https://md.sputniknews.com/20220203/voronin-despre-retinerea-fostilor-colegi-vom-colabora-cu-ancheta-48555991.html
Ce spune Voronin despre reținerea foștilor colegi de partid
Ce spune Voronin despre reținerea foștilor colegi de partid
Sputnik Moldova
Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova a comentat acțiunile de reținere a foștilor deputați comuniști. 03.02.2022, Sputnik Moldova
2022-02-03T13:16+0200
2022-02-03T13:16+0200
2022-02-03T14:06+0200
politică
reținere
anchetă
anchetă, arest
https://cdnn1.img.md.sputniknews.com/img/07e5/07/1e/43439760_0:0:3072:1728_1920x0_80_0_0_8ca70b7bb08488805aa9175e75648305.jpg
CHIȘINĂU, 3 feb - Sputnik. Președintele Partidului Comuniștilor susține acțiunile procurorilor de reținere a foștilor deputați comuniști, care au plecat din formațiune încă în 2015. Mai mult, Voronin a declarat că va colabora cu ancheta pe acest caz. Precizări în acest sens au fost făcute de liderul PCRM în cadrul unei conferințe de presă. Liderul comuniștilor a reamintit că în 2015 un grup format din 14 deputați PCRM a părăsit formațiunea. Voronin a catalogat acțiunea foștilor colegi drept un act de trădare, ceea ce a dus la prejudicierea imaginii partidului. Președintele PCRM a precizat că perchezițiile și reținerile foștilor deputați au fost pentru el o surpriză totală. Vladimir Voronin a mai precizat că mai are o speranță ca într-o bună zi clasa politică din Republica Moldova să fie curățată de traseiști. Totodată, Voronin a negat informația că reținerile au avut loc în baza acordului său cu președintele Maia Sandu. Politicianul a amintit că motivul declarat al plecării deputaților a fost îndoielnic, din moment ce șase dintre ei erau membri ai Comitetului Executiv al partidului. După cum a remarcat Voronin, atunci parlamentarii s-au pronunțat împotriva politicii partidului pe care ei înșiși au dezvoltat-o. Voronin a mai spus că știe și ce sume de bani au primit cei 14 foști deputați comuniști, dar a refuzat să le facă publice, susținând că va oferi informațiile în cadrul anchetei. Voronin a precizat totuși că fiecare deputat ar fi primit sume diferite. Deputatul PCRM Elena Bodnarenco și-a exprimat speranța, la rândul său, că ancheta se va încheia, iar deputații vor fi pedepsiți pentru posibile încălcări. Ea a mai amintit că „turismul politic” a existat și în alte perioade. Mai mult, deputatul a menționat că unii din deputații „traseiști” au fost prezenți la ședința de joi, 3 februarie, a Parlamentului. Amintim că miercuri, 2 februarie, au fost reținuți pentru 72 de ore cinci foști deputați. Este vorba de Vladimir Vitiuc, Artur Resetnicov, Violeta Ivanov și Anatolie Zagorodnîi și Sergiu Sîrbu.Se întâmplă după ce procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu ofițerii Serviciul de Informații și Securitate și ai Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale au descins în cadrul investigării faptelor de îmbogățire ilicită a 13 ex-deputați din Parlamentul Republicii Moldova. Astfel, sunt vizate 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.Conform rezultatelor preliminare ale investigațiilor, cheltuielile ex-deputaților cercetați depășesc veniturile licite ale acestora în unele cazuri cu 350 de mii de lei, iar în alte cazuri această diferența atinge valoare de circa 4,6 milioane de lei.
https://md.sputniknews.com/20220203/fractiunea-sor-boicoteaza-sedinta-parlamentului-care-este-motivul-48546307.html
https://md.sputniknews.com/20220202/ultima-ora-un-fost-deputat-a-fost-retinut-pentru-72-de-ore-48526339.html
Sputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
2022
Știri
ro_MD
Sputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
https://cdnn1.img.md.sputniknews.com/img/07e5/07/1e/43439760_176:0:2907:2048_1920x0_80_0_0_9bf15dc77274229b402ad6774b189120.jpgSputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
reținere, anchetă, anchetă, arest
reținere, anchetă, anchetă, arest
Ce spune Voronin despre reținerea foștilor colegi de partid
13:16 03.02.2022 (actualizat: 14:06 03.02.2022) Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova a comentat acțiunile de reținere a foștilor deputați comuniști.
