Editoriale
Editorialiștii Sputnik și RIA Novosti analizează procesele politice și sociale din țara noastră și din lume și fac pronosticuri privind evoluțiile ulterioare

Ucraina plasează o bombă nucleară pe agenda internațională

© Photo : U.S. D.O.D. (SSGT Phil Schmitten)Bombă nucleară
Bombă nucleară - Sputnik Moldova, 1920, 22.02.2022
Abonare
Care ar putea fi consecințele declarațiilor făcute de Vladimir Zelenski la conferința de la München - citiți în materialul Sputnik.
Declarația președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski făcută la Conferința de securitate de la München din 19 februarie despre posibilitatea de a se retrage din Memorandumul de la Budapesta și de a renunța la statutul non-nuclear al Ucrainei a fost luată în serios de comunitatea de experți.
Articolul corespondentului Sputnik Ivan Zuev conține opiniile experților care au analizat în detaliu posibilitatea teoretică și practică de fabricare a armelor nucleare în Ucraina.
Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, prevede că Ucraina, primind garanții de securitate din partea Rusiei, Marii Britanii și Statelor Unite, aderă la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare. Acum, Zelenski intenționează să-l încalce, dacă analizăm discursul lui.
Dacă Ucraina renunță la Memorandumul de la Budapesta, își va permite practic dezvoltarea, utilizarea și vânzarea armelor nucleare către țări terțe, spun experții.
Dar îi va reuși oare? Situația este incertă.

Va reuși oare Ucraina să creeze o bombă?

Rețeta bombei nucleare nu este în prezent dificil de obținut sau dezvoltat, consideră Andrei Ojarovski, fizician nuclear rus și expert în cadrul programului de siguranță a deșeurilor radioactive al Uniunii Sociale și Ecologice din Rusia.
„Orice țară care are centrale nucleare, teoretic, are acces la materiale fisionabile, în special la plutoniu, care este produs de fiecare reactor nuclear. Nu contează ce menire are. Dar asta nu e tot, pentru că un dispozitiv exploziv nuclear nu este doar umplutură. Este un dispozitiv destul de complex. Ucraina, dacă vrea și face un efort, va reuși”, spune Andrei Ojarovski.
În Ucraina există într-adevăr mai multe centre de competență care se ocupă de tehnologiile nucleare. La Kiev se află Institutul de Cercetare Nucleară al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, iar la Harkov - Centrul Național de Cercetare „Institutul de Fizică și Tehnologie”. Și „Energoatom” are propriile centre de dezvoltare. În componența „Energoatom”, există un Centru Științific și Tehnic ai cărui specialiști oferă suport științific, tehnic și ingineresc industriei nucleare. Din 1969 până în prezent, Biroul de Proiectare „Atompribor” efectuează cercetări pentru crearea produselor pentru centralele nucleare.
Principala dificultate în crearea bombei nucleare în Ucraina este lipsa unui loc de testare adecvat, spune Ojarovski.
„Eu nu văd în Ucraina un loc pentru poligon. La Cernobîl? Sigur că nu. Nu trebuie să uităm că alături de blocul patru care se află în sarcofag stă primul, al doilea și al treilea bloc al centralei nucleare. Acolo nu au avut loc explozii. Ele acum ies din uz și sunt câte puțin demontate. Trei reactoare de grafit fără combustibil. Iată și bomba murdară și gata elaborată. În opinia mea, testarea armelor este o sarcină de nerezolvat pentru Ucraina”, a menționat Ojarovski.

„A elabora” nu este echivalent cu „a produce”

Chiar dacă Ucraina va reuși să extragă plutoniu din minereul său de uraniu în condiții de laborator, nu va putea implementa acest proces la scară industrială, consideră expertul nuclear Alexei Anpilogov, președintele Fundației pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare a Inițiativelor Civile „Osnovanie”.
„Este posibil, în principiu, să se obțină plutoniu, să se construiască un reactor special pentru asta, în care se obține plutoniu din uraniu. Așa au făcut americanii când au făcut bomba care a căzut asupra Nagasaki, URSS tot așa făcea. Dar pentru o cantitate mare de plutoniu este nevoie de o instalație chimică. La uzina chimică Pridneprovsk, care este singura întreprindere de ciclu nuclear din Ucraina, existau anumite piese tehnologice de separare a plutoniului. De exemplu, făceau rășini schimbătoare de ioni. Dar nu avea loc acolo însuși procesul real de obținere a plutoniului. Deși, bineînțeles, au existat studii de laborator, pentru că Uzina chimică Pavlograd este un proiect emblematice ale proiectului nuclear al URSS”, crede Anpilogov.
Pentru Ucraina va fi și mai complicat să meargă pe calea tehnologiilor mai moderne - să obțină plutoniu folosind centrifuge cu gaz.
„Extracția uraniului natural nu înseamnă automat că există potențial de a crea o bombă. Nigerul extrage uraniu la noi și Namibia. Pentru a crea o bombă nucleară, trebuie să fie separați izotopii. Pentru asta în lume sunt folosite în special centrifuge cu gaz. Ucraina nu are tehnologia centrifugelor cu gaz și nu a avut-o niciodată. Nu este atât de ușor să o creezi. Acum doar europenii și Rusia dețin această tehnologie”, a rezumat expertul.
Altceva este dacă regimul Zelenski sau jucătorii politici independenți, care sunt mulți în Ucraina, vor decide să creeze așa-zisa bombă nucleară „murdară”.
„Anume bomba nucleară „murdară” este momentul foarte periculos. Aceasta este tehnologia pentru cei săraci și absolut teroristă. Este de fapt un container cu elemente radioactive și un dispozitiv exploziv cu combustibil iradiat de la o centrală nucleară. Iar Ucraina are stocuri uriașe de combustibil nuclear uzat”, spune Anpilogov.

Ea pur și simplu nu va atinge ținta

Ucraina nu dispune de mijloacele necesare pentru a livra o încărcătură nucleară pe teritoriul Rusiei, consideră expertul militar Igor Korotcenko.
Inclusiv din acest motiv, Kievul nu va putea niciodată să intre în clubul statelor nucleare, creând un ciclu complet de dezvoltare atât a producției de arme nucleare, cât și a mijloacelor de livrare a acestora.
Potențialul complexului militar-industrial al Ucrainei consta în construcția rachetelor. Potrivit expertului, acesta a fost distrus încă în anii 90.
„Potențialul de rachete al Ucrainei a fost distrus. Cel mai bun personal a plecat în Coreea de Nord, unde, prin munca și succesul lor, se dezvoltă astăzi potențialul de lovitură corespunzător al RPDC. Declarația lui Zelenski nu este altceva decât o înșelăciune. În realitate, nu este posibil acest lucru”, spune Igor Korotcenko.

Durerea de cap a întregii lumi

Principalele temeri legate de dezvoltarea tehnologiilor de creare a armelor nucleare în Ucraina sunt legate de faptul că în interiorul țării conducerea are puțin control asupra accesului la armele pe care le are deja.
„Așa că Ucraina nu este un partener de încredere. În ceea ce privește gradul de inadecvare, conducerea Ucrainei ar putea depăși orice teroriști. Mai ales că legăturile ucrainenilor cu organizațiile teroriste sunt pe larg cunoscute. Armele americane pe care Statele Unite le furnizează Ucrainei, din anumite motive, ajung imediat în Orientul Mijlociu, în aceeași Siria, și sunt adesea folosite împotriva americanilor înșiși, a britanicilor și a aliaților lor. În ceea ce privește armele chimice, în rândul experților a existat o suspiciune că SBU a fost implicat în otrăvirea lui Skripal”, spune fostul membru al comisiei ONU pentru arme biologice, expertul militar Igor Nikulin.
Испытания ядерного оружия - Sputnik Moldova, 1920, 21.02.2022
Analize și opinii
Expert, despre declarația Ucrainei: „Un pas spre începutul unui război nuclear global”
Anume din acest motiv, posibila retragere a Ucrainei din Memorandumul de la Budapesta va deveni o bătaie de cap nu numai pentru Rusia, ci și pentru Statele Unite și țările UE, China, India și întreaga comunitate mondială.
„Unii analiști occidentali spun că Memorandumul de la Budapesta nu merită nici măcar hârtia pe care a fost semnat. Statele Unite nici nu l-au înaintat Senatului spre ratificare. Prin retragerea din el, Ucraina se retrage și din Tratatul de Neproliferare Nucleară - acest lucru este adevărat și aceasta este o amenințare serioasă. Căci denumirea exactă a tratatului este „Memorandumul de la Budapesta privind aderarea Ucrainei la Tratatul de Neproliferare Nucleară”. Dacă îl reziliază, atunci da, se retrag din TNP și nu am nicio îndoială că vor fi supuși sancțiunilor ONU, precum Iranul, de exemplu”, spune expertul.

