Rusia și Iranul sunt pregătite pentru o alianță strategică

Vladimir Putin vizitează deja pentru a cincea oară Iranul. Este mult sau este puțin? Dacă e să număram din 2000, de când este în fruntea Rusiei, atunci s-ar părea că este puțin.

Dar dacă analizezi datele la care au fost efectuate vizitele, tabloul este cu totul altul. Constatăm că actuala plecare este a patra din ultimii șapte ani.

Da, Putin a ajuns pentru prima dată la Teheran în 2007, însă vizitele regulate au început abia în 2015. Totodată, este de menționat toate vizitele lui Putin au avut un caracter de lucru, adică nu a efectuat niciodată o vizită oficială în Republica Islamică. De fiecare dată el a ajuns în țară în legătură cu vreun eveniment multilateral desfășurat în capitala iraniană: Forumul Caspic, summitul țărilor exportatoare de gaze... Sau, ca de data aceasta, în contextul întâlnirii în „formatul Astana”, adică summitul trilateral Rusia-Turcia-Iran. Acest „trio” important a apărut în urmă cu cinci ani, în legătură cu căutarea modalităților de soluționare a conflictului din Siria, dar a depășit deja demult problematica pur siriană. Pentru că toate cele trei țări sunt printre statele cu adevărat suverane - și au ce discuta între ele.

Și dacă ponderea Turciei atât în ​​afacerile regionale, cât și în cele mondiale este înțeleasă destul de bine (atât de susținătorii, cât și de oponenții consolidării relațiilor bilaterale), atunci rolul Iranului a fost subestimat în țara pe parcursul mai multor ani. Mai exact, a fost apreciate absolut incorect. Motivul este simplu: comunitatea noastră de experți orientată spre Occident a privit la marele nostru vecin preponderent prin ochelarii occidentali: o țară paria, mullahi cu rachete și dorința de a obține bomba atomică, teocrație, regim represiv, o amenințare la adresa securității Orientul Mijlociu și a întregii lumi, fanatici islamici etc. Și în general, un soi de gaură orientală, incomparabilă cu Occidentul avansat, iluminat și bogat.

Nu, conducerea politică privea Iranul cu alți ochi, dar ce știau oamenii noștri despre Republica Islamică? În cel mai rău caz, o repovestire a propagandei occidentale și, în cel mai bun caz – un fel de ecouri ale emisiunii ”Clubul cinecălătorilor”. Nici chiar reorientarea noastră către Est după 2014 nu a schimbat percepția asupra vecinului nostru sudic: adevăratul Iran este încă foarte puțin cunoscut în Rusia.

Însă acum ne îndreptăm către încheierea unui acord privind cooperarea strategică atotcuprinzătoare - pentru 20 sau 25 de ani. El ar putea fi semnat deja în acest an: în ianuarie, noul președinte, Ebrahim Raisi, i-a transmis lui Vladimir Putin la Moscova proiectul iranian de acord, iar luna trecută Serghei Lavrov a adus la Teheran varianta rusească. Rusia și Iranul nu vor deveni aliați militari (deși cooperarea militar-tehnică este completată tot mai des de exerciții comune), însă relațiile noastre vor cunoaște o dezvoltare foarte serioasă.

Mai mult, Iranul se implică tot mai activ în formatul multilateral de cooperare cu Rusia - a aderat deja la SCO (procedura de aderare va fi finalizată în toamnă) și dorește să adere la BRICS. Adică, este vorba de un curs deplin spre cooperarea strategică între cele două țări atât în ​​format bilateral, cât și pe arena mondială. Rusia și Iranul au un potențial imens de interacțiune - de la comerț până la coridorul de transport ”Nord – Sud” care leagă Marea Baltică de porturile iraniene din Marea Arabiei, adică Europa cu India prin Marea Caspică. Nu trebuie să ne gândim că, din cauza conflictului dintre Rusia și Europa, acesta și-a pierdut actualitatea - potențialul de comerț între Nord și Sud este oricum uriaș. Chiar dacă războiul sancțiunilor între Rusia și Europa va dura încă mult timp, coridorul va fi necesar pentru comerțul Rusiei cu țările din Orientul Mijlociu și Asia.

Și cel mai important - apropierea de Iran răspunde intereselor strategice ale Rusiei. Pentru că avem de-a face nu doar cu moștenitorul unor mari civilizații, cu un vecin cu o populație de aproximativ 86 de milioane, ci și cu una dintre țările lumii cu cel mai puternic spirit. Iranul este o țară cu adevărat suverană, care urmează propria sa cale, care își caută propriile forme de organizare a statului și a societății, care își apără interesele naționale și nu se îndoaie în fața niciunei presiuni externe. Este exact ceea ce face Rusia, dar și ceea ce avem încă de făcut. Și nu este vorba aici nici măcar de experiența iraniană de viață și dezvoltare sub multe decenii de sancțiuni occidentale – și aceasta va fi utilă, deși însăși fosta lume în care Occidentul putea să stăvilească semnificativ țările care nu îi erau pe plac ( și să le amenințe cu distrugerea), devine de domeniul trecutului. Mult mai important este faptul că Iranul a reușit să-și găsească propria formulă de organizare a statului și a relațiilor sociale, formulă care exprimă anume trăsăturile și aspirațiile sale naționale.

Republica Islamică nu este un calc de pe niște mostre străine, occidentale sau estice - este o invenție iraniană unică. Complexă, bazată atât pe tradiții (religioase și naționale), cât și pe reprezentările despre formele corecte de interpretare și aplicare a legii islamice. Cu propriile probleme, greșeli și lecții, dar care a supraviețuit în cele mai dificile condiții externe. Niciuna dintre marile puteri – iar Iranul este, fără îndoială, una dintre ele – nu a demonstrat în ultimele decenii ceva asemănător unei astfel de creativități în domeniul construcției unui nou tip de stat. Ultima care a avut o experiență similară (și chiar superioară ca amploare) a fost Uniunea Sovietică, adică țara noastră.

Și acum ne confruntăm din nou cu o provocare uriașă - trebuie să venim cu o nouă formă de existență a poporul nostru și a statul nostru. Nu pentru a rezista confruntării cu Occidentul, ci pentru că noi înșine avem nevoie demult de asta. Experiența iraniană nu este direct aplicabilă Rusiei, dar tendința iraniană de a căuta o organizare socială ideală le este apropiată rușilor, la fel ca și visul că statul trebuie să stea la straja legalității, să întruchipeze și să protejeze idealurile poporului, că la conducere trebuie să fie oameni cinstiți, cu voință puternică, care își conștientizează responsabilitatea față de oameni și față de Dumnezeu.

Iată de ce, deja a cincea întâlnire a lui Putin cu Rahbar Khamenei, liderul suprem al Republicii Islamice Iran, nu este doar o conversație între doi oameni de stat foarte influenți și foarte experimentați, este și o întâlnire a doi oameni care au despre ce vorbi, în afara problemelor și provocărilor globale. Pentru că dacă două țări precum Rusia și Iran își vor urma propria lor cale spirituală și națională, înseamnă că vor merge împreună. Și fiecare dintre ele va deveni mai puternică – nu doar pur și simplu răspunzând provocărilor Occidentului, ci construind împreună o lume nouă în care popoarele tradiționaliste vor putea trăi în conformitate cu percepțiile lor despre viață și cu propriile legi.