CHIȘINĂU, 25 nov – Sputