CHIȘINĂU 30 dec - Sputnik. La începutul acestei săptămâni, în Republica Moldova s-au scumpit carburanții. Acest lucru se întâmplă la o diferență de două săptămâni de la ultimele majorări.
Expertul economic Veaceslav Ioniță a declarat pentru Sputnik Moldova că piața petrolieră din țara noastră poate fi clasificată în următorul fel: motorina - 72%, benzina A95 - 20%, alte produse - 8%.
Care este cea mai ieftină benzină?
Expertul a analizat piața petrolieră, în special benzina A95, care, potrivit lui Ioniță, este cel mai des folosit combustibil de către șoferi.
„În acest an, datorită unei conjuncturi favorabile, cetățenii Republicii Moldova cumpără cea mai ieftină benzină din ultimii zece ani. În pofida scumpirilor, care au avut loc acum câteva zile, prețul mediu în acest an constituie 15,96 de lei pentru un litru”, a precizat Ioniță.
„Dacă excludem prețul pentru import și impozitele, atunci câștigul companiilor petroliere din țară va fi cel mai mare din istorie și va constitui 3,53 lei pentru un litru, ceea ce e cu 70 de bani mai mult decât în ultimii șase ani”, a menționat Veaceslav Ioniță.
Expertul consideră că volumul benzinei vândute în acest an nu diferă de cantitățile comercializate anul trecut, ceea ce înseamnă că în condiții de criză companiile au un câștig cu 25% mai mare decât în ultimii șase ani.
„În vânzările cu amănuntul de benzină A95 înseamnă o suplimentare de 100 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului”, a explicat expertul.
Cu motorina situația este mai dramatică
După cum a menționat Ioniță, adaosul comercial al companiilor petroliere este de 3,2 lei pentru un litru, în comparație cu 1,88 pentru un litru de motorină în ultimii patru ani.
„Adică, pentru fiecare litru vândut, companiile primesc suplimentar 1,32 lei, în comparație cu indicatorul mediu din ultimii patru ani”, a precizat Veaceslav Ioniță.
Acest lucru înseamnă un venit suplimentar de 370 de milioane de lei doar pentru motorină, pentru primele zece luni ale anului 2020. Potrivit lui Ioniță, vânzările cu amănuntul ale motorinei au scăzut cu 15%, iar cele angro au crescut cu 9%, ceea ce compensează diferența.
„Cel mai mare adaos companiile l-au avut în al doilea semestru, atunci când a început criza. Atunci adaosul era de 3,7 lei pentru un litru de motorină, ceea ce e dublu față de ultimii patru ani”, a spus Ioniță.
Potrivit expertului, din cauza scumpirilor din acest an, moldovenii au plătit cu 840 de milioane de lei mai mult decât în anul 2019.
„Aceste majorări sunt legate de adaosul nejustificat pentru motorină, care e cu 1,32 lei mai mult pentru un litru, comparativ cu ultimii ani. Respectiv, agricultorii și transportatorii, care sunt cei mai mari consumatori, vor achita suplimentar 740 de milioane de lei”, a conchis economistul.
El a precizat că ceilalți șoferi vor plăti 100 de milioane de lei mai mult.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova