Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Țîrdea: Sunt informații care duc la gândul că Sandu ar avea o implicare directă în răpire

© Photo : Miroslav RotariPartidul Socialiștilor din Republica Moldova
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova - Sputnik Moldova, 1920, 05.04.2021
Abonare
Deputați socialiști (PSRM) au susținut un briefing la care s-au referit la răpirea judecătorului ucrainean pe teritoriul Republicii Moldova. Ei au făcut trimiteri la niște declarații din presă care ar defavoriza-o, în opinia lor, pe Maia Sandu.

CHIȘINĂU, 5 apr – Sputnik. O comisie parlamentară specială de anchetă ar trebui să elucideze cum a fost posibil ca un cetățean străin să fie răpit „ziua în amiaza mare, în inima Chișinăului”, a declarat deputatul PSRM Grigore Novac. 

 Maia Sandu i-a petrecut pe soldații ce pleacă în Kosovo - Sputnik Moldova, 1920, 05.04.2021
Răpirea judecătorului ucrainean toarnă apă la moara Maiei Sandu

El și-a exprimat speranța că parlamentarii din toate fracțiunile, inclusiv din PAS, vor susține ideea creării unei asemenea comisii.

Deputatul Bogdan Țîrdea a declarat că există informații „care ne duc cu gândul la faptul că Maia Sandu are o implicare directă în acest caz”.

Țîrdea a citat presa anilor trecuți, inclusiv o știre la care s-a referit acum câteva ore pe Facebook, și ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi. Potrivit acelei știri, în iulie 2019, președintele Ucrainei anunța presa ucraineană că Maia Sandu, care era prim-ministru atunci, i-ar fi promis să faciliteze extrădarea judecătorului Ceauș către autoritățile de la Kiev.  

Potrivit presei ucrainene, Maia Sandu ar fi confirmat că a primit o asemenea solicitare, a spus deputatul. 

СИБ SIS - Sputnik Moldova, 1920, 05.04.2021
Politică
SIS a reacționat la răpirea judecătorului ucrainean: Ce declară instituția

„A fost solicitare din partea Ucrainei, a fost răspunsul și confirmarea clară din partea Maie Sandu, drept că în 2019”, a spus Bogdan Țîrdea.

Deputatul a adăugat că în prezent „SIS-ul este totalmente supus Maiei Sandu”.

El a spus că PSRM a încercat să întoarcă SIS-ul din subordinea președintelui în cea a Parlamentului, dar că acest lucru n-a fost înfăptuit. Țîrdea a menționat, între altele, că Maia Sandu a avut în acest an întâlniri cu conducerea SIS, inclusiv către sfârșitul lunii martie. 

Precizăm că Parlamentul a votat în decembrie 2020, în două lecturi, un proiect de lege al socialiștilor care prevedea trecerea SIS-ului din subordinea președintelui țării în subordinea Parlamentului. Proiectul a fost votat de socilaiști și de deputații din Partidul „Șor”, în timp ce parlamentarii din PAS și DA au protestat împotriva acestuia.

Judecătorul ucrainean Nicolae Ceaus a fost anunțat dispărut sâmbătă, 3 aprilie. Luni, 4 aprilie, președintele Maia Sandu a venit cu o reacție și i-a cerut Ministerului de Interne să acționeze imediat.

„Este inadmisibil ca în Republica Moldova să dispară oameni, indiferent dacă sunt sau nu cetățeni ai Republicii Moldova, indiferent dacă se dovedește sau nu că au comis ilegalități”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Ea a precizat că judecătorul ucrainean Ceaus se află pe teritoriul țării noastre după ce a fost acuzat de către autoritățile din Ucraina de luare de mită în valoare de 150.000 de dolari, acesta fiind în proces cu autoritățile Republicii Moldova pentru obținerea azilului politic. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0