"Nimic despre Ucraina fără Ucraina", așa a reacționat Kievul, cu o zi mai devreme, la informațiile privind videoconferința în curs de pregătire.
Autoritățile ucrainene încă nu au conștientizat că pentru a-și susține propria lor reputație (mai exact, ceea ce a rămas din ea) nu ar trebui să facă declarații publice care să le pună într-o lumină proastă. Este evident doar că ele nu pot face nimic în legătură cu faptul că marile puteri decid destinul țării în spatele lor. Așa că, prin exprimarea nemulțumirii lor, ele doar accentuează poziția înjositoare în care se află.
Și de fapt ele au avut posibilitatea să păstreze o mină bună deoarece, inițial, Moscova explicând componența participanților la viitoarea conversație, a informat că Putin, Merkel și Macron intenționează să discute nu numai despre Donbas, întrucât "există multe alte chestiuni de discutat".
Însă după comentariul Kievului, Kremlinul a devenit mult mai explicit, declarând că "în ceea ce ține de "formatul normand", lucrurile stau prost".
Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse a precizat că "în timpul mandatului lui Zelenski, nu s-a reușit avansarea nici măcar cu o iotă în ceea ce privește punerea în aplicare atât a complexului de măsuri de la Minsk, cât și a acordurilor ulterioare care au fost încheiate la Paris".
În general, este puțin probabil ca, într-un cadru diplomatic, să fie posibilă exprimarea mai clară a ideii că Moscova nu are în principiu dorința de a vorbi cu conducerea ucraineană din cauza lipsei de sens a acestei încercări.
Mai ales că situația nu predispune la o discuție deșartă din cauza situației tot mai grave la linia de demarcare și a trimiterii acolo a formațiunilor militare ucrainene.
Kozak: Pentru Ucraina ar fi fost sinucigaș să reînceapă acțiunile militare în Donbas>>>
În cei șase ani de la semnarea acordurilor de la Minsk, în Donbas au avut loc de mai multe ori recidive "fierbinți". Însă de fiecare dată se limitau la incidente izolate, fără a declanșa un război la scară largă. Așa ceva s-a întâmplat și vara trecută, când a existat o escaladare destul de gravă, care s-a încheiat cu semnarea armistițiului.
Principalul motiv al acestei stări de fapt a fost întotdeauna lipsa de interes a Occidentului în reluarea războiului, deși alarmiștii, la fiecare agravare a situației, dădeau alarma, prezicând cea mai sumbră și sângeroasă dezvoltare a evenimentelor.
Trebuie amintit faptul că Occidentul, reprezentat de Europa, a acceptat acordurile de la Minsk din necesitate. Kievul suferea de o înfrângere grea pe front – el trebuia salvat. Rusia nu a putut fi forțată să intervină militar direct în conflict și, în general, la începutul anului 2015, a devenit clar că întreaga situație din jurul Ucrainei și din interiorul ei, nu se dezvolta așa cum au planificat arhitecții Euromaidanului și a întregului proiect antirusesc.
În plus, Ucraina a devenit o mare dezamăgire pentru Occident, ea înșelând aproape toate așteptările acestuia. Tema Donbasului reprezenta de fapt ultimul as din mânecă atât în ceea ce privește relațiile cu Europa, cât și cu Statele Unite. Provocând cu regularitate acutizării militare acolo, Kievul încerca astfel pe parcursul acestor ani atrăgea atenția asupra sa, în speranța de a obține ajutorul dorit. Dar fără succes – în virtutea acelui dezinteres obiectiv de ambele părți ale oceanului.
Însă anume în acest aspect au avut loc recent schimbări semnificative, ceea ce face ca evoluția evenimentelor să fie urmărită cu și mai multă îngrijorare.
În Statele Unite, au revenit la putere nu pur și simplu democrații, ci reprezentanții acelei părți a establishment-ului american, care a fost responsabilă de declanșarea războiului în Donbas la mijlocul anilor 2010. Mai mult, primele lor acțiuni de politică externă demonstrează un astfel de nivel distructiv, încât nu poate fi nicidecum exclus faptul că vor trece de la cuvinte la fapte în redeclanșarea conflictului.
De această parte a oceanului situația nu este mai puțin dificilă. UE, prin sporirea nivelului de rusofobie, a adus relațiile cu Rusia la cel mai jos punct din ultimele decenii. Și a făcut acest lucru pe cont propriu și de bună voie – cu mult înainte de intrarea lui Joe Biden în Casa Albă. Așa că, de această dată, acțiunile europenilor nu pot fi motivate de necesitate forțată de a urma șenalului navigabil al Washingtonului în cadrul relației vasal-aliate.
Putem discuta în ceea ce privește motivele care stau la baza acțiunilor Europei și scopurilor urmărite de aceasta, dar este mai important să aflăm cât de departe este gata să meargă pe această cale. Iar în prezent, una dintre cele mai presante întrebări este dacă vectorul antirusesc al europenilor nu îi va aduce la o susținere activă a Kievului în sfera militară și a celor din jurul ei.
Anume această circumstanță conferă actualitate conversației lui Vladimir Putin cu liderii Germaniei și Franței. Nu este doar o chestiune de precizare reciprocă a poziției, ci și de arsenalul extins al concluziilor, care se află la dispoziția președintelui rus și care a trebuit să aducă la cunoștința omologilor săi occidentali toate pericolele catastrofale – nu numai pentru Ucraina, ci și pentru Europa – ale reluării războiului în Donbas.
Cu Kievul, după cum a demonstrat vasta experiență din trecut, într-adevăr nu are sens să fie discutate astfel de subiecte.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
