Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Socialiștii au depus o sesizare la CC privind ratificarea Convenției de la Istanbul

© Photo : Facebook / Григоре НовакGrigore Novac
Grigore Novac - Sputnik Moldova, 1920, 19.10.2021
Abonare
Deputații PSRM Grigore Novac și Vasile Bolea au depus o sesizare la Curtea Constituțională privind controlul constituționalității legii cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei, cunoscută și drept Convenția de la Istanbul.
CHIȘINĂU, 19 oct – Sputnik. Socialiștii au depus o sesizare la Curtea Constituțională privind controlul constituționalității legii cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul. Cu un anunț în acest sens a venit deputatul Grigore Novac, care a menționat că scopul Convenției este unul camuflat și total străin convingerilor majorității cetățenilor Republicii Moldova.

”Referitor la motivele sesizării ne-am pronunțat de mai multe ori și considerăm că scopul Convenției este altul, camuflat și total străin convingerilor majorității cetățenilor Republicii Moldova, dar, cel mai important, este contrar prevederilor Legii Supreme a Republicii Moldova”, a scris deputatul socialist Grigore Novac pe pagina sa de Facebook.

Amintim că săptămâna trecută deputații din majoritatea parlamentară au votat în lectură finală ratificarea controversatei Convenții de la Istanbul. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit sala de ședințe a Parlamentului în semn de protest față de ratificarea Convenției pe care nu au susținut-o.
Deși oficial documentul ar lupta pentru prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor, mai multe state au atras atenția că aceasta dăunează unităţii familiale, încurajează divorţul şi că referinţele sale la egalitate sunt folosite de comunitatea LGBTQ pentru a obţine o mai mare acceptare în societate.
Bulgaria, Slovacia, Cehia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Ungaria, Rusia, Ucraina, Azerbaidjan și Armenia, membre ale Consiliului Europei, au refuzat anterior să ratifice această convenție.
Deputați în Parlamentul Republicii Moldova  - Sputnik Moldova, 1920, 14.10.2021
Politică
Controversata Convenție de la Istanbul, ratificată: Opoziția a părăsit sala de plen
Anterior, Mitropolia Moldovei a venit cu o adresare către președintele țării, Guvern și Parlament după ce s-a votat în prima lectură ratificarea Convenției de la Istanbul.
Semnatarii adresării arată că unul din cele mai controversate aspecte ale Convenției de la Istanbul este definiția conceptului de ”gen”. Potrivit art. 3, lit. c) al Convenției, “gen” va însemna rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați.
"Așadar, pentru prima oară, un tratat internațional nu echivalează ”genul”, în mod clasic, cu ”sexul biologic”, dar îl definește drept ”construct social”. De aici și implicațiile ce se doresc a fi derivate – cu o astfel de încărcătură ideologică, norma de la art. 3 lit. c) vine să ne prezinte că, fiind un ”construct social”, omul se naște ”neutru”. În consecință, de aici ar rezulta că genul ar putea fi modificat de societate sau de persoană. Prin urmare, acest text neagă realitățile obiective de existență a bărbatului și a femeii", se arată în adresare.
"Mai mult ca atât, o astfel de abordare este în contradicție directă cu un adevăr fundamentat biblic: ”Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie” [Geneza 1:27]", amintește Mitropolia Moldovei.
Mitropolia Moldovei afirmă că la fel de problematică este norma de la art. 12, alin. (1), care statuează că: Părțile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor și a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbați.
"Prin Convenția de la Istanbul se dorește a ”eradica tradițiile”. Însăși ideea eradicării sau cultura anulării este una foarte periculoasă. Istoria nu poate fi aruncată la coșul de gunoi”, menționează Mitropolia.
Мечеть Айя-София в Стамбуле - Sputnik Moldova, 1920, 20.03.2021
Turcia s-a retras din Convenția de la Istanbul: Iată de ce
Fluxul de știri
0