CHIȘINĂU, 13 mart - Sputnik. Dacă există scenariul unui lockdown general atunci trebuie să fie pregătit foarte bine și analizat cum corelează cu alte activități. Declarația a fost făcută de primarul Chișinăului, Ion Ceban, la ieșirea din sala de ședință a Consiliului Suprem de Securitate.
„De exemplu, dacă se închid activitățile economice, HORECA, piețele sau alți agenți economici, atunci cu certitudine ar trebui să existe un mecanism compensator. Altfel oamenii nu vor putea face față”, a declarat Ion Ceban.
El mai spune că aceste scenarii trebuie să coreleze în mod obligatoriu cu capacitatea de răspuns a sistemului medical. În special, primarul s-a referit la numărul de locuri disponibile în spitale, resursele umane, dar și echipamentele care trebuie să asigure protecția și tratamentul. Ceban reiterează necesitatea vaccinării moldovenilor împotriva COVID-19.
„Vaccinarea ar trebui să devină o prioritate pentru absolut toată lumea”, a opinat primarul.
Membrii CSS s-au referit și la Strategia de comunicare, care potrivit lui Ceban, ar trebui să fie comună, indiferent de partidul din care fac parte responsabilii. Primarul mai spune că în scurt timp Comisia de Sănătate Publică a Municipiului Chișinău se va întruni în ședință pentru a ajusta deciziile CNESP la nivel de municipiu. Ședința CSS continuă. După încheierea acesteia, președintele Maia Sandu va anunța deciziile luate.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova