Continuăm publicarea concluziilor raportului ştiinţific "Integrarea europeană şi creşterea economică". Vedeţi aici partea întâi a materialului
2. Integrarea economică
Teoretic, integrarea economică impulsionează creşterea economică şi contribuie la reducerea decalajului dintre membrii uniunii. Principalele forţe motrice ale procesului sunt considerate creşterea comerţului extern, libera circulaţie a capitalurilor şi transferul de tehnologii.
Practica arată însă că integrarea economică comportă, concomitent cu avantajele, şi riscuri serioase pentru cei mai slabi membri. În cazul ţărilor Europei Centrale şi de Est, şi primul aspect, şi cel de al doilea s-au realizat în deplină măsură – atât în sectorul comerţului, cât şi în cel al investiţiilor.
Comerţul. Piaţa Uniunii Europene a devenit foarte repede una de bază pentru ţările ECE, după destrămarea Consiliului pentru Ajutor Economic Reciproc. În prezent, în aproape toate aceste ţări, Uniunii Europene îi revine de la 70 la 83 la sută atât din export, cât şi din import, ceea ce demonstrează chiar o integrare comercială mult mai mare a acestora în comparaţie cu vechile state membre UE.
Posibilitatea de a comercializa pe piaţa europeană comună practic toate tipurile de producţie, fără taxe vamale şi bariere netarifare, a asigurat o creştere rapidă a exportului în ţările UE. În Ungaria, Slovacia, Cehia şi o serie de alte ţări, sectorul de export a devenit principalul motor al creşterii economice.
Transformări serioase a suportat şi structura exportului – a scăzut drastic partea producţiei tradiţionale care presupune o muncă intensă (îmbrăcăminte, încălţăminte ş.a.) şi a crescut ponderea producţiei constructoare de maşini bazată pe creşteri de capital. În Ungaria, Slovacia şi Cehia, maşinile şi utilajul de transport au ajuns pe poziţii dominante în export.
Dar impresionează în mod deosebit locul stabil pe care l-au ocupat în exportul Ungariei, Cehiei şi Estoniei componentele pentru utilajul electronic, computere, mijloace de comunicare şi alte mărfuri cu valoare adăugată înaltă. Conform ponderii exportului de tehnologii înalte, aceste ţări au depăşit majoritatea altor ţări ale UE, inclusiv Germania, Austria, Elveţia şi Finlanda.
Contribuţia principală însă în extinderea şi „modernizarea” exportului au avut-o întreprinderile cu capital străin, în primul rând filialele Companiilor transnaţionale. În timp ce foarte puţine întreprinderi proprii, cele mai puternice, au reuşit să profite de avantajele pieţei europene vaste.
Totodată, anularea barierelor de către ţările ECE pentru importul din UE (parţial din anii 90 şi total din anii 2000), care a provocat o creştere rapidă a volumelor acestuia, a devenit o provocare serioasă pentru producătorii interni. Majoritatea dintre ei nu au fost pregătiţi să concureze cu companiile vest-europene şi şi-au pierdut poziţiile pe pieţele interne.
În rezultat, dependenţa ţărilor ECE faţă de import a devenit considerabil mai înaltă decât în vechea Europă. Cu toate acestea, motivele pentru care companiile autohtone nu au reuşit să facă faşă concurenţei crescânde, nu au avut la bază întotdeauna componenta de piaţă. Spre exemplu, o parte considerabilă a producţiei sectorului agro-industrial local a fost eliminată de pe pieţe din cauza subvenţiilor Uniunii Europene considerabil mai mici pentru producătorii agricoli din noile state-membre, comparativ cu cele vechi. (…)
Investiţiile. Integrarea comercială profundă a ţărilor ECE cu ţările vest-europene este în mare măsură o urmare a politicii lor active de integrare în sfera investiţională. Deja în anii 90, ţările ECE au realizat liberalizarea considerabilă a regimurilor care reglementează mişcarea transfrontalieră a capitalurilor. În cadrul reformelor ulterioare, conţinutul cărora era caracterizat printr-un proces strict de adaptare la normele şi regulile UE, au fost eliminate definitiv limitările pentru activitatea investitorilor străini în, practic toate sferele, inclusiv în cele tradiţional sensibile (detaşate iniţial din regimul comun), precum sectorul bancar, asigurările, activitatea cu hârtiile de valoare, difuzarea radio şi TV.
Lupta concurenţială pentru Investiţiile Străine Directe era dusă de ţările ECE prin scăderea agresivă a ratelor pentru profiturile corporaţiilor. Iată datele OBCD Tax Database: Polonia – rata oficială a impozitului pe profit ale corporaţiilor în 1995 – 40%, în 2014 – 19%; Slovacia – în 1995 — 40%, iar în 2014 – 22%, Cehia – 41% în 1995, iar în 2014 – 19%. Pentru comparaţie: Germania – 55,1% în 1995, iar în 2014 – 30,2%.
Aceasta a stimulat, într-adevăr, fluxul de investiţii, dar nici o ţară nu a reuşit să devină învingătoare – în rezultat, toate bugetele de stat au început să primească mai puţine mijloace.
Însă atitudinea prietenească faţă de capitalul străin nu a fost singurul şi principalul factor al atractivităţii investiţionale a ţărilor ECE. O importanţă şi mai mare pentru investitorii străini au avut-o pieţele locale nesaturate şi resursele ieftine, care le-a permis să diminueze cheltuielile de producere şi să compenseze în acest fel costurile mult mai mari pentru tranzacţii de derulare a afacerii. Este vorba în primul rând de forţa de muncă ieftină, potrivit standardelor occidentale, şi destul de calificată.
Cheltuielile medii ale angajatorilor pentru un muncitor, calculat la o oră de muncă, sunt mai mari chiar şi acum în Germania, Franţa şi Austria, decât în ţările cvartetului de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia) de 3-5 ori, în comparaţie cu ţările Baltice – de 4-6 ori, Bulgaria – de 14-16 ori.
În afară de aceasta, atractivitatea investiţională a ţărilor ECE era sporită de infrastructura relativ dezvoltată, apropierea geografică de exportatorii vest-europeni, riscurile politice reduse.
Însă cel mai important impuls pentru demararea fluxului Investiţiilor Străine Directe (ISD) în ţările ECE a fost acordarea pentru cetăţenii străini a dreptului de participare la privatizarea activelor de stat… În rezultat, majoritatea întreprinderilor mari şi mijlocii, aproape toate băncile, sistemele de telecomunicaţii, obiectivele comerciale mari au fost privatizate prin vânzarea către companiile străine.
Totalitatea factorilor enumeraţi au dus la o extindere rapidă a capitalului antreprenorial de durată în ECE. ISD acumulate au depăşit în anul 2013 valoarea de 745 de miliarde de dolari – aproape 10% din volumul lor total din Uniunea Europeană. Întâietatea după numărul întreprinderilor aflate sub control străin o deţine ferm Ungaria. Aproximativ 80 la sută dintre ISD acumulate au fost investite de companiile „vechilor” ţări UE (UE-15), între care investitorul de frunte era Germania. Împotriva capitalului din ţările terţe, în special din Rusia, a „jucat” factorul politic. Tentativele companiilor ruseşti de a investi în economia ţărilor ECE erau deseori blocate din cauza „naţionalităţii” lor şi a controlului imaginar exercitat de guvernul rus.
Peste jumătate din ISD acumulate în Europa Centrală şi de Est au fost concentrate în sfera comerţului şi serviciilor; sectoarele prelucrătoare au primit 40% de investiţii, alte tipuri de activităţi – doar 5% (…).
Se consideră că ISD permit majorarea, printr-o metodă mai simplă şi rapidă, a volumului brut de acumulare a capitalului şi primirea tehnologii de ultimă oră. Însă cercetările empirice din ultimii 30 de ani nu duc la o concluzie univocă despre influenţa pozitivă a ISD asupra economiei. Experienţa ţărilor ECE au confirmat în măsură deplină acest lucru. Vom aduce exemple.
Fără fluxul de ISD, ritmurile de creştere a PIB-ului în ţările ECE ar fi fost de 3-4 ori mai mici. Bazarea pe ISD a creat, însă, un risc de lungă durată de dezvoltare nedurabilă. În primul rând, creşterea economică a început a fi determinată în măsură considerabilă de fluxul acestora. În al doilea rând, Companiile transnaţionale, făcând uz de avantajele lor monopoliste şi de înlesnirile guvernamentale, au eliminat producătorii locali de pe segmente importante ale pieţei, iar creşterea economică a ajuns într-o dependenţă periculoasă de deciziile unui număr limitate de companii străine.
Investiţiile Străine Directe au jucat un rol important în relansarea industriei. Totodată, investitorii străini au impus ţărilor ECE o specializare de producere foarte îngustă, în special cu înclinaţie înspre industria de automobile.
Filialele băncilor străine, care domină pe pieţele monetare ale aproape tuturor ţărilor ECE, au „umflat” excesiv sectorul financiar al economiei, efectuând expansiunea creditară prin mijloacele structurilor mamă.
Cea mai discutabilă chestiune rămâne însă importanţa ISD pentru modernizarea tehnologică a economiei ţărilor ECE. ISD au asigurat, desigur, un nivel tehnologic mult mai avansat al întreprinderilor investiţiilor directe. Dar avantajul semnificativ poate fi observat doar în cadrul întreprinderilor pe care Companiile transnaţionale le-au fondat de la zero. Transferul de tehnologii la întreprinderile cumpărate în cadrul privatizărilor şi la companiile mixte a fost amânat cu anii, fie a lipsit în general. O parte dintre firmele procurate au fost închise sau reprofilate pentru producerea celor mai simple mărfuri, datorită forţei de muncă ieftine. Spre exemplu, cumpărarea întreprinderilor în Polonia de către concernul ABB a dus la lichidarea producerii de turbine (Elblag), a generatoarelor de mare putere (Wroclaw), transformatoare (Lodz). La uzina de echipamente de iluminat (Poznan) au început să fie fabricate ambalaje din carton.
Influenţa slabă a ISD asupra modernizării tehnologice a economiei ţărilor ECE a fost o urmare a limitării suveranităţii naţionale în sfera stabilirii regimurilor de investiţii.
Va urma.
