Teodor Cârnaț spune că președintele Maia Sandu a pierdut timp după consultările cu fracțiunile parlamentare, iar jurisprudența Curții Constitușionale o obligă ca până pe data de 8 ianuarie să desemneze un candidat la funcția de premier.
„Președintele țării este obligat să înainteze, în termen de 15 zile, un candidat la funcția de premier, după consultările cu fracțiunile parlamentare. Maia Sandu trebuia să facă acest pas după data de 28 decembrie pentru a epuiza acele 45 de zile necesare pentru declanșarea anticipatelor”,a precizat Teodor Cârnaț.
Expertul a mai spus că ideea autodizolvării Parlamentului este o aberație, iar Constituția nu prevede un asemenea mecanism.
Teodor Cârnaț consideră că președintele Maia Sandu va trebui să respecte buchia legii chiar dacă vor apărea riscuri ca să fie instalat un guvern, lucru pe care noul șef d stat nu și l-ar dori.
Totodată, expertul menționează că în cazul unei tergiversări intenționate președintele va risca cu propria funcție și ar putea fi acuzat de CCM că deliberat nu și-a onorat obligațiunea constituțională.
Amintim că premierul Ion Chicu și-a anunțat demisia în data de 23 decembrie. Chicu a îndeplinit interimatul funcției până în data de 31 decembrie 2020, după care a refuzat să mai fie premier în exercițiu.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova