Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Avocatul poporului: Lui Stoianoglo i-a fost încălcat dreptul la apărare

© Sputnik / Mihai CarausAlexandr Stoianglo
Alexandr Stoianglo - Sputnik Moldova, 1920, 09.10.2021
Abonare
Natalia Moloșag consideră inadmisibile justificările procurorului pe caz ce au dus la încălcarea dreptului la apărare a procurorului general suspendat, Alexandru Stoianglo.
CHIȘINĂU, 9 oct – Sputnik. Avocatul Poporului, Natalia Moloșag, a cerut să fie asigurată realizarea dreptului la un proces echitabil în cazul Stoianoglo. Ea a amintit că, atât Constituția, cadrul legislativ național, cât și tratatele internaționale cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului statuează principiul egalității tuturor în fața legii, accesul liber la justiție, dreptul la apărare.
”Avocatul Poporului, Natalia Moloșag, consideră inadmisibile motivările și justificările procurorului pe caz ce au dus vădit la încălcarea realizării în deplin volum a dreptului la apărare a procurorului general suspendat, Alexandru Stoianglo”, este menționat într-un comunicat al Oficiului Avocatului Poporului.
Moloșag menționează în context că dreptul persoanei de a se adresa justiției este o condiție sine qua non în asigurarea eficienței exercitării drepturilor și libertăților sale.
”Realizarea justiției într-un stat de drept se poate desfășura numai prin respectarea drepturilor şi intereselor legale ale omului. Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal este principiul garantării dreptului de apărare, fiind nu numai o manifestare a statului de drept, dar şi o condiție necesară pentru realizarea eficientă a justiției”, subliniază ombudsmanul.
Александр Стояногло - Sputnik Moldova, 1920, 09.10.2021
Politică
Decanul Baroului avocaților: ”A fost îngropat statul de drept”
Natalia Moloșag a făcut referire la mai multe articole de legi și tratate internaționale care stabilesc obligațiunile statului în asigurarea unui proces judiciar echitabil şi public în cauze civile şi penale, asigurarea pentru inculpat a timpului şi facilitățile necesare apărării sale.
Ea amintește între altele că, potrivit Recomandării nr.(2000)21 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, avocatul este persoana calificată şi abilitată în conformitate cu legislația să pledeze, să acționeze în numele clienților săi, să-i consilieze în particular şi să-şi reprezinte clienții în conformitate cu deontologia lor profesională:
Cazul Stoianoglo: Proteste, declarații tari și arest la domiciliu - Sputnik Moldova, 1920, 08.10.2021
Video
Cazul Stoianoglo: Proteste, declarații tari și arest la domiciliu
”Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a respecta, a proteja și a promova libertatea de a exercita profesia de avocat, fără discriminare și fără imixtiuni din partea autorităților sau a publicului. Avocații trebuie să aibă acces la clienții proprii, în mod special la cei privați de libertate”, este subliniat în comunicatul Oficiului.
Avocatul Poporului va monitoriza evoluția evenimentelor în cazul Stoianoglo în sensul respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil și a drepturilor omului în general.
Fluxul de știri
0