Decizia de înăsprire a restricțiilor în contextul răspândirii coronavirusului este una binevenită și foarte necesară. De această părere este doctorul habilitat în medicină, Viorel Prisăcaru.
Potrivit lui, în țările unde au fost impuse din start restricții mai dure situația epidemică a devenit mai favorabilă, însă în Republica Moldova, pe zi ce trece, situația devine tot mai alarmantă.
"Măsurile antiepidemice sunt necesare, în special în condițiile țării noastre. Nu este o glumă. Lumea suferă, pierdem cadre medicale, economia este la pământ. De exemplu, în Marea Britanie – una dintre cele mai afectate țări, au fost impuse restricții foarte dure, iar acum situația s-a îmbunătățit semnificativ. Restricțiile au efect", a remarcat Viorel Prisăcaru.
Cu toate acestea, specialistul a subliniat că fiecare decizie de a impune anumite restricții trebuie să fie rațională și argumentată. Astfel, Viorel Prisăcaru s-a referit la restricționarea activității piețelor comerciale. Acestea vor fi deschise doar în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu excepția piețelor agricole.
Amintim că starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până la 15 aprilie 2021, cu posibilitatea prelungirii acesteia. Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis instituirea unor măsuri suplimentare de restricție pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Una din ele se referă la activitatea centrelor comerciale din țară. Astfel, începând cu 17 februarie 2021, în zilele de week-end va fi sistată activitatea acestora.
Tot din17 februarie se restricționează și activitatea piețelor comerciale, care vor fi deschise doar în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu excepția piețelor agricole.
S-a decis și limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar și rutier, în trafic municipal, raional și interraional – la 50% din capacitatea de îmbarcare. Și numărul de participanți la evenimentele festive în unitățile de alimentație publică a fost redus de la 50 de persoane la cel mult 20 de invitați. Prezența spectatorilor în incinta cinematografelor rămâne interzisă. De asemenea, în această perioadă se va interzice activitatea cluburilor de noapte și a discotecilor.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova