În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", viceprimarul Capitalei Angela Cutasevici a precizat că, în vara anului 2021, elevii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani vor putea merge la taberele de odihnă din Chișinău.
"Ministerul Sănătății și Educației a permis organizarea taberelor cu sejur de zi în instituții educaționale, cu o durată de 7-8 ore. În acest sens, 12 instituții și-au prezentat acordul pentru a desfășura toate activitățile. Vom avea tabere cu profil sportiv, vocaționale, de artă, tabere tematice și altele. În funcție de profil, unele tabere vor avea un program restrâns de patru ore", a precizat viceprimarul municipiului Chișinău.
Totodată, Angela Cutasevici a menționat că taberele de vară cu sejur de zi vor activa ținând cont și de evoluția pandemiei de COVID-19, pentru a evita apariția focarelor de infecție.
Viceprimarul a precizat că în cazul frecventării taberelor de vară nu se va solicita testul la COVID, însă certificatul medical care confirmă că elevul poate frecventa activitățile în grup va fi obligatoriu.
Amintim că vara trecută copiii nu au putut merge la taberele de vară din cauza restricțiilor impuse de autorități în contextul situației epidemice.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova