CHIȘINĂU, 17 nov - Sputnik. „Folosirea tunurilor de apă la temperaturi sub zero grade este inacceptabilă”, a declarat Nil Muiznieks, comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului.
Adevărat, declarația a fost făcută în februarie 2014, când demnitarul european a vizitat Maidanul de la Kiev și a condamnat „folosirea excesivă a forței” de către autoritățile ucrainene de atunci.
S-a părea că acum ar trebui să ne așteptăm la aceeași reacție hotărâtă și fără echivoc din partea Consiliului Europei și a fostului comisar Muižnieks, care este acum directorul biroului european al bine-cunoscutei organizații pentru drepturile omului Amnesty International.
Îmi amintesc că această organizație a condamnat cu furie și folosirea tunurilor de apă de către forțele de securitate și pe timp de vară. De exemplu, în timpul dispersării demonstrațiilor ilegale din Hong Kong de către oamenii legii din China. Apoi Amnesty a subliniat pericolul tunurilor de apă pentru sănătatea protestatarilor.
Dar marți, la granița polono-belarusă, pe o vreme cu temperaturi care se apropie de zero grade, forțele de securitate poloneze au folosit în mod repetat tunuri de apă împotriva imigranților, inclusiv împotriva copiilor. Dar nici Consiliul Europei, nici Amnesty International nu au arătat promptitudinea cu care au reacționat la acțiunile autorităților de la Kiev sau Hong Kong.
Iar ONU s-a spus că „nu are nicio confirmare” a faptelor privind utilizarea tunurilor de apă la granița poloneză. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că filmările care arată utilizarea tunurilor de apă de către polonezi și chiar și grenade asurzitoare au fost vehiculate în știrile tuturor posturilor TV de top ale lumii în acea zi.
Adevărat, aceste fotografii au fost prezentate, în unele cazuri, într-un mod mai mult decât părtinitor. De exemplu, corespondentul CNN Matthew Chance, care el însuși a fost supus tirului tunurilor de apă poloneze și chiar chimic, cu folosirea unor substanțe toxice, s-a încumetat să afirme în materialul său că imigranții din Orientul Mijlociu aruncă nu numai cu pietre în grănicerii polonezi, ci și cu bombe.
Fiți de acord că, dacă au fost folosite bombe de către imigranți, atunci folosirea tunurilor de apă nu mai este o măsură atât de exagerată. Altceva este faptul că nimeni, în afară de Chance, nu a văzut bombele imigranților și asta nu ar trebui să deranjeze telespectatorii CNN.
De exemplu, corespondentul BBC la Moscova, Steve Rosenberg, nu a observat niciun fel de grenade, bombe sau obuze în mâinile imigranților. Dar, pe de altă parte, comentând utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor speciale de către polonezi împotriva refugiaților disperați, el a găsit o explicație simplă pentru aceste acțiuni: Minskul este de vină.
Stând sub jeturile de apă înghețată, pe care polonezii au turnat-o peste imigranții înghețați, Rosenberg a explicat audienței ce se întâmplă acolo: „Aceasta este imaginea pe care Alexander Lukașenko vrea să o arate lumii. Belarus încearcă să se prezinte în fața Europei indiferentă și crudă, chiar inumană”.
Ei bine, dacă belarușii au vrut să facă asta, atunci lor le-a reușit. Adevărat, aș vrea să-i întreb pe Chance, Rosenberg și colegii lor: sunt folosite aceste tunuri de apă din Belarus, împotriva refugiaților, fiind date ca poloneze, cum de nefericiții refugiați au fost împroșcați cu apă de pe teritoriul polonez sau Europa este într-adevăr atât de crudă și inumană astăzi, permițând oamenilor să fie stropiți cu apă la temperatura zero grade?
Apropo, este foarte indicativ modul în care reprezentanții opoziției din Belarus, care se află în străinătate și care sunt în mod constant indignați, s-au arătat indignați de acțiunile nejustificat de crude ale forțelor de securitate de la Minsk, acțiuni nejustificat de dure.
Euroradio (un mijloc de presă al opoziției din Belarus cu sediul la Varșovia și susținut din banii contribuabililor americani) a efectuat un sondaj pentru a stabili dacă utilizarea unui tun de apă în frig era justificată, iar majoritatea covârșitoare a audienței sale a aprobat fără echivoc această acțiune.
Din motive de corectitudine, trebuie spus că chiar și în Polonia există voci sănătoase care condamnă acțiunile inadecvate ale responsabililor din forțele de ordine într-o criză nu atât de mare - cel puțin pe fondul altor crize din Europa.
De exemplu, filmările video cu polițiștii de frontieră aruncând copii plângând împreună cu mama lor peste sârmă ghimpată au revoltat-o pe celebra actriță și cântăreață poloneză Barbara Kurdey-Shatan.
Ea, fără să aleagă expresii, a descris astfel acțiunile compatrioților săi: "Sunt mașini fără inimă, fără creier, fără nimic. Mașini care urmează orbește ordinele... Criminali!"
Imediat după aceea, una dintre cele mai populare actrițe poloneze a fost hărțuită și ostracizată. De capul ei s-au apucat Procuratura și Centrul de Monitorizare a Anti-Polonismului (există astfel de structuri în această țară).
Iar ministrul Justiției Zbigniew Zebro, implicându-se în acest scandal, a spus că pregătește modificări la Codul Penal al țării pentru a înăspri responsabilitatea „pentru acțiunile de spionaj și dezintegrare în raport cu statul polonez sau împotriva imaginii țării noastre".
Ministrul crede clar că indignarea actriței față de acțiunile barbare ale forțelor de securitate împotriva copiilor strică mai mult imaginea țării decât acțiunile în sine.
Dar puțin probabil că ceva poate strica imaginea mai mult decât tunurile de apă împotriva oamenilor înghețați. Cu toate acestea, amenințările la adresa actriței au avut efect - ea a fost nevoită să-și ceară scuze pentru cuvintele dure aduse grănicerilor.
Kurdey-Shatan a scris: "Sunt mamă a doi copii. Nu mă pot uita la suferință, în special suportată de copii. Nu accept o astfel de lume și nu voi accepta niciodată. Emoțiile mele nu se vor schimba când mă uit la un astfel de videoclip... Dar eu cer scuze pentru limbajul nepotrivit și pentru înjurături.” Cu toate acestea, scuzele actriței este puțin probabil să oprească hăituirea ei.
După cum puteți vedea, este dificil în Polonia să-și critice guvernul pentru acțiuni inumane împotriva imigranților. Apropo, acest cuvânt și, cu atât mai mult, cuvântul „refugiați” sunt evitate cu grijă de autoritățile poloneze și de mass-media.
Când descriu evenimentele de la graniță, toți folosesc la unison cuvântul „străini”. Acest lucru face mai ușor să dezumanizezi în mintea cetățenilor tăi imaginea celor împotriva cărora au fost aruncate armata, tancurile și tunurile de apă.
De aceea, în mass-media poloneză nu există practic materiale care să analizeze adevăratele cauze ale problemelor apărute la graniță. Doar politicienii germani sunt cei care își permit să sublinieze că cei care pătrund în Europa prin Polonia sunt totuși oameni, indiferent de faptul cine și pentru ce scopuri îi folosește.
Astfel, ministrul de Interne al landului Brandenburg, Mikael Stübgen, a declarat: „Acesta este un război hibrid. Dar refugiații sunt oameni. <...> Trebuie să ne îndeplinim responsabilitățile umanitare”. Europa trăiește vremuri tulburi, dacă trebuie să reamintești societății că „străinii” sunt și ei ființe umane.
Din același motiv - de dragul dezumanizării refugiaților - mass-media occidentale încearcă să dea vina pe Belarus și, desigur, pe Rusia pentru tot ce se întâmplă, dar foarte puțini își pun întrebarea care este motivul real pentru tragedia umană care se desfășoară în fața ochilor noștri, cine este de vină pentru că mii de oameni s-au ridicat din locurile lor locuibile și au pornit spre țări care le sunt complet străine.
Unul dintre aceste câteva exemple a fost ziarul olandez NRC, care a postat un reportaj direct din Kurdistanul irakian, unde mulți sunt acum încântați de ideea de a zbura la Minsk.
Între timp, acest reportaj merită să fie parcurs de acei oameni din Europa și, de fapt, din Polonia, care îi îndeamnă pe refugiați să se întoarcă acasă. Ei vor afla că mulți dintre refugiați, pur și simplu, nu au unde să se întoarcă.
NRC a vorbit cu un bărbat kurd în vârstă de 37 de ani care și-a vândut casa pentru a cumpăra bilete pentru el, soția, mama și cei trei copii, dar care încă nu are suficienți bani pentru această călătorie.
De remarcat că nu Lukașenko sau Putin l-au împins la acest pas disperat, ci deznădejdea totală în care s-a pomenit Irakul, „eliberat” de americani și, cu atât mai mult, kurzii care au fost atât de devotați americanilor și folosiți de ei. Asta nu veți găsi în reportajele CNN, cu atât mai puțin în presa poloneză.
Nu în zadar Vladimir Putin a amintit într-un interviu recent cine este responsabil pentru criză: „Acestea sunt cauzele care au fost create chiar de țările occidentale, de țările europene. Sunt de natură politică, militară și economică. Militare, pentru că toată lumea a luat parte, să zicem, la operațiunile din Irak, iar acum sunt mulți kurzi din Irak; și au luptat în Afganistan timp de douăzeci de ani, iar acum sunt din ce în ce mai mulți afgani acolo”.
Nu există nicio îndoială că, pe măsură ce situația din Afganistan se deteriorează (și amenințarea foametei în masă a apărut de fapt în această iarnă), fluxurile de refugiați de acolo vor începe să capete un caracter de masă. Polonezii susțin deja că afganii zboară către ei din Asia Centrală.
Va avea Europa suficiente tunuri de apă pentru a stăvili aceste hoarde sau cineva de acolo își va da seama că este mai bine să se ocupe de problemele de la locul lor de origine, ajutând acele țări care, prin eforturile Occidentului (amintiți-vă, nu fără sprijinul acelorași polonezi), sunt în stare de ruină?
În orice caz, Rusia cere Europei să urmeze a doua cale, renunțând la manifestarea cruzimii față de oamenii disperați. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a numit comportamentul polonezilor absolut inacceptabil, subliniind: "Cred că gaze lacrimogene, tunuri de apă și împușcături peste capul imigranților către statul Belarus - toate acestea reflectă dorința de a-și ascunde faptele. Ei nu pot să înțeleagă că încalcă toate normele imaginabile ale dreptului internațional umanitar și altele acorduri ale comunității mondiale.< …> În acest caz, Polonia se dezlănțuie. Conducerea de la Bruxelles aplică pe față un astfel de standard dublu, fapt prin care se pune într-o neconfortabilă”.
De aceea, uneori este util să le reamintim comisarilor europeni, precum și numeroși apărători ai drepturilor omului, propriile lor cuvinte despre inacceptabilitatea folosirii tunurilor de apă pe vreme rece. Uite, ei vor explica diferența dintre tunurile „totalitare” de apă ale lui Ianukovici și cele „democratice” fabricate la Varșovia.