BUCUREȘTI, 15 feb – Sputnik. Șeful SVR, serviciul de informații externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, făcut o declarație extrem de puternică, vorbind de ”înțelegeri criminale” ale unor personaje promovate ca ”opozanți” – înțelegeri cu servicii secrete ale unor forțe ostile.
Declarația a fost transmisă de Lenta.ru și de ”Vești din Rusia” - și se referă la o declarație purtătoarei de cuvânt a MAE rus, ambasadoarea Maria Zaharova, conform căreia acțiuni ale Fondului de Luptă împotriva Corupției (FBK - organizația lui Navalnîi) sunt pregătite ”sub influența Occidentului”.
De asemenea, Zaharova a vorbit de ”întâlnirea online dintre colaboratorii FBK și reprezentanții țărilor UE, ai Statelor Unite și ai Marii Britanii”. Discuțiile ar fi avut ca scop ”găsirea unor metode mai viclene de promovare a activităților subversive” în Rusia, amintește ”Vești din Rusia”.
Ei bine, în opinia lui Narîșkin, Ministerul de Externe al Rusiei ”nu greșește și nu exagerează”, iar oamenii care colaborează cu servicii speciale străine ”nu pot fi definiți drept opozanți”.
”La cele spuse (de Zaharova, n.n.), nu pot decât să adaug că aceia care încheie înțelegeri criminale cu serviciile speciale ale țărilor ce promovează o politică ostilă față de Rusia nu pot fi definiți drept opozanți”, spune șeful SVR, care subliniază – ”Aici trebuie folosit alt termen”.
Evident, afirmația lui Serghei Narîșkin este și o atenționare asupra activității ostile a serviciilor străine – și chiar a unor state – care promovează persoane pentru a destabiliza și, mai ales, pentru a inventa motive de sancționare a Rusiei.
***
Într-un interviu acordat RIA Novosti la începutul lunii, Serghei Narîșkin a declarat că “Aproximativ acum un an am primit o informație verificată, de încredere, că pe teritoriul unei țări NATO – Germania, va avea loc o reuniune cu participarea a reprezentanților serviciilor de informații.”
”Acolo s-a discutat despre susținerea și revigorarea mișcarea protestatară în Rusia, care s-a diminuat și s-a apropiat de zero”, a declarat șeful SVR.
Reamintim că, în noiembrie 2015, Serghei Narîşkin, la acea dată preşedinte al Dumei de Stat a Rusiei, a fost la Bucureşti, la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, pentru ceremonia de preluare a preşedinţiei organizaţiei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova