Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Începe vaccinarea cu cea de-a doua doză a vaccinului Pfizer

© REUTERS / THILO SCHMUELGENVaccin
Vaccin  - Sputnik Moldova, 1920, 13.04.2021
Abonare
Cei care au fost vaccinați cu Pfizer de astăzi încep să primească și cea de-a doua doză de ser. Potrivit Ministerului Sănătății, lotul de vaccin a fost deja distribuit în centrele de vaccinare. 

CHIȘINĂU, 13 apr - Sputnik. 12 282 de doze de Pfizer au fost distribuite de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică în toate centrele de vaccinare, pentru ca cei care deja au fost imunizați cu acest ser să poată primi de astăzi și ce de-a doua doză.

Vaccinare - Sputnik Moldova, 1920, 12.04.2021
Societate
Ce spun autoritățile din sănătate despre vaccinul chinez pe care statul vrea să-l cumpere

Astfel, potrivit Ministerului Sănătății, începând de marți, 13 aprilie, conducătorii instituțiilor medico-sanitare vor asigura vaccinarea contingentelor imunizate cu prima doză, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, pentru lucrătorii medicali.

„Vaccinul va fi utilizat în cel mult 120 de ore de la decongelare cu păstrarea la +2° +8° C. După recepționarea vaccinului, durata organizării sesiunilor de vaccinare este de maxim 4 zile. În cazul în care a fost extrasă o doză din flacon, vaccinul se va utiliza în cel mult 6 ore”, se menționează în comunicatul ministerului.

Precizăm că în Republica Moldova campania de vaccinare împotriva noului coronavirus a început în data de 2 martie. Conform datelor oficiale, de atunci și până în prezent au fost imunizate peste 67 de mii de persoane. Totodată, în urma administrării vaccinului, 37 de persoane au avut reacții adverse moderate, iar 957 au prezentat reacții adverse ușoare. 

Amintim că vineri, 19 martie, a ajuns un lot de 24 570 de doze de vaccin Pfizer prin intermediul platformei COVAX.

Vaccin - Sputnik Moldova, 1920, 09.04.2021
Politică
Când ar putea ajunge vaccinul ”Sputnik-V” în Moldova - ce declară Ciocoi

Totodată, șeful statului a anunțat că Republica Moldova va mai primi peste 100 de mii de doze de vaccinuri Pfizer prin intermediul platformei COVAX. Dozele ar urma să ajungă în țara noastră până la sfârșitul lunii iunie.

Joi, 8 aprilie, autoritățile din sănătate au fost informate prin intermediul canalelor diplomatice despre faptul că Federația Rusă este disponibilă să livreze țării noastre, sub formă de ajutor umanitar, 182 de mii de doze de vaccin Sputnik V, dintre care 62 de mii de doze vor fi repartizate în regiunea transnistreană.

Totodată, săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a anunțat că țara noastră se pregătește să cumpere 400 de mii de doze de vaccin anti-COVID de la o companie farmaceutică din China. Este vorba despre serul CoronaVac care este produs de compania biofarmaceutică privată SINOVAC BIOTECH LIMITED. Potrivit Comitetului de coordonare a imunizării împotriva COVID-19, compania este singurul producător de vaccin care a răspuns solicitărilor adresate de către Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate producătorilor de vaccin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0