CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Deputatul Partidului „ȘOR” Violeta Ivanov a vorbit miercuri, 20 ianuarie, la un briefing despre „situația dezastruoasă în care a ajuns în prezent râul Nistru”. Potrivit ei, există „riscul ca 70% din populația Republici Moldova să rămână fără apă, inclusiv locuitorii Chișinăului”.
Această situație a fost cauzată de „guvernările iresponsabile și rău-intenționate”, „soluția putea fi găsită la Kiev, însă Maia Sandu a abordat superficial subiectul”, a apreciat Violeta Ivanov, care a deținut funcția de ministrul al Mediului pe timpul guvernării comuniste.
Violeta Ivanov a avut să-i reproșeze președintelui Maia Sandu că, în cadrul recentei sale vizite la Kiev, „nu a contribuit cu nimic la soluționarea problemei” și că, „mai mult, ea practic a recunoscut actualul status-quo”.
Problema râului Nistru, a afirmat deputatul, s-a agravat „începând cu anul 2010, pe timpul guvernului Filat, din care a făcut parte și Maia Sandu”.
În opinia Violetei Ivanov, guvernarea Filat a comis „un act de trădare națională”.
Ea a spus că, în 2010, premierii de atunci Vlad Filat și Iulia Timoșenko au semnat o „înțelegere cu iz penal, care prevedea inclusiv cedarea de către Moldova în favoarea Ucrainei a dreptului de proprietate asupra Centralei hidroelectrice de la Novodnestrovsk”.
„În anul 2011, Guvernul de atunci, din care, apropo, a făcut parte și președintele nou-ales, Maia Sandu, a aprobat hotărârea Guvernului prin care a fost cedat Ucrainei dreptul de proprietate deplină asupra Centralei hidroelectrice de acumulare prin pompare „Novodnestrovsk” printr-un Protocol moldo-ucrainean. Apoi, tot în 2011, Parlamentul Alianței pentru Integrare Europeană-2, din care a făcut parte doamna președinte și colegii ei, a ratificat acest protocol, legiferând astfel acest act criminal ”, a explicat Violeta Ivanov.
În opinia ei, în cadrul recentei sale vizite oficiale la Kiev, Maia Sandu „a demonstrat lipsa totală de viziune asupra problemei respective, în privința intențiilor părții ucrainene de a extinde acest complex hidroenergetic de la Novodnestrovsk, precum și de a construi o cascadă de încă 6 hidrocentrale noi pe Nistru, catastrofale pentru Republica Moldova”.
„Doar în urma conectării a două generatoare la Centrala hidroelectrică de acumulare, volumul anual al fluviului Nistru a scăzut de la 10 la 7 kilometri cubi (miliarde tone sau miliarde metri cubi). Această pierdere de apă este egală cu cantitatea de apă care curge în râul Prut timp de un an. Acum imaginați-vă ce se va întâmpla dacă la Centrala vor fi conectate în total șapte turbine, precum planifică partea ucraineană”, a semnalat Violeta Ivanov.
Referitor la inițiativa Maiei Sandu ca UE să efectueze un studiu pe acest caz, Violeta Ivanov a spus că dispune de documente „care demonstrează cheltuirea deja a circa 3 milioane de dolari pentru evaluări”.
„Este condamnabil faptul că, atunci când mediul științific din Republica Moldova și din Ucraina, precum și societatea civilă, atenționează asupra consecințelor dezastruoase ale activității Complexului Hidroenergetic de la Novodnestrovsk și efectelor catastrofale care vor urma după construcția și punerea în funcțiune a celor 7 turbine planificate (dintre care 4 sunt deja construite n. r.) ale acestui Complex, președintele statului merge în Ucraina și, având o ocazie perfectă să abordeze direct această problemă vitală pentru Republica Moldova, ne demonstrează superficialism, lipsa capacității de negociere și nedorința de soluționare concretă a acestei probleme vitale pentru Republica Moldova”, a mai declarat Violeta Ivanov.
Deputatul a menționat că, în conformitate cu tratatele internaționale în domeniu ratificate de ambele state, Ucraina s-a obligat să evalueze impactul asupra mediului încă la etapa inițierii construcției. Violeta Ivanov a precizat că personal a semnat un Protocol în acest sens cu partea ucraineană, pe când era ministru al Mediului.
Violeta Ivanov a spus că trebuie întreprinse o serie de acțiuni concrete, în regim de urgență, pentru a nu admite o adevărată catastrofă ecologică pe Nistru.
În opinia deputatului, Maia Sandu ar trebui să-i solicite omologului ei de la Kiev ca partea ucraineană să-și onoreze angajamentele asumate prin ratificarea Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în context transfrontalier și să-i solicite stoparea imediată a oricăror lucrări de extindere a Complexului Hidroenergetic Nistrean.
Reamintim că Violeta Ivanov a candidat din partea Partidului „ȘOR” la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova