Editoriale
Editorialiștii Sputnik și RIA Novosti analizează procesele politice și sociale din țara noastră și din lume și fac pronosticuri privind evoluțiile ulterioare

Proteste în Iran și China: Occidentul pune la bătaie vechiul atu

© Sputnik / Mihai CarausProtest, imagine simbolică
Protest, imagine simbolică - Sputnik Moldova, 1920, 29.11.2022
Urmăriți-ne pe
НовостиTelegram
Dacă Occidentul se gândește să lovească Rusia prin slăbirea legăturilor ei cu puterile non-occidentale, acestea sunt speranțe deșarte.
În confruntarea dintre Rusia și Occident - atât în ​​Ucraina, cât și în întreaga lume – sunt răspândite ideile că, mai devreme sau mai târziu, Occidentul nu va suporta și se va clătina: Europa va deveni veriga slabă, se va produce o dezbinare între anglosaxonii și Lumea Veche, sau cel puțin în interiorul Europei însăși vor începe confuzii și șovăieli pe tema războiului până la finalul victorios, adică până la înfrângerea Rusiei. Speranțele nu sunt atât de neîntemeiate, cât greșite: conflictul nostru cu Occidentul are motive prea serioase, iar mizele sunt atât de mari încât ar fi extrem de mărginit și de-a dreptul periculos să ne construim propria strategie bazându-ne pe „Dumnezeul din mașină”, „Lebăda Neagră” sau orice altceva care nu depinde de noi. Pentru că nu este vorba doar de desfășurarea acțiunilor de luptă în Ucraina, ele sunt doar apoteoza unui conflict mult mai profund și mai serios - geopolitic și metafizic. Victoria noastră în acesta va duce la o schimbare a întregii ordini mondiale, inclusiv, destul de probabil, la scindarea Occidentului unit, dar aceasta nu este singura, nu este principala și chiar nu este o consecință obligatorie. Mai mult decât atât, transformarea ordinii mondiale și înfrângerea Occidentului vor deveni vizibile pentru toți și fiecare abia în momentul în care victoria noastră va fi deja aproape. Adică, încă nu prea curând: Occidentul nu va renunța la războiul de uzură împotriva Rusiei, se pot schimba doar formele lui (de exemplu, raportul dintre confruntarea militară și strangularea economică - echilibrul poate trece de la primul la al doilea ). Prin urmare, nu trebuie doar să ne pregătim pentru o luptă lungă, ci și să ținem cont de faptul că inamicul nu se va îndoi, nu va slăbi sau nu va dispărea.
Teoretic, o atitudine similară ar trebui să fie în Occident, cel puțin în rândul anglosaxonilor - principala forță motrice a întregii lupte împotriva Rusiei. Ei trebuie să înțeleagă că Rusia nu se va retrage, nu se va preda și nu va renunța – nici la Ucraina, nici la politica privind demontarea ordinii mondiale atlantice. Pentru conștientizarea acestui lucru nu este nevoie de spioni la Kremlin sau de super-analiști, este suficient doar să cunoști istoria și caracterul rusesc. Însă în Occident este încă foarte răspândită convingerea că Rusia poate pierde în Ucraina din cauza unor evoluții imprevizibile. Este clar că varianta ideală ar fi începerea unor tulburări în Rusia - revolte populare, o lovitură de stat la vârfuri, adică tot ceea ce în urmă cu o sută de ani deja ne-a dus la înfrângere în război și la catastrofă națională. Occidentul are puțină încredere în apariția unor tulburări în Rusia, dar ei încearcă să lucreze în această direcție, mai ales că mulți emigranți politici care au fugit își oferă în mod activ serviciile de „instigatori”. Însă Occidentul consideră că o modalitate mult mai sigură de a aduce poporul rus la rebeliune este izolarea economică a Rusiei - blocada ar trebui să provoace probleme economice, reducerea nivelului de trai, prăbușirea economiei și înfrângerea pe front. Iar deja înfrângerea va provoca tulburări interne și schimbarea puterii cu una care este gata să semneze capitularea. Problema nu este cât de justificată este o astfel de miză, Occidentul totuna nu are nimic mai bun.
Американские солдаты в провинции Логар, Афганистан - Sputnik Moldova, 1920, 29.11.2022
Editoriale
NATO este învins în Ucraina
Problema este că blocada nu le prea iese – în nouă luni acest lucru a fost demonstrat cu toată certitudinea. Da, avem o mulțime de probleme cauzate de interzicerea importului unor componente importante pentru industrie, trebuie să facem dumping la exporturile de surse energetice, dar cumpărători sunt oricum, iar creșterea globală a prețurilor la materiile prime compensează scăderea volumelor exportului . Rusia rezistă loviturilor pentru că cea mai mare parte a lumii nu are de gând să o excludă din economia mondială. Mai mult decât atât, cea mai mare parte a lumii non-occidentale este extrem de interesată de victoria Rusiei. Pur și simplu pentru că este în interesul ei edificarea unei ordini mondiale post-occidentale, iar Rusia, care a provocat direct Occidentul, accelerează acest proces ca nimeni altul. Apărându-ne interesele, noi lucrăm în mod obiectiv pentru interesele celei mai mari părți a lumii - și Occidentul nu poate face nimic cu asta.
În același timp, puterile mondiale non-occidentale, evident, adoptă poziții diferite în conflictul dintre Rusia și Occident: cineva se limitează să ne cumpere materiile prime, cineva vrea și să mai intre și pe piața noastră (ocupând nișele eliberate după plecarea Occidentului), unul încearcă să devină principalul intermediar între Rusia și Occident (și nu numai în comerț), altul sprijină necondiționat țara noastră chiar și cu livrări militare. Lumea este diversă și, în pofida nemulțumirii generale față de dictatul și hegemonia occidentală, majoritatea țărilor non-occidentale doresc să mențină legături și cu noi, și cu Occidentul (dar și pur și simplu nu își pot permite nu numai confruntarea deschisă, ci și ruperea legăturilor). Occidentul monitorizează permanent situația și pune presiune asupra unei țări sau alta, deoarece încă mai controlează nodurile cheie ale sistemului financiar mondial construit de el. Asupra unor țări ei practic nu pot face presiuni – maximum ce poate face este să le complice comerțul cu Rusia. Și este vorba de asemenea state cheie precum China, India, Turcia, Iran. Politica lor de susținere a Rusiei (a unora mai evidentă, a altora, precum Turcia, combinată cu sprijinul concomitent pentru Ucraina) nu poate fi schimbată din exterior. Dar oare poate fi schimbată din interior?
Această chestiune a ajuns de actualitate în urmă cu două luni, când au început tulburări în Iran, după moartea tragică a unei fete kurde, pe care au încercat să o dea drept urmare a bătăilor primite de la poliția moravurilor. Dezordinile din Iran au fost rezultatul contradicțiilor și problemelor interne, dar este clar că Occidentul a încercat imediat să le atribuie o tentă de revoltă populară împotriva „dictaturii mullahilor”.
Iar zilele trecute în China au avut loc proteste împotriva restricțiilor de carantină din cauza covidului, și Occidentul și-a amintit imediat de Tiananmen din 1989 și a început să ghicească în privința unei noi revoluții chineze.
În Turcia însă ia amploare lupta politică internă – a rămas mai puțin de jumătate de an până la alegerile prezidențiale, la care împotriva lui Erdogan va ieși frontul unit al opoziției, care insistă de facto pe renunțarea la republică prezidențială ca atare.
Adică, se dovedește că în trei țări care sunt foarte importante pentru Rusia ar putea să înceapă tulburările - și ele se vor închide în sine sau își vor schimba cursul cu unul prooccidental? Sigur că nu. Procesele din fiecare dintre aceste țări se deosebesc foarte mult, dar toate au o caracteristică comună. Sunt moștenitorii unor mari civilizații străvechi, puteri care dețin suveranitate deplină (sau, ca Turcia, și-o restabilesc).
Protestele chineze nu vor duce nu numai la schimbarea puterii, ci nici măcar la niște zguduiri serioase: amploarea lor este absolut insignifiantă, iar nivelul de consolidare în societatea chineză este în continuare foarte ridicat. Sigur, locuitorii Imperiului Celest s-au cam săturat deja de restricțiile covid, creșterea nemulțumirii a fost inevitabilă, dar acesta este în primul rând un protest ce ține de viața cotidiană, nu unul politic și, evident, nu reprezintă nicio amenințare pentru puterea PCC și pentru Jinping personal.
Mai complicată este situația în Iran, unde, desigur, există încercarea de a pune în joc și contradicții interetnice, și de generație, și sociale și chiar și tema antireligioasă. Însă în general, societatea iraniană este destul de dezvoltată, iar fixarea ei pentru o cale independentă de dezvoltare nu trezește îndoieli. Nimic serios nu amenință puterea ayatollahilor, iar starea de spirit generală antiamericană și antioccidentală se va păstra în orice caz.
În Turcia este mai mare separarea între părțile religioasă și laică ale societății, dar chiar și aici ar fi incorect să-i considerăm pe oponenții laici ai lui Erdogan drept politicieni pro-occidentali. Turcia conștientizează tot mai mult și își apără interesele naționale (și chiar pan-turcice) și chiar dacă Erdogan va pierde cumva alegerile (ceea ce aproape sigur nu se va întâmpla), atunci nu va exista nicio schimbare radicală a cursului către unul proeuropean și antirusesc. Pentru că Turciei îi sunt avantajoase relațiile strategice diverse cu Rusia, la fel ca și Iranului și Chinei.
Și pentru ei sunt avantajoase atât de relațiile bilaterale cu noi, cât și restructurarea ordinii mondiale pe care Rusia o accelerează. De aceea dacă Occidentul se gândește să lovească Rusia prin slăbirea legăturilor noastre cu puterile non-occidentale, acestea sunt speranțe deșarte. Însă noi în același timp trebuie să contăm în continuare doar pe propriile forțe (parte a cărora este utilizarea interesului pragmatic al țărilor non-occidentale), dar nu pe confuzia și declinul Occidentului. Care, evident, de asemenea vor veni, dar deja ca o consecință a victoriei noastre.
Proteste la Berlin, Germania, imagine simbolică - Sputnik Moldova, 1920, 28.11.2022
Internațional
Sondaj: majoritatea nemților dezaprobă intensificarea ajutorului militar Ucrainei
Fluxul de știri
0