentru că o să-l obstrucţioneze actualul Parlament.

Vlad Filat Влад Филат - Sputnik Moldova
Politică
Maia Sandu: Nu mi-e jale de Filat

Ce a dezvăluit Ion Sturza?

După discuţiile de miercuri de la sediul PPEM Sturza a spus franc ce se urmăreşte: „salvarea ţării de la colaps, dar nu evitarea alegerilor anticipate”. Deci, pe actualul Parlament prea puţini mai pun preţ. Acesta urmează să fie „sacrificat”.

Igor Dodon a avut dreptate

Până mai ieri nimeni nu lua în serios declaraţiile liderului PSRM, Igor Dodon, care spunea cu text deschis că alegerile anticipate sunt inevitabile şi că acestea vor avea loc în prima parte a lui 2016.

Dacă Maia Sandu a găsit între timp resurse, inclusiv umane, pentru a porni rapid crearea unui nou partid, Preşedintele Timofti propune un candidat la funcţia de premier respins din start de majoritatea fracţiunilor, iar actualul Parlament a devenit un obstacol serios pentru realizarea unor planuri de europenizare a ţării, rezultă că eroii pe care i-am menţionat la începutul materialului respectiv pun la cale dizolvarea actualului Parlament. După aceasta se va încerca instalarea unei guvernări, tot proeuropene, dar de altă factură.

Marian Lupu - Sputnik Moldova
Politică
Democraţii, boicot total lui Sturza. Lupu: a fost numit în mod deghizat

Cine şi ce rol are?

Ion Sturza nu a fost desemnat în intenţia ca acesta să devină la modul real prim-ministru votat de actualul Parlament. Dimpotrivă, rolul lui Sturza acum este să fie buturuga mică de care se va poticni actualul Parlament. Un alt rol al lui Sturza este să acumuleze cât mai mult capital de imagine în procesul de simulare a tentativei de formare a unui nou guvern, după care să-l valorifice electoral.

Preşedintele Nicolae Timofti are rolul de a simula efortul de a-i propune Parlamentului candidaţi buni la şefia guvernului, după care, atunci când vor apare circumstanţele prevăzute de Constituţie, să ceară Curţii Constituţionale constatarea acestora şi apoi să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului.

Maia Sandu are rolul de a prinde în acest timp tot exodul de voturi de la PLDM, PL şi parţial de la PPEM. Dânsa şi candidatul desemnat la funcţia de premier au făcut deja schimburi de complimente în public. Faptul că se încurajează reciproc şi au inamici comuni ne permite să presupunem că pot fi aplicate următoarele modalităţi de participare în alegeri:

Nicolae Timofti - Sputnik Moldova
Politică
Timofti „scăpat de sub control” sau coşmarul jocului de-a statul

1) Un bloc electoral în care va intra PLDM (probabil în frunte cu Ion Sturza), partidul Maiei Sandu, Platforma DA şi poate încă două, trei formaţiuni.

2) PLDM (cel mai probabil în frunte cu Sturza, dacă nu ca şef de partid, atunci cel puţin în calitate de cap de listă), partidul Maiei Sandu şi Platforma DA merg în alegeri separat dar fac o înţelegere prealabilă (care nu va fi neapărat publică, deşi nu e exclus să fie şi aşa) că vor joncţiona într-o alianţă parlamentară.

3) Pot fi şi alte combinaţii, dar oricare ar fi ele, acestea vor urmări limitarea şanselor electorale ale PL, vor fi un spin dureros în coasta PPEM şi vor ataca dur PDM.

Posibilităţi de dizolvare a actualului Parlament ei au la îndemână. Iar despre şansele electorale ale autorilor acestui plan de preluare a puterii în Republica Moldova este prematur să judecăm.

 

Fluxul de știri
0