CHIȘINĂU, 23 feb - Sputnik. În cadrul emisiunii „Contrapunct” de la Radio Sputnik Moldova, Anatol Țaranu a remarcat faptul că hotărârea Curții Constituționale va determina fracțiunile să se așeze iar la masa de discuții cu președintele țării.
„Epopeii legate de Guvernul Gavrilița i s-a pus punct. Din acest moment, Gavrilița nu mai este subiect pe scena politică. Fracțiunile parlamentare vor fi nevoite să vină iar la președinte, va începe o nouă rundă de consultări și ca rezultat al acestor consultări va apărea o nouă figură”, a declarat expertul.
El a precizat că în urma hotărârii CCM, în Parlament va trebui să se constituie o majoritate formalizată între fracțiuni.
„Această decizie indiscutabil aduce o performanță politică pentru acei care au sesizat CC este o plus valoare pentru socialiști, dar în același timp o pun într-o situație jenantă, pentru că trebuie să-și asume o alianță formalizată cu Partidul ȘOR, dar în opinia opiniei publice o alianță cu Partidul ȘOR este una nocivă și îi aduce prejudicii”, a spus Anatol Țaranu.
Analistul politic ia în calcul și scenariul potrivit căruia partidul prezidențial PAS va începe discuții pentru înaintarea candidatului la funcția de premier.
„Vedem cum va proceda Maia Sandu, dar și mai important este cum se vor așeza lucrurile în interiorul PAS - le vor permite socialiștilor să dețină inițiativa politică, cu riscul de a forma o alianță cu Partidul ȘOR și transfugii, sau Maia Sandu va încerca să încropească ea un guvern de salvare națională. Este clar că acest guvern nu va fi guvernul PAS-ului, dar nu va fi un guvern ostil Maiei Sandu. PAS-ului nu-i rămâne nimic altceva decât să formeze o majoritate cu forțele proeuropene”, a spus Țaranu.
În aceste condiții, alegerile parlamentare sunt puțin probabile în viitorul apropiat, consideră expertul.
„Este evident că deocamdată perspectiva alegerilor anticipate este împinsă într-un viitor incert. Nu se știe când vor avea loc. Planul Maiei Sandu de a declanșa cât mai rapid alegeri parlamentare anticipate nu a luat foc”, a remarcat analistul politic.
Luni, Curtea Constituțională a apreciat drept neconstituțional decretul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, prin care a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița candidat la funcția de prim-ministru. Hotărârea a fost pronunțată în urma sesizării făcute de PSRM.
Totodată, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea în partea în care se referă la solicitarea autorilor sesizării de a aprecia dacă, prin refuzul desemnării Marianei Durleșteanu în calitate de candidat propus de majoritatea parlamentară pentru funcția de premier, președintele a săvârșit o faptă gravă în sensul art.80 alineat 1 din Constituție.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova