Lecțiile Ucrainei pentru spațiul post-sovietic

Gevorg Mirzayan, profesor asociat al Universității financiare din cadrul guvernului Federației Ruse - pentru Sputnik

În lumea contemporană, un șir de state (sau o uniune de state) reprezintă niște exemple pentru alții. De pildă, Uniunea Europeană este cel mai eficient model de integrare în ziua de azi. Un simbol că oamenii nu sunt condamnați să trăiască într-o fragmentare feudală, și faptul că țările, care de secole luptau între ele, se pot uni de dragul unor scopuri înalte.

Statele Unite la un moment dat erau un exemplu al democrației și a unei dezvoltări de succes, însă în ziua de azi s-a transformat într-un model al degenerării democrației și a principiilor drepturilor omului, dacă acestea nu vor fi limitate de lege și rațiune. Mișcările de genul BLM și MeToo reprezintă un exemplu cum o astfel de degenerare distruge societatea din interior.

Rusia are o altă funcție. Ea (împreună cu China și parțial Turcia) au devenit un exemplu cum democrația de tip Occidental nu reprezintă singurul model de succes posibil. A faptului că fiecare stat trebuie să aibă propriul sistem, bazat pe tradiții, geografie, nivelul de trai și necesitățile populației.

Un exemplu cras a devenit Ucraina. Nu e niciun secret că Statele Unite (care exercită un control extern al acestei țări) aveau planuri mari pentru Kiev.

Washingtonul a clocit de mai mult timp ideea creării în spațiul post-sovietic a unui “far al dezvoltării și democrației”. Un etalon al transformării unei țări dintr-un stat autoritar marginal, într-o societate prosperă, exclusive din contul întoarcerii cu față spre Occident și acceptării tuturor sfaturilor în ceea ce privește realizarea reformelor liberale și democratice.

Acest “far” urma să trezească din adormire societatea rusă, care ar cere autorităților să meargă pe aceeași cale, ajutând în acest fel SUA să organizeze la Moscova dacă nu o revoluție colorată, cel puțin să slăbească Kremlinul, care dă dovadă de neascultare față de Kremlin.

Iarăși, nu e niciun secret că SUA își privește politica din spațiul post-sovietic prin prisma descurajării Rusiei.

Farurile nu s-au aprins

Primul pretendent american pentru crearea unui “far” a fost Georgia, unde Mihail Saakașvili a venit la putere în timpul “revoluției rozelor”, după care a realizat o serie de reforme pe bani americani și europeni. Liberalii au început să-l ridice în slăvi, să editeze cărți cu genericul “De ce Georgia a reușit”, însă experimental georgian s-a dovedit a fi nereușit.

Motive au fost cu duiumul – excesele executantului (Saakașvili a decis să invadeze Oseției de Sud, discreditându-se în acest fel în ochii rușilor și georgienilor), excesele liberalismului (cum ar fi anularea tarifelor la importul grânelor, care a afectat agricultura georgiană), insuficiența resurselor georgiene pentru dezvoltare, precum și lipsa la georgieni unei rusofobii înrădăcinate.

Privirea a fost îndreptată spre Ucraina. Țara bogată în resurse, cu o populație mare, elitele cărora de mai mulți ani promova o politică de transformare a statului și societății într-o “NeRusia”. Politica de izolare a unei părți a poporului rus și transformarea lui în “adevărați ucraineni”, cu o istorie nerusă separată, cu propria limbă și proprii eroi naționali.

Printr-un simplu gest american, “NeRusia” s-a transformat în cele din urmă într-o “AntiRusia”, iar autoritățile post maidan au lansat sub supravegherea curatorilor americani niște procese ale reformelor liberale și democratice. În cele din urmă Ucraina s-a transformat într-adevăr într-un exemplu, dar nu în unul dorit de americani.

Ea a devenit un exemplul cum rusofobia agresivă într-o țară în care o parte semnificativă vorbește în rusă, gândește rusești și se consideră ruși, nu duce la formarea unei societăți stabile și înfloritoare. Dimpotrivă, ea stimulează sciziunea și chiar un război civil. Ea a devenit un exemplu cum rusofobia agresivă într-o țară învecinată cu Rusia și care în multe privințe depinde de ea, nu asigură securitatea și o dezvoltare a statului.

Ucraina și-a pierdut accesul fără tarife la piața rusă doar din cauza reținerii și unei poziții destul de blânde a Kremlinului (pentru care Vladimir Putin este criticat de un șir de experți), nu a fost lipsită de regimul fără vize, oportunitatea muncitorilor sezonieri de a lucra în Rusia și nu a fost supusă unor sancțiuni economice serioase.

Ea a devenit un exemplu cum rolul asumat benevol de avanpost antirusesc al Occidentului nu aduce beneficii serioase. Ucraina era convinsă că Washingtonul și Bruxellesul (care se află, în opinia marilor înțelepți de la Kiev, într-un conflict existențial cu Moscova), vor susține în toate felurile acest avanpost. Pompând în el bani, oferind capital politic și chiar îl vor integra în blocurile occidentale (dacă nu în UE, cel puțin în NATO).

Însă, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, Occidentul abandonează treptat Ucraina. UE înțelege că un conflict cu Rusia nu are niciun sens, nu există nicio șansă de victorie, iar anumiți oameni din SUA acest lucru l-au înțeles – iar în rezultat, Occidentul încearcă să ajungă la anumite înțelegeri cu Moscova.

Cu toată rusofobia sa, Ucraina ajunge la marginea proceselor istorice (cât nu ar susține opusul), iar în viitor – unul la unul cu Rusia (care e conciliantă, dar are o memorie bună). Angajamentele de aliați ai SUA (nu doar cu state, dar și colaboraționiști locali) s-au dovedit a fi nesigure în unele zone, ultimele dintre care a devenit Afganistanul. În special, aeroportul din Kabul.

Prin urmare, toate țările ar trebui să analizeze experiența ucraineană, spre a nu o repeta. În special, acest lucru vizează statele din spațiul post sovietic, care vor conviețui în continuare cu Rusia și care le salvează, în esență, de sărăcie și amenințările externe.