CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. Un flashmob cu tema „Oferta PAS pentru popor” a fost organizat astăzi de către membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR”. În cadrul protestului, cei prezenți au condamnat gestul deputatului PAS, Oazu Nantoi, care a arătat o combinație din trei degete jurnaliștilor care l-au întrebat care a fost tema discuțiilor de duminică seara la Președinție.Protestatarii au adus cu ei bannere pe care era desenată combinația din trei degete și au menționat că acest gest exprimă oferta electorală a guvernării pentru popor.„În timp ce poporul așteaptă vremuri bune, așteaptă transparența pe care PAS ne-a promis-o în campania electorală, ei ne arată nouă combinația din trei degete. Iată asta e tot ce poate să-i ofere astăzi PAS poporului Republicii Moldova”, a subliniat consilierul fracțiunii parlamentare a Partidului Șor, Iurie Cuznețov.La rândul său, primarul comunei Piatra din raionul Orhei, Radu Bușilă, a declarat că guvernarea sfidează acest popor și își permite să le arate oamenilor gesturi obscene, după ce a sărăcit țara.Participanții la flashmob au cerut demisia guvernării și au scandat „Rușine!”. Amintim că duminică seara, mai mulți membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate au fost surprinși adunându-se la Președinția Republicii Moldova. În acea seară, pe rețelele de socializare a apărut informația că un politolog, care a fost consilier la alegerile din SUA din 2015, a anunțat că Dorin Recean va deveni prim-ministru al Moldovei. Și în presa de la noi s-a vehiculat că Guvernul condus de Natalia Gavrilița ar putea demisiona de azi, pe mâine.
Un nou flashmob a fost organizat în fața Parlamentului de către Partidul Șor.
CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. Un flashmob cu tema „Oferta PAS pentru popor” a fost organizat astăzi de către membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR”. În cadrul protestului, cei prezenți au condamnat gestul deputatului PAS, Oazu Nantoi, care a arătat o combinație din trei degete jurnaliștilor care l-au întrebat care a fost tema discuțiilor de duminică seara la Președinție.
Protestatarii au adus cu ei bannere pe care era desenată combinația din trei degete și au menționat că acest gest exprimă oferta electorală a guvernării pentru popor.
Un nou flashmob organizat de Partidul Șor la Parlament
„În timp ce poporul așteaptă vremuri bune, așteaptă transparența pe care PAS ne-a promis-o în campania electorală, ei ne arată nouă combinația din trei degete. Iată asta e tot ce poate să-i ofere astăzi PAS poporului Republicii Moldova”, a subliniat consilierul fracțiunii parlamentare a Partidului Șor, Iurie Cuznețov.
La rândul său, primarul comunei Piatra din raionul Orhei, Radu Bușilă, a declarat că guvernarea sfidează acest popor și își permite să le arate oamenilor gesturi obscene, după ce a sărăcit țara.
„Ei nu au făcut nimic până acum, ei stau în parlament și joacă tetris, iar nouă ne arată combinația din trei degete”, a spus Radu Bușilă.
Participanții la flashmob au cerut demisia guvernării și au scandat „Rușine!”.
Amintim că duminică seara, mai mulți membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate au fost surprinși adunându-se la Președinția Republicii Moldova. În acea seară, pe rețelele de socializare a apărut informația că un politolog, care a fost consilier la alegerile din SUA din 2015, a anunțat că Dorin Recean va deveni prim-ministru al Moldovei. Și în presa de la noi s-a vehiculat că Guvernul condus de Natalia Gavrilița ar putea demisiona de azi, pe mâine.