Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Ministrul de Externe al Ungariei: Se agravează criza refugiaților

© Photo : Facebook / Szijjártó PéterSzijjártó Péter
Szijjártó Péter - Sputnik Moldova, 1920, 05.07.2022
Abonare
Revine presiunea migraționistă asupra Uniunii Europene. După incidentele din Spania, de acum câteva săptămâni, incidente violente au avut loc la frontiera dintre Serbia și Ungaria.
CHIȘINĂU, 5 iul - Sputnik. Prezent la o întrevedere cu omologul său sârb, Nikola Selakovic, ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat că până în prezent au fost opriți peste 110 mii de migranți ilegali la frontiera dintre Serbia și Ungaria, adăugând că aceștia sunt din ce în ce mai violenți și înarmați.
În opinia lui Szijjártó, conflictul din Ucraina și sancțiunile impuse de Occident Rusiei, crează un mediu inflaționist de război permanent ceea ce duce și la o creștere a migrației ilegale spre Europa. “Europa se află în faţa unor provocări dramatice”, a mai spus șeful diplomației maghiare, preluat de news.ro.
Péter Szijjártó a atras atenţia asupra faptului că, din cauza intensificării războiului din Ucraina, la graniţa de est a Ungariei, numărul refugiaţilor este în continuă creştere, astfel că zilnic ajung în ţară peste 10 000 de refugiaţi, iar numărul total al refugiaţilor a depăşit deja 820 000.
“Această criză de aprovizionare cu alimente va crea o nouă presiune migraţionistă, probabil mult mai severă, asupra Serbiei şi, deopotrivă, asupra Ungariei. De aceea, consider că acesta este ultimul moment pentru Bruxelles şi pentru ONG-urile lui George Soros să nu mai încurajeze şi să nu mai organizeze migraţia”, a subliniat ministrul maghiar.
Péter Szijjártó a subliniat, de asemenea, că, în timp ce Ungaria îşi îndeplineşte datoria de a primi şi de a ajuta refugiaţii de război din Est, iar la Sud de a opri migraţia ilegală, Bruxelles-ul reţine fondurile UE destinate Ungariei”, ca parte a unui şantaj politic”.
Maia Sandu - Sputnik Moldova, 1920, 05.07.2022
Politică
Maia Sandu: E nevoie de soluții urgente pentru a opri creșterea galopantă a prețurilor
Fluxul de știri
0