CHIȘINĂU, 3 feb - Sputnik. Președintele Partidului Comuniștilor susține acțiunile procurorilor de reținere a foștilor deputați comuniști, care au plecat din formațiune încă în 2015. Mai mult, Voronin a declarat că va colabora cu ancheta pe acest caz. Precizări în acest sens au fost făcute de liderul PCRM în cadrul unei conferințe de presă.
„Dacă sunt de vină, să răspundă în fața legii”, a declarat Vladimir Voronin.
Liderul comuniștilor a reamintit că în 2015 un grup format din 14 deputați PCRM a părăsit formațiunea. Voronin a catalogat acțiunea foștilor colegi drept un act de trădare, ceea ce a dus la prejudicierea imaginii partidului. Președintele PCRM a precizat că perchezițiile și reținerile foștilor deputați au fost pentru el o surpriză totală.
„Evenimentele de ieri au fost neașteptate, întrucât foștii camarazi au părăsit partidul la sfârșitul anului 2015. După aceea, au fost multe declarații, dar nu s-a făcut aproape nimic”, a mai spus Voronin.
Vladimir Voronin a mai precizat că mai are o speranță ca într-o bună zi clasa politică din Republica Moldova să fie curățată de traseiști.
Totodată, Voronin a negat informația că reținerile au avut loc în baza acordului său cu președintele Maia Sandu. Politicianul a amintit că motivul declarat al plecării deputaților a fost îndoielnic, din moment ce șase dintre ei erau membri ai Comitetului Executiv al partidului.
După cum a remarcat Voronin, atunci parlamentarii s-au pronunțat împotriva politicii partidului pe care ei înșiși au dezvoltat-o. Voronin a mai spus că știe și ce sume de bani au primit cei 14 foști deputați comuniști, dar a refuzat să le facă publice, susținând că va oferi informațiile în cadrul anchetei. Voronin a precizat totuși că fiecare deputat ar fi primit sume diferite.
Deputatul PCRM Elena Bodnarenco și-a exprimat speranța, la rândul său, că ancheta se va încheia, iar deputații vor fi pedepsiți pentru posibile încălcări. Ea a mai amintit că „turismul politic” a existat și în alte perioade. Mai mult, deputatul a menționat că unii din deputații „traseiști” au fost prezenți la ședința de joi, 3 februarie, a Parlamentului.
„Sperăm că ancheta se va încheia. Nu numai în raport cu trădătorii fracțiunii noastre, ci și cu toți ceilalți. Traseismul politic există de mult timp. Sperăm că toți vor fi verificați”, a concluzionat Bodnarenco.
Amintim că miercuri, 2 februarie, au fost reținuți pentru 72 de ore cinci foști deputați. Este vorba de Vladimir Vitiuc, Artur Resetnicov, Violeta Ivanov și Anatolie Zagorodnîi și Sergiu Sîrbu.
Se întâmplă după ce procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu ofițerii Serviciul de Informații și Securitate și ai Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale au descins în cadrul investigării faptelor de îmbogățire ilicită a 13 ex-deputați din Parlamentul Republicii Moldova. Astfel, sunt vizate 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.
Conform rezultatelor preliminare ale investigațiilor, cheltuielile ex-deputaților cercetați depășesc veniturile licite ale acestora în unele cazuri cu 350 de mii de lei, iar în alte cazuri această diferența atinge valoare de circa 4,6 milioane de lei.