Ambasada Rusiei în Moldova a fost atacată
© Sputnik / Miroslav RotariAmbasada Federației Ruse la Chișinău
© Sputnik / Miroslav Rotari
Abonare
Persoane neidentificate au încercat să pătrundă în complexul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.
CHIȘINĂU, 8 oct - Sputnik. În seara zilei de vineri, 7 octombrie, a avut loc o acțiune ostilă împotriva Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, a informat serviciul de presă al misiunii diplomatice.
„Din cauza indulgenței complice a autorităților (Republicii Moldova – n.n.), a fost comis un atac asupra misiunii diplomatice ruse: exploziile de petarde au deteriorat clădirea, s-a încercat intrarea neautorizată în complexul ambasadei, s-au scris inscripții jignitoare pe gardul misiunii diplomatice”, se arată într-o declarație a misiunii diplomatice ruse.
Ambasada a remarcat că incidentul, din fericire, nu s-a lăsat cu victime în rândul angajaților și familiilor acestora.
„Acest incident este o încălcare flagrantă a prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961, a Tratatului de prietenie și cooperare dintre Federația Rusă și Republica Moldova, precum și a Declarației comune a miniștrilor de Externe ai Federației Ruse și Republicii Moldova cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea acesteia la Moscova pe 17 noiembrie 2021”, a menționat misiunea diplomatică rusă la Chișinău.
În aceeași declarație, misiunea diplomatică menționează că se așteaptă ca această „ieșire ostilă să primească o evaluare procedurală corespunzătoare și să nu se repete pe viitor”, iar cei responsabili pentru cele întâmplate să fie pedepsiți.
„O notă de protest a fost trimisă părții moldovenești”, a adăugat misiunea diplomatică rusă.