Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

„Acum e liniștea dinaintea furtunii” - Epidemiolog: Ne așteaptă un nou val de infectări

© SputnikViorel Prisacari
Viorel Prisacari - Sputnik Moldova, 1920, 27.06.2021
Abonare
Cetățenii nu ar trebui să se relaxeze în contextul în care în ultima vreme a scăzut numărul de cazuri de infectare cu COVID-19. Numărul bolnavilor este în creștere în mai multe state, iar Republica Moldova ar putea fi din nou afectată de un nou val de infectări.
Epidemiolog, despre situația COVID în Moldova: O liniște înainte de furtună
În cadrul emisiunii "Logica Puterii", șeful catedrei epidemiologie de la USMF, Viorel Prisăcaru, care are o experiență de peste 50 de ani în domeniu, a menționat că numărul de cazuri noi de infectare cu COVID-19 ar putea crește din nou în țara noastră, în condițiile în care multe restricții au fost relaxate, iar unii moldoveni nu mai țin cont nici de regulile simple de protecție. Potrivit lui Prisăcaru, creșterea noilor cazuri este inevitabilă.
"Aș descrie situația de astăzi ca o liniște înainte de furtună. Ne-am relaxat prea tare. Am uitat de măsuri, nu dorim să ne vaccinăm. În aceste condiții un nou val este foarte aproape și va fi destul de serios", a declarat Viorel Prisăcaru.
Potrivit epidemiologului, în Moldova sunt disponibile aproximativ un milion de doze de vaccin, însă mulți moldoveni rămân reticenți în privința imunizării. Mai mult, autoritățile din țara noastră sunt nevoite să refuze deja donațiile din partea altor state, întrucât termenul de valabilitate a serurilor disponibile în prezent va expira în curând.
"Avem posibilitatea să ne vaccinăm și nu o facem. Vaccinul poate salva viața și înainte de a fi aplicat în practică a fost testat. Unicul lucru care se analizează la moment este cât timp sunt valabili anticorpii. În rest, vaccinul este inofensiv pentru sănătatea oamenilor", a precizat specialistul.
© Sputnik / Mihai CarausAlexei Ceban
Alexei Ceban - Sputnik Moldova, 1920, 20.07.2021
Alexei Ceban
Și medicul epidemiolog de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică Alexei Ceban a precizat că riscul declanșării în Republica Moldova a unui val de infectări este eminent și chiar inevitabil. În mare parte, specialistul s-a referit la tulpina indiană a virusului SARS-CoV-2, care face ravagii în mai multe state, inclusiv la granița cu Republica Moldova.
В Кишинев прибывает новая партия вакцины Спутник V - Sputnik Moldova, 1920, 26.06.2021
Societate
Dodon promite noi loturi de vaccin „Sputnik V” pentru Moldova: Când ar putea ajunge
"Putem prognoza că riscul de import a acestei tulpini este unul foarte mare. În țările apropiate sunt confirmate deja cazuri de infectări cu tulpina indiană, iar din practică s-a constatat că în decurs de câteva luni noile mutații ajung și la noi. În contextul relaxării mai multor restricții, acest proces s-ar putea declanșa chiar și în câteva săptămâni", a declarat Alexei Ceban pentru Sputnik Moldova. 
Potrivit epidemiologului, cea mai eficientă soluție de a evita un nou boom de infectări este vaccinarea în masă a populației, întrucât purtarea măștii, folosirea dezinfectantului și păstrarea distanței sociale sunt măsuri de protecție pe un termen scurt.
În acest context, Alexei Ceban a îndemnat populația să se vaccineze împotriva COVID-19 și să conștientizeze că virusul nu a dispărut și poate face noi victime.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0