Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum a fost jefuită Calea Ferată din Moldova: 1,5 miliarde furate de la întreprindere

© Photo : Miroslav RotariCalea Ferată a Moldovei
Calea Ferată a Moldovei  - Sputnik Moldova, 1920, 22.04.2021
Abonare
Cel puțin 1,5 miliarde de lei au fost delapidate de la Calea Ferată din Moldova în decurs de zece ani. Asta susține președintele comisiei de anchetă care a analizat situația de la CFM. El admite însă că suma furată ar putea fi și mai mare.  

CHIȘINĂU, 22 apr - Sputnik. Reprezentanții Comisiei parlamentare speciale privind analiza situației economico-financiare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au prezentat în plenul Parlamentului raportul efectuat timp de aproape trei luni referitor la situația de la CFM în perioada 2010-2020.

Calea Ferată Moldova  - Sputnik Moldova, 1920, 06.03.2021
Societate
CFM a găsit bani pentru achitarea restanțelor salariale - Iată sursa

Potrivit președintelui comisiei, deputatului socialist Oleg Lipskii, întreprinderea a ajuns într-o stare deplorabilă, iar de vină este managementul defectuos care a fost aplicat în ultimii ani. Legislatorul a precizat că în decurs de zece ani din cadrul CFM au fost delapidate cel puțin 1,5 miliarde de lei, dar suma reală care a fost furată ar fi de fapt mult mai mare decât ceea ce au reușit să afle reprezentanții comisiei de anchetă.

Președintele comisiei a declarat de la tribuna Legislativului că în gestiunea CFM sunt 132 de locomotive, dintre care doar 12 sunt noi, iar celelalte au un termen expirat.

„Raportul e făcut pe baza datelor prezentate de instituțiile de stat, noi nu am inventat nicio cifră, nimic. (...) În raport avem câte vagoane ies din uz în fiecare an din cauza gradului de uzură. Noi în anul 2025 ajungem la zero vagoane, dacă nu vom întreprinde nimic la moment”, a menționat deputatul Oleg Lipskii. 

Potrivit deputatului, în doar doi ani, întreprinderea a pierdut aproape 23 de milioane de lei din cauza furtului și a utilizării iraționale a motorinei. Totodată, în zece ani, 64 de milioane de lei au fost alocate pentru proiecte nefinalizate și nu aduc venit întreprinderii. Lipskii susține că acești bani au fost aruncați în vânt.

Oleg Lipskii - Sputnik Moldova, 1920, 01.03.2021
Deputat: Cum ar putea fi soluționată problema restanțelor salariale la CFM

Conform raportului prezentat, 203 mii de lei au fost oferite în 2015 unei case de avocatură pentru servicii juridice, chiar dacă întreprinderea are nouă juriști angajați, fapt ce a trezit suspiciuni, a precizat deputatul Lipskii. Președintele comisiei de anchetă a mai declarat că peste un milion de lei s-a cheltuit în zece ani pentru casări dubioase. Tarifarea necorespunzătoare a prejudiciat întreprinderea cu încă 168 de milioane de lei timp de un deceniu. 

Membrii comisiei parlamentare au mai stabilit că 25 de milioane au fost alocate pentru barierele care trebuiau să fie instalate la căile ferate, dar nici până astăzi nu au fost efectuate astfel de lucrări. Lipskii a menționat că cinci garnituri au fost duse la reparație fără niciun proiect, fără niciun studiu de fezabilitate, iar trei dintre aceste garnituri stau acum „sub garduri”, a mai adăugat deputatul.

12 milioane de lei au fost alocate pentru contractele nefinalizate în IT. Totodată, au fost procurate două mașini de aproape un milion de euro, pentru a instala traverse și a ușura sarcina muncitorilor, dar din cauza că nu s-ar fi găsit muncitori calificați care să știe cum să lucreze cu aceste mașini acum ele stau fără treabă, în loc să fie folosite corespunzător. Oleg Lipskii a mai precizat că în raport se regăsesc informații despre penalitățile întreprinderii pentru creditele luate, care se ridică la zece milioane de lei.

Multe piese de schimb s-au procurat la prețuri exorbitante, iar din această cauză întreprinderea a mai pierdut 330 de milioane de lei. Alte 32 de milioane de lei au fost ratate din cauza transportării pasagerilor fără bilete. 

Lipskii a menționat că cifra de 1,5 miliarde de lei este una „optimistă” și că, de fapt, suma furată ar fi și mai mare. Cei care se fac vinovați că întreprinderea de stat a ajuns într-o stare deplorabilă trebuie să fie trași la răspundere, a declarat deputatul. 

„Prin acest raport eu cred că noi atragem atenția la această problemă. Mă doare tare această problemă, eu vorbesc cu acești oameni care lucrează la Calea Ferată, ei practic în fiecare zi se adresează la mine și e tare dureros. (...) Noi trebuie să salvăm această ramură, să salvăm ramura transportului feroviar, dar noi zi de zi pierdem această ramură și putem s-o pierdem cu totul”, a menționat deputatul Oleg Lipskii. 

Deputații îi propun Guvernului să ia măsuri urgente pentru a îmbunătăți managementul întreprinderii și a optimiza cheltuielile.

Lipskii a precizat că anterior au fost deschide 44 de dosare penale în ceea ce privește situația de la CFM, dar 80 la sută dintre dosare au fost clasate. Deputatul a îndemnat Procuratura să reexamineze acele dosare, pentru a scoate la iveală toate neclaritățile legate de gestionarea întreprinderii.

Oleg Lipskii - Sputnik Moldova, 1920, 10.02.2021
Situație tensionată la CFM: Întreprinderea, în vizorul SIS, CNA și Procuraturii

Datoria totală a întreprinderii constituie acum aproape 800 de milioane de lei, iar peste o sută de milioane este datoria pentru salariul angajaților. Lipskii a declarat că în prezent unii angajați primesc lefuri abia pentru luna decembrie. 

Precizăm că la începutul lunii martie angajații mai multor noduri feroviare, care nu și-au primit salariile de câteva luni, au ieșit la o acțiune de protest. Disperați, aceștia declarau că sunt gata să blocheze circulația trenurilor din țară. 

Anterior, mai mulți deputați au spus că CFM ar putea falimenta, iar autoritățile statului ar trebui să intervină pentru a salva această întreprindere strategică.

La Întreprinderea de Stat CFM activează aproximativ 6 500 de angajați. 

Săptămâna trecută, Maia Sandu urma să discute cu membrii Consiliului Suprem de Securitate subiectul legat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, dar din cauza altor subiecte de pe ordinea de zi nu s-a reușit acest lucru. Atunci, șeful statului a menționat că acest subiect va ajunge pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSS.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0