Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Aproape 35 de mii de cetățeni vor părăsi Moldova în următoarele luni

© Sputnik / Miroslav RotariCasă
Casă - Sputnik Moldova, 1920, 17.06.2021
Abonare
Printre cei care doresc să părăsească Moldova pentru a câștiga bani sau pentru un trai permanent peste hotare sunt în special tineri cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani.
CHIȘINĂU, 17 iun – Sputnik. Anul acesta, numărul cetățenilor moldoveni care doresc să plece în străinătate a scăzut ușor față de anul precedent. Acest lucru rezultă din datele unui sondaj de opinie realizat de CBS-AXA la solicitarea Institutului IDIS Viitorul. Potrivit studiului, în acest an, 15,2% dintre cetățenii Republicii Moldova, de peste 18 ani, spun că intenționează în următoarele luni să plece peste hotare, cifra este în scădere cu aproape 3% față de 2020 și cu 5% în comparație cu anul 2018.
Președinția RM - Sputnik Moldova, 1920, 24.03.2021
Moldova europeană și depopulată
"15,2% înseamnă în jur de 30-35 de mii de persoane, care în acest an cel mai probabil vor părăsi teritoriul Republicii Moldova", a spune expertul economic Veaceslav Ioniță.
Cei care în ultimii trei ani au fost peste hotare, iar în prezent se află în Republica Moldova au fost întrebați dacă mai vor să plece în străinătate în viitorul apropiat. Astfel, 13,7% dintre respondenți au răspuns că da. Aproape dublu față de anul trecut, când erau 7,6% cu această intenție.
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani sunt cei care vor cel mai mult să plece peste hotare – 28 %, cu aproape 1% mai mult decât acum un an, însă cu circa 2% mai puțini decât în 2018. Apoi urmează cei de vârsta 30-44 de ani – 18,1%.
"În privința tinerilor situația rămâne tristă. Practic fiecare al treilea tânăr spune că vrea să plece peste hotare și decizia lui timp de cinci ani nu s-a schimbat. Este cel mai stabil grup care nici de cum nu vede soluția existenței în Republica Moldova", mai spune Veaceslav Ioniță.
Totodată, 13,2% din populația de la orașe manifestă dorința de a părăsi Republica Moldova și 17% – dintre cei care trăiesc la sate. Potrivit lui Ioniță, anul acesta volumul remitențelor este probabil cel mai mare din istoria țării.
Alegeri 20216 - Sputnik Moldova, 1920, 08.06.2021
Societate
Avocatul Poporului, despre numărul secțiilor de vot peste hotare
În primele patru luni ale anului s-a stabilit deja un record absolut, când cetățenii Moldovei au trimis acasă 513 milioane de dolari, ceea ce este mult mai mare decât media și cu 30 de milioane mai mult decât ultimul record din 2008.
Expertul a mai menționat că, dacă în 2015 doar 6% dintre cetățenii care locuiesc în străinătate au venit la secțiile de votare și decideau soarta a 3-4 mandate, atunci în 2020, potrivit estimărilor, aproape 32% dintre cetățenii moldoveni care locuiesc în afara țării au venit la scrutin. Mai mult, în acest an vor avea un impact de cel puțin 10-11 mandate. 
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0