Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cavcaliuc reacționează: Ce spune despre dosarele în care este vizat

© Sputnik / Мирослав РотарьGheorghe Cavcaliuc
Gheorghe Cavcaliuc - Sputnik Moldova, 1920, 15.02.2021
Abonare
Fostul șef-adjunct al IGP Gheorghe Cavcaliuc a reacționat la decizia Procuraturii Generale de reluare a procesului penal în care este cercetat în două dosare cu privire la ”depășirea atribuțiilor de serviciu”.

CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. Gheorghe Cavcaliuc a susținut un briefing de presă în care a vorbit despre decizia Procuraturii Generale, care a dispus reluarea procesului penal în două dosare cu privire la ”depășirea atribuțiilor de serviciu” în care este vizat. El a declarat că ar fi aflat despre decizia procurorilor din presă. 

Stanislav Pavlovschi - Sputnik Moldova, 1920, 02.10.2019
Sistemul judecătoresc, într-o mare derută: Problemele din justiție nu sunt înțelese
"Calific această acțiune ca o comandă politică și știu de la cine și în ce circumstanțe este făcută această comandă. Le spun acelor persoane că nu mă tem. Nu voi pleca din țară și voi lupta că nu sunt vinovat. Toate probele care arată vinovăția persoanei care a comandat această răfuială cu mine sunt salvate peste hotare. Indiferent de tot, societatea noastră va afla cine și cu ce scop a comandat acest lucru prin justiția moldovenească care este comandată politic", a declarat Cavcaliuc. 

Gheorghe Cavcaliuc a făcut apel la instituțiile internaționale și ambasadele acreditate în țara noastră să intervină în acest caz. 

"Vă rog să cereți, să faceți presiuni pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor. Frica lor este mare", a spus Gheorghe Cavcaliuc. 

Fostul șef adjunct al IGP mai crede că aceste dosare au fost reluate pentru că el s-ar fi implicat activ în activitatea unui partid politic.

Ședința plenară a Parlamentului, 16 decembrie 2020 - Sputnik Moldova, 1920, 12.02.2021
Politică
Există sau nu coaliție politică în Parlament - ce spune PSRM
Oamenii legii ar fi stabilit o serie de încălcări abuzive ale șefului adjunct al IGP, care pe parcursul anului 2015 ar fi aplicat ilegal stimulări, sancțiuni disciplinare, ar fi efectuat avansări, transferuri, concedieri, ar fi acordat grade speciale și concedii, fără a avea împuterniciri în acest sens, prejudiciind statul în proporții deosebit de mari.

Ulterior, angajații MAI au fost repuși în funcție, fiind despăgubiți cu sute de mii de lei de către stat. Deși acțiunile ilegale ale lui Gheorghe Cavcaliuc au fost confirmate, Procuratura Anticorupție a refuzat, în perioada 2015 – 2019, pornirea urmăririi penale în privința acestuia, arhivând materialele. Recent însă Procuratura Generală a dispus reluarea investigațiilor pe aceste cazuri și adoptarea unor soluții legale și întemeiate pentru fiecare situație în parte.

Procuratura menționează că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de către instanța de judecată.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0