CHIȘINĂU, 2 feb – Sputnik. Eficacitatea și siguranța vaccinului rusesc împotriva coronavirusului "Sputnik V" au fost absolut dovedite. Acest lucru a fost declarat într-un comentariu pentru studioului radio Sputnik Moldova de către Aleksandr Butenko, profesor, șef al departamentului Centrului Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie "N.F. Gamalei" al Ministerului Sănătății al Federației Ruse.
El a explicat că pentru dezvoltarea acestui vaccin a fost folosită o platformă care a fost aprobată pentru pregătirea vaccinurilor împotriva a două infecții grave – Ebola și Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS), care este cauzat de un coronavirus asemănător celui care circulă în timpul pandemiei actuale (MERS-CoV).
"În calitate de vector, adică în calitate de purtător al genelor coronavirusurilor, au fost utilizate adenovirusurile umane, iar ele sunt complet inofensive și nu provoacă boli", a subliniat interlocutorul.
Potrivit acestuia, ele produc și proteine care apoi stimulează formarea de anticorpi specifici, împiedicând oamenii să se infecteze și creând astfel imunitate.
Fiind întrebat cât de eficient și sigur este vaccinul "Sputnik V", savantul a remarcat că siguranța acestuia este ”absolut dovedită”.
"Vaccinul este foarte blând – nu are efecte adverse și reacții", a precizat Butenko.
Potrivit lui, au fost efectuate etapele necesare testării. "Toate acestea au fost făcute în conformitate cu standardele în vigoare. Dar cel mai important lucru este că vaccinul a fost înregistrat în multe țări ale lumii, este introdus și utilizat pentru vaccinare. Acesta este probabil cel mai bun argument împotriva celor care cred că ceva ar putea fi în neregulă aici", a spus omul de știință.
Cine a lucrat la vaccinul "Sputnik V"
Butenko a spus că preparatul rusesc a fost dezvoltat de către specialiștii care lucrează la nivel genetic molecular.
"Totul a fost făcut la un nivel foarte înalt. Pregătirea acestor specialiști în Rusia este foarte bună. Din păcate, acești specialiști ruși sunt foarte solicitați în străinătate, în cele mai dezvoltate țări, unde există școli. Mulți lucrează acolo cu succes", a precizat interlocutorul.
Medicul-biofizician, specialist de frunte al proiectului Vaktsina.ru, Neli Sosedova, a atras atenția în comentariul pentru studioului radio Sputnik Moldova asupra faptului că Rusia este unul dintre liderii în domeniul imunobiologiei, biotehnologiei și tehnologiilor de bioinginerie.
"Nu este un secret faptul că toate laboratoarele biologice trăiesc, la fel ca imunitatea – întotdeauna într-o stare de tensiune. Desigur, ele sunt gata pentru provocări deoarece aceasta este sarcina și scopul lor. Și, desigur, baza pe care s-a făcut tulpina este Ebola, care a fost o problemă în urmă cu câțiva ani. Institutul Gamalei a lucrat asupra rezolvării acestei probleme", a declarat interlocutoarea.
De cât timp este nevoie pentru a afla care vaccin este mai bun
Potrivit lui Sosedova, există un anumit instrument de presiune politică asupra problemei vaccinării, deși în acest moment există deja mai multe preparate valabile.
"Acestea diferă ca natură, structură și producere. O altă problemă este eficacitatea și siguranța vaccinurilor, imunogenitatea lor ulterioară. Începem să înțelegem acest lucru abia acum, când o mare parte din oameni este imunizată cu un vaccin sau altul", a atras atenția specialistul.
Ea a subliniat că este nevoie de aproximativ un an pentru a înțelege care vaccin dă totuși un răspuns imun stabil – titruri bune de anticorpi.
"Există un ciclu de producere a vaccinului. Acesta este un produs de natură vie. Este necesar să fie testat în ceea ce privește siguranța, trebuie să fie administrat și, doar după un timp va fi obținut un răspuns imun în interiorul organismului", a adăugat specialista.
Oponenții vaccinărilor și COVID-19
"Lucrez cu vaccinurile de peste 25 de ani. Voi spune că mișcarea anti-vaccin a fost chiar mai puternică înainte. Ca orice subiect sensibil care este popular, există un număr de oameni care doresc să-și facă imagine prin intermediul acestuia. Deseori, ascultând informațiile pe care le furnizează, înțeleg că ele fie nu corespund, fie corespund doar parțial realității. Ei nu înțeleg întotdeauna subiectul conversației și, uneori, nu este doar amuzant, ci chiar ofensator pentru specialiști că oamenii primesc în masă informații neveridice", a precizat experta.
Ea a subliniat că vaccinurile au un singur scop – protecția, producerea de anticorpi. "Nu-mi pot imagina cum este posibil de a inocula un purtător extern. În orice caz, Rusia nu s-a ocupat niciodată cu acest lucru. Toate vaccinurile care se produc acum sunt clare pentru noi. Acestea sunt supuse unui control strict de laborator", a remarcat Sosedova.
Specialista a explicat că, atunci când preparatele sunt exportate, acestea sunt supuse unui control inițial de către laboratoarele locale din țările în care vaccinurile sunt livrate – vaccinurile sunt testate în ceea ce privește puritatea, siguranța și componentele.
"Producătorii ruși nu ascund compoziția componentelor", a spus medicul-biofizic.
La întrebarea dacă va fi posibil să scăpăm complet de COVID-19, în cazul în care în lume totuși se va efectua vaccinarea în masă, experta a spus că, în acest caz, virusul va înceta să circule. Cu toate acestea, problema schimbării compoziției tulpinii nu este exclusă, dar nu va mai fi virusul COVID-19, ci, de exemplu, un virus care va deveni mai puțin periculos.
"Poate că va lua o cale diferită, ca virusul gripal, și își va schimba compoziția și noi vom face în mod regulat un nou vaccin și vom vaccina împreună cu gripa sezonieră o dată pe an. Acum sunt deja în desfășurare cercetări de laborator și se produc tulpini de laborator pentru vaccinuri – prototipuri de vaccinuri antigripale împreună cu COVID într-un flacon", a spus Sosedova, adăugând că atunci COVID-19 va înceta să mai circule și că oamenii vor reveni la viața normală, așa cum a fost înainte de pandemie.
Câți oameni trebuie să se vaccineze pentru a opri pandemia
Potrivit acesteia, vaccinul "Sputnik V" este eficient și împotriva noilor tulpini de coronavirus. În același timp, după cum a adăugat expertul, și preparatele Pfizer și Moderna și-au demonstrat eficacitatea.
"Acesta este un virus ARN. Pentru aceștia este normal să se transforme foarte repede și frecvent. Până când nu vom ajunge la imunitatea maximă – cel puțin 75% din populația oricărei țări, virușii vor continua să se transforme. Prin urmare, sarcina este de a vaccina cel puțin 75% din populație, astfel încât să existe o imunitate de colectivă. Dar, datorită faptului că ei încă circulă, iar imunitatea colectivă nu există, toată lumea, inclusiv cei vaccinați, trebuie să poarte măști, să păstreze distanța de un metru și jumătate, să evite locurile publice aglomerate, adică să nu se relaxeze", a remarcat Ulumbekova.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova