CHIȘINĂU 28 dec - Sputnik. În urma discuțiilor cu președintele Maia Sandu, deputații PPDA au reiterat că vor alegeri parlamentare anticipate cât mai curând posibil și că nu vor propune niciun candidat la funcția de premier.
Alexandru Slusari a declarat pentru presă că în cadrul consultărilor deputații PPDA au discutat cu Maia Sandu mai multe probleme cu care se confruntă în prezent cetățenii. El a menționat criza sanitară, dar și seceta care a afectat agricultorii din Republica Moldova. Slusari a mai menționat că s-a pus în discuție și reforma justiției.
Totodată, Slusari a precizat că Guvernul interimar este limitat în atribuții și că până la alegeri, statul trebuie să funcționeze.
Amintim că președintele Maia Sandu a invitat la consultări toate fracțiunile din Parlament pentru a discuta acțiunile care urmează a fi întreprinse în continuare pe filiera politică din țară. Consultările au început luni, la ora 11:30. Până acum Maia Sandu a discutat cu trei fracțiuni, urmează să se întâlnească cu deputații PDM, ai Partidului „ȘOR” și cu cei ai grupului parlamentar PRO Moldova. La finalul consultărilor, președintele Maia Sandu va susține o conferință de presă în care va face un sumar al tuturor discuțiilor de astăzi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova