Desființarea culturii ruse nu a fost suficientă: E timpul pentru jefuirea ei

Serviciul vamal finlandez a confirmat reținerea operelor de artă aparținând Rusiei, care erau transportate spre Rusia.

Motivul - sancțiunile impuse de UE.

„Vameșii au reținut trei încărcături la punctul de control al frontierei „Vaalimaa”, cu suspecția că acestea ar cădea sub incidența sancțiunilor UE. Serviciul Vamal a pornit o anchetă preliminară pe acest caz", au transmis agențiile de presă.

Acum este clar pentru noi că desființarea muzicienilor ruși, desființarea scriitorilor ruși, desființarea dansatorilor ruși, desființarea teatrelor ruse nu este doar o interdicție a acestora de a evolua și de a-i declara persona non grata - pur și simplu pentru că s-au născut și crescut în Rusia.

Desființarea culturii ruse de către cei care astăzi se opun țării noastre în spațiul public este și confiscarea moștenirii naționale a țării noastre.

Acestea pot fi tablouri, foliante valoroase, manuscrise, partituri, capodopere de bijuterii (dar în colecțiile noastre muzeale pur și simplu nu se păstrează necapodopere), absolut totul, orice obiect, orice artefact, dacă în proveniența sa sau în locul lui de origine apar două cuvinte – Russian Federation - înseamnă că acesta, acest articol, poate fi confiscat.

Explicații timide – „vameșii au decis să verifice dacă este vorba doar de antichități”, ei bine, de exemplu – pot fi luate în considerare și ar trebui considerate irelevante.

Din momentul în care vameșul finlandez decide dacă să clasifice drept „antichități” tabloul lui Ingres „Portretul contelui Guryev” din colecția Ermitaj sau sculptura „Amour” a lui Canova (tot din colecția Ermitaj), trebuie să înțelegem că moștenirea noastră este vânată. Și că pe noi ne fug[resc spre steaguri, precum vânătorii ]i fug[resc pe lupii încolo, declarând-i în afara legii.

La Sankt Petersburg urmai să revină exponate care, la cererea lucrătorilor și curatorilor italieni ai muzeelor, au fost parte la expoziția „Grand Tour. Visul la Italia – de la Veneția la Pompeii”. Aceasta s-a desfășurat la Milano.

La începutul lunii martie, urmând exemplul colegilor lor francezi (aceștia din urmă au apelat la conducerea Muzeului Kremlinului și au cerut să le fie returnate obiectele pe care Luvru și alte instituții specializate le-au oferit Moscovei, oamenii de artă ruși, desigur, le-au returnat totul imediat, exponatele au fost transferate pe teritoriul misiunii diplomatice franceze, iar expoziţia de vernisaj a fost reprogramată), angajaţii Ermitaj au cerut restituirea exponatelor în acelaşi mod.

Ca răspuns, italienii s-au plâns în acest caz ar trebui să închidă expoziția înainte de termen, deoarece era imposibil să acopere cu altceva gaura tematică fără a deteriora sensul și conceptul. Și rușii au auzit aceste argumente, și-au înțeles colegii și au fost de acord să aștepte până la final. În toate sensurile.

Ceea ce vedem acum, și acest lucru trebuie să fie înțeles foarte clar, nu este încă o dramă. Acesta este prologul ei. Acesta este momentul în care suntem testați – și care va fi reacția noastră? Vom tăcea, speriindu-ne, sau vom cere returnarea tuturor? Și întoarcerea imediată.

Fără această înțelegere a poziției vameșilor, care noaptea rețin camioane cu tezaurul nostru național, de parcă ar reține un camion încărcat cu brânză procesată „Viola”. Dar realizăm – fără nici cea mai mică iluzie – că astăzi și acum orice operă de artă care se află în afara Rusiei, dar aparținând Rusiei, este un potențial obiect de confiscare de către vameșul din serviciul de noapte.

Întrucât tabloul lui Ingres din Ermitaj poate fi catalogat drept un obiect „antic”, atunci vameșul din serviciul de noapte poate considera cu siguranță „antic” un astfel obiect precum un ou de Paște de Carl Faberge (trei capodopere ale genialului bijutier sunt acum expuse la Londra) și un tablou de Cezanne, și un tablou de Van Gogh (aproape două sute de tablouri sunt acum la Paris, capitala Franței, al cărei președinte a anunțat deja că este în favoarea „unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei”).

Noi tot timpul așteptăm. Și sperăm mereu. Este chiar un obicei rusesc să așteptăm până când vom fi percepuți egali în dialog. Și sperăm că preocupările și îngrijorările noastre cu privire la securitatea noastră vor fi înțelese și luate în considerare și că sunt gata să le discute cu noi.

Și credem și sperăm că, desigur, proprietatea noastră ne va fi returnată. Așa cum noi am returnat-o întotdeauna. Apropo, foștilor noștri dușmani. Le întoream foștilor noștri dușmani comorile lor naționale. Salvat și restaurat de noi.

Și nu am cerut niciodată nimic în schimb.

Astăzi, lumea culturii occidentale și a valorilor culturale occidentale, rânjind la noi, a uitat (pentru că nu am amintit) că datorează aproape totul Rusiei.

Negustorii ruși au cheltuit multe sute de franci pentru a-i sprijini pe artiștii francezi, astăzi genii recunoscuți, iar atunci, la începutul secolului trecut și a penultimului secol, numele lor nu spuneau nimic nimănui. Mai ales aceste nume nu le spuneau nimic compatrioților lui Cezanne, Renoir, Monet, Matisse. Negustorii ruși au fost cei care i-au scos literalmente din sărăcie. Și negustorii ruși le-au croit drumul către gloria veșnică și prețurile inimaginabile în trecut, pentru pânzele lor.

Anume un impresar rus, născut în Perm, care a locuit în Petersburg, este cel care a prezentat Occidentului întregul său balet. Atât clasic, cât și modern - pentru că trupa lui Serghei Diaghilev, cei care-i împărtășeau valorile, colegii săi pur și simplu au luat și au creat teatre de balet și, nu mai puțin importante, școli coregrafice în întreaga lume. De la vest la est și de la nord la sud.

Apropo, nu poate să nu ne indigneze refuzul conducerii Concursului de balet al tinerilor din Lausanne de a permite tinerilor dansatori din Rusia să participe la competiție anul acesta. Unde ar fi Lausanne, baletul ei și însuși Maurice Bejart, dacă nu ar fi fost rusul Diaghilev?

Am dat cu generozitate lumii tot ce aveam, am învățat lumea ceea ce știam și am putut să facem noi înșine. Nu știam nimic despre licențe, drepturi de autor, „circulație” și redevențe.

Nu am câștigat bani pe artă, înțelegând această sferă de aplicare a minții și a talentului ca pe o platformă gratuită pentru toată lumea, doar să fie har și sârguință.

Pentru noi, cultura și valorile ei sunt universale, una și indivizibile și, prin urmare, nu au valoare financiară.

Ne pasă mai mult de valoarea lor morală. Și nu vom lăsa pe nimeni să se îndoiască de asta.

Tratăm cultura ca pe proprietatea țării și de aceea vom depune toate eforturile pentru a ne returna proprietatea. Să o returnăm în Rusia. Acasă.