CHIȘINĂU, 29 ian - Sputnik. Diplomatul a precizat că procesul de reglementare a conflictului transnistrean nu a avansat atât de rapid cum și-ar fi dorit toți. În 2020 procesul a fost afectat de pandemie și de evenimentele politice interne din Republica Moldova. Thomas Mayr-Harting a vorbit despre întrevederile pe care le-a avut în ultimele zile.
În același timp, diplomatul își pune mari speranțe că pe parcursul anului 2021 eforturile tuturor părților vor fi vizibile.
”Obiectivul procesului de reglementare a conflictului transnistrean este atingerea unei soluții care să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internațional cu un statut special pentru regiunea transnistreană. Am fost anunțat că toată lumea este gata să se implice mai departe astfel încât să fie îmbunătățită viața cetățenilor și să fie întreprinse alte măsuri de consolidare a încrederii. Cred că vom avea progrese în acest an”, a spus Thomas Mayr-Harting.
Thomas Mayr-Harting a fost rugat de jurnaliștii de la Chișinău să comenteze decizia Curții Constituționale a Moldovei, care a declarat neconstituțională legea cu privire la controlul constituționalității privind funcționarea limbilor.
Legea cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, care îi redă limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică, a fost votată pe 16 decembrie 2020 în Parlament, cu 55 de voturi ale deputaților socialiști și celor din „Pentru Moldova”. Prin acel document, statul se angaja să asigure studierea limbii de stat și, de asemenea, declara limba rusă drept limbă de comunicare interetnică. Legea le oferea cetățenilor dreptul de a primi documente judiciare și de a participa la proceduri judiciare într-o limbă pe care o înțeleg.
Pe 18 decembrie, legea respectivă a fost promulgată de președintele Igor Dodon, iar pe 21 ianuarie Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care-i oferă statut special limbii ruse.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova