Ucraina ca simbol, meme și sperietoare

de Irina Alksnis, observator internațional - pentru Sputnik

Foarte rar se întâmplă ca oamenii să aibă posibilitatea să urmărească în mod conștient procesele globale pe care le trăiesc ei înșiși – să observe cum un eveniment sau o decizie aduce după sine altul, sau chiar cum mișcă din punctul mort un al treilea și treptat totul se transformă într-o avalanșă sau o cădere de pietre de pe munte. În cele mai dese cazuri, suntem pur și simplu purtați de fluxul istoriei și nu există pur și simplu nicio posibilitate de reflecție cu o conștientizare clară a direcției în care se îndreaptă totul.

Așa s-a întâmplat și cu prăbușirea URSS: mulți oameni aveau atunci sentimentul că perestroika și alte procese însoțitoare nu se vor termina cu bine, dar aproape nimeni nu avea o înțelegere conștientizată: ce, cum și de ce se întâmplă și la ce va duce totul.

Evenimentele din Ucraina și din jurul ei reprezintă anume acel caz istoric unic, când oamenii au posibilitatea să urmărească în mod conștient cum cad una după alta piesele de domino, ducând această țară la o catastrofă - catastrofă care este departe de a se termina. Iar prima și evidenta pentru toți „piesă” a fost lovitura de stat ca urmare a Euromaidanului, de la care au trecut exact zece ani.

Pe parcursul acestui deceniu, Ucraina s-a transformat pentru lume într-un simbol, un meme și o sperietoare. Ea a oferit o sursă inepuizabilă de meditație nu numai pentru politicieni și politologi, dar și pentru sociologi, psihologi și filozofi, deoarece a devenit un viu - deși poate ar fi mai corect să spunem, muribund - exemplu al modului în care o întreagă societate poate lua calea autodistrugerii și autonimicirii și, se pare, este gata să o urmeze până la capăt.

Aflarea răspunsului la întrebarea, cum și de ce s-a întâmplat acest lucru nu este un proces abstract și speculativ, ci chiar cel mai presant pentru o mare parte a lumii și mai ales pentru întregul spațiu post-sovietic, deoarece vecinii Rusiei au fost transformați într-un poligon cheie pentru utilizarea acelorași tehnologii care sunt folosite de mai mulți ani în Ucraina. Unii dintre ei se împotrivesc destinului pe care li-l pregătește Occidentul, în timp ce alții par resemnați să meargă pe aceeași cale.

Însă acest lucru nu face decât să acutizeze întrebarea privind ceea ce stă la baza istoriei Euromaidanului și a Ucrainei post-Maidan.

Ideologia promovată de Occidentul modern presupune lipsa oricăror restricții care definesc omul și societățile umane. Dacă cu zeci de ani în urmă totul a început cu ceva absolut pozitiv și atractiv - de exemplu, cu cea mai mare valoare a libertății de mișcare și a posibilității de a trăi unde vrei (deși asta ascundea propaganda mult mai puțin nevinovată a renunțării la Patrie și la patriotism), apoi acum s-a ajuns la negarea sexului biologic. Și da, toate acestea sunt componente ale unui singure concepții.

Însă agenda globalistă, stângist-liberală și „woke” funcționează nu numai în relație cu indivizi aparte, ci și cu țări întregi. În esență, concepția de revoluții colorate încearcă să le „vândă” unor întregi popoare aceeași idee că nu au niciun fel de restricții obiectiv existente, generate de istorie, geografie, condiții sociale, culturale, economice și de altă natură. Că adică este suficient să-și scuture de pe picioare praful ideologiilor tradiționale și vor putea construi la ei regatul libertății, democrației și prosperității generale, alăturându-se Occidentului cu ”râurile sale de lapte și malurile de turtă dulce”.

Viața le-a demonstrat rapid și dureros eroarea acestei abordări aproape tuturor țărilor care au cedat tentației unei revoluții colorate. Dar exemplul principal aici este Ucraina, a cărei societate s-a scufundat atât de adânc în beznă încât nu-și poate veni în fire, în pofida rezultatelor absolut catastrofale din ultimii zece ani și a perspectivelor și mai îngrozitoare.

Deși, posibil, problema nu ține de capacitate, ci de lipsa dorinței. De facto, de la momentul Euromaidanului, Ucraina și-a lansat tranziția transgender-geopolitică și a parcurs-o deja aproape complet, inclusiv operații de schimbare a sexului și terapia hormonală grea, pe care va trebui să o urmeze tot restul vieții sale foarte scurte.

Să recunoști acum că totul a fost o greșeală este de neconceput din punct de vedere psihologic pentru majoritatea ucrainenilor, pentru că lucrurile nu mai pot fi date înapoi, iar țara s-a desfigurat singură ireversibil. Așa că noi urmărim cum Ucraina își apără agresiv decizia de acum zece ani și chiar cu încercări de a implica alte state în același proces – că doar nu va suferi singură.

De altfel, exemplul de un deceniu al Ucrainei s-a dovedit a fi atât de înspăimântător încât doritoritori dispuși să urmeze aceeași cale sunt tot mai puțini. Au rămas poate doar acele țări de a căror dorință Occidentul poate să nu se intereseze în general (cum ar fi balticii) - și ele, după toate aparențele, vor trebui să bea cupa ucraineană până la fund.