În ce constă astăzi energia nucleară în Ucraina

Conform planului de dezvoltare a energiei nucleare în URSS, nouă centrale nucleare urmau să funcționeze pe teritoriul RSS Ucraineană. Până la prăbușirea Uniunii, cinci au fost puse în funcțiune. Acum în țară funcționează centralele nucleare Zaporojie, Rivne, Sud și de la Hmelnițk.
Compania națională de producere a energiei nucleare „Energoatom” gestionează 15 unități nucleare, dintre care 13 sunt de tip VVER-1000 și două sunt de tip VVER-440, cu o capacitate totală instalată de 13.835 MW. Precum și două unități hidroelectrice ale CHE Tashlyk cu o capacitate instalată de 302 MW (punerea în funcțiune a celei de-a treia este programată pentru ultimele luni ale anului 2022) și două unități hidraulice ale Centralei Hidroelectrice de Acumulare Aleksandrovskaia, cu o capacitate de 11,5 MW. Ucraina ocupă locul opt în lume în ceea ce privește capacitatea instalată a centralei nucleare, potrivit site-ului „Energoatom”.
În Ucraina, regiunea Dnepropetrovsk, își continuă activitatea care produce uraniu. În toamna anului 2021, a fost raportată o scădere a producției de uraniu și a producției de concentrat de uraniu la Vostochny GOK în perioada ianuarie-septembrie. Se aștepta ca volumele de producție să scadă până la sfârșitul anului, deși nivelul actual de o mie de tone de minereu de uraniu nu mai acoperă nevoile centralelor nucleare.
Pentru stațiile sale, Ucraina cumpără combustibil din Rusia și de la Westinghouse american. În același timp, în 2021 Kievul a refuzat serviciile Rosatom pentru eliminarea, procesarea și depozitarea combustibilului uzat.
Kiev - Sputnik Moldova, 1920, 20.02.2022
Internațional
Expert, despre consecințele retragerii Kievului din Memorandumul de la Budapesta
„Energoatom” își construiește de câțiva ani propria instalație de depozitare a deșeurilor nucleare (CSNF) în zona Cernobîl, pentru care a împrumutat aproximativ 250 de milioane de dolari de la Statele Unite. Experții numesc CSFSF una dintre instalațiile potențial periculoase care pot fi folosite pentru a crea o bombă nucleară „murdară”. În același timp, Ucraina păstrează acum combustibilul nuclear uzat pe teritoriul său, deoarece Westinghouse nu oferă servicii pentru eliminarea și depozitarea lui.
Cu toate acestea, potrivit experților intervievați de Sputnik, chiar și fără CSFSF în construcție, pe teritoriul Ucrainei există un număr mare de halde de deșeuri radioactive. Peste o duzină de astfel de depozite sunt situate în apropierea uzinei chimice Pridneprovsk din orașul Jovti Vodî.
„În Ucraina există încă o mulțime de halde de deșeuri radioactive, majoritatea sunt spontane. Între Dnepropetrovsk (Dnepr) și Derjinsk există o groapă uriașă, prin care trece o autostradă, care leagă ambele orașe. URSS a stabilit sarcina urgentă de a crea o bombă nucleară, nimănui nu i-a păsat prea mult de mediu. Există o mulțime de astfel de gropi de deșeuri în Ucraina. Ucraina are, de asemenea, stocuri uriașe de combustibil nuclear uzat, din care pot fi extrase elemente periculoase și poate fi creată o bombă nucleară murdară”, spune Alexei Anpilogov.
Fluxul de știri
0