Moldoveanca Angela Scripcăraș a primit o scrisoare de mulțumire semnată de președintele rus Vladimir Putin, pentru implicare activă în diverse activități și proiecte sociale.
"A fost o surpriză plăcută și neașteptată. Când munca este apreciată la un nivel atât de înalt, atunci crește dorința de a face în continuare lucrurile din suflet", a declarat pentru Sputnik Moldova Angela Scripcăraș.
În anul pandemic 2020, moldoveanca stabilită la Moscova a organizat mai multe echipe de voluntari care ajutau oamenii aflați în dificultate. Astfel, voluntarii cumpărau produse alimentare și alte lucruri necesare pentru bătrâni și familiile cu mulți copii.
"Nu ne-a fost frică de virus. Atunci nu ne gândeam la asta. Nici nu m-am așteptat că o să fiu apreciată la un nivel atât de înalt. Am făcut-o cu sentimentul de a-i ajuta pe cei care au nevoie", a remarcat interlocutoarea.
De menționat că Angela Scripcăraș este membru al Consiliului Central al Organizației ”Mamele Rusiei” și copreședintele Mișcării feminine ”Rusia, în colaborare cu țările lumii”. Mai mult, deja de mai bine de 12 ani moldoveanca depune o muncă asiduă și un efort imens într-un proiect de comemorare a ostașilor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul Fundației pe care o conduce "Достойная память".
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova