CHIȘINĂU, 29 mart – Sputnik. Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” apreciază că decizia șefului statului „este una luată în baza ambițiilor politice și nu a rațiunii, o decizie dictată de propriile orgolii și mai puțin de interesele actuale ale țării și cetățenilor”.
„Considerăm că Înalta Curte trebuie să analizeze situația și contextul pandemic și al crizei în care ne aflăm, cel mai important e să aplice corect norma constituțională”, menționează formațiunile într-o declarație remisă presei.
„Considerăm că președintele Maia Sandu a tras nejustificat de timp, a mimat consultările cu fracțiunile parlamentare și a reprezentat exclusiv interesele PAS, formațiune care a propulsat-o în funcția de președinte”, se constată în declarația Partidului „ȘOR” și Platformei „Pentru Moldova”.
În opinia lor, „Maia Sandu a insistat asupra candidaturilor unor premieri pe care nici propriul partid nu-i susține”, iar „acest comportament aduce grave atingeri statului Republica Moldova”.
„Este cinic să faci asemenea jocuri egoiste pe timp de pandemie, când zeci de oameni mor zilnic din cauza COVID-19”, se arată în declarație.
Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” reamintesc că în Parlament există o majoritate parlamentară, din 54 de deputați, pe care au format-o împreună cu socialiștii, și care și-a declarat disponibilitatea de a vota un guvern condus de Vladimir Golovatiuc.
În opinia lor, „Republica Moldova trebuie să aibă un Guvern funcțional, iar partidele politice din Parlament să stabilească, la masa de negocieri, o foaie clară de parcurs pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, după ce se va îmbunătăți situația pandemică și vor fi rezolvate alte probleme prioritare pentru țară, dar nu în favoarea unor partide”.
Maia Sandu a anunțat, după consultările avute pe 29 martie cu formațiunile parlamentare, că „Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări și după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni”.
Maia Sandu a declarat că sunt întrunite circumstanțele legale pentru dizolvarea Parlamentului și „dacă Curtea Constituțională va spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova