CHIȘINĂU 4 mart - Sputnik. Potrivit Comisiei parlamentară pentru investigarea circumstanțelor atacului de tip raider asupra băncilor și companiilor de asigurări în perioada 2010 - 2012, în urma cercetărilor efectuate s-a demonstrat că acțiunile de tip raider au continuat și după perioada cercetată. Astfel, Comisia a solicitat Parlamentului constituirea unei noi Comisii care să se ocupe de cercetarea acțiunilor de tip raider în perioada anilor 2010 - 2020.
În cadrul ședinței de joi a Parlamentului, Comisia pentru investigarea circumstanțelor atacului de tip raider asupra băncilor și companiilor de asigurări a venit cu un raport în fața deputaților. Comisia de anchetă a fost creată pe 20 iulie 2020, iar membrii acesteia au fost Adrian Lebedinschi, Alexandr Oleinic, Ludmila Guzun, Nicolae Pascaru, Vasile-Andrei Năstase, Vladimir Cebotari, Denis Ulanov, Dumitru Alaiba și Bogdan Țîrdea.
Raportul are aproape 50 de pagini și vine cu un șir de propuneri de a îmbunătăți sectorul bancar și domeniul de asigurări. Astfel s-a propus definirea noțiunii de ”atac de tip raider” și faptelor de preluare forțată, expropriere ilegală precum și a faptelor prejudiciabile conexe, cu includerea acestora în legislația penală.
La fel, Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare va trebui să informeze Legislativul despre măsurile care au fost instituite și acțiunile care au fost întreprinse în legătură cu lacunele legislative stabilite în raport. Comisia de anchetă a mai propus ca legislația procesuală penală și legislația cu privire la BNM să fie modificată.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova