Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

S-au căsătorit din nou la scurt timp după ce au divorțat: Greșeala pe care o fac cuplurile

© Sputnik / OsmatescoAurelia Irodoi
Aurelia Irodoi - Sputnik Moldova, 1920, 14.06.2021
Abonare
De multe ori, situațiile stresante, emoțiile și gândurile negative impun cuplurile să ia decizii pripite în privința căsniciei lor. Din diverse motiveve unii aleg să se divorțeze, pentru ca ulterior să se căsătorească din nou cu același partener.
S-au căsătorit din nou la scurt timp după ce au divorțat: Greșeala pe care o fac cuplurile
În cadrul emisiunii "ATITUDINI", mediatoarea Aurelia Irodoi a povestit un caz pe care l-a întâlnit în activitatea ei profesională. Este vorba despre un cuplu cu doi copii, care a hotărât să divorțeze. După câteva luni de la divorț, perechea s-a recăsătorit.
Deși pentru unele persoane acest lucru pare unul neobișnuit și irațional, mediatoarea susține că acest fenomen devine tot mai răspândit.
"Acest exemplu este dovada lipsei de dialog în cuplu. După toată procedura de desfacere a căsătoriei și după o perioadă în care au locuit separat, cuplul a înțeles că a comis o greșeală luând decizia de a se divorța. În mai puțin de jumătate de an ei s-au recăsătorit oficial și spun că este o decizie asumată pe care au cântărit-o foarte bine împreună", a relatat Aurelia Irodoi.
În acest context, mediatoarea  a remarcat că pe fundalul emoțiilor negative și situațiilor stresante multe familii obișnuiesc să ia decizii pripite. Situația însă poate fi evitată.
Natalia Caraman - Sputnik Moldova, 1920, 28.05.2021
Societate
După câți ani de căsătorie divorțează moldovenii și care sunt principalele motive?
"De multe ori în relație încep să se implice toate rudele cu sfaturi și să-și împărtășească propria experiență. Dialogul trebuie să fie doar între două părți, să se discute și cu copiii dacă e cazul, lucrurile nu trebuie grăbite. Dacă este nevoie trebuie de consultat un psiholog. Doar după ce au fost întreprinse toate măsurile, poate fi luată și o decizie", a conchis mediatoarea.
În același timp, Aurelia Irodoi a menționat că cererea față de serviciile de mediere a crescut pe timp de pandemie. Printre cele mai solicitate cazuri ce urmau a fi soluționate de către mediatori au fost cele care țineau de procesul de divorț. Potrivit ei, restricțiile impuse în contextul pandemiei au îngreunat activitatea instanțelor de judecată, motiv pentru care tot mai multe cupluri au ajuns să apeleze la serviciile de mediere.
Mediatoarea susține că deocamdată nu există o statistică care ar arăta rata adresărilor la mediatori în cazurile cuplurilor care și-au dorit să divorțeze în 2020, însă cu siguranță acestea sunt în creștere.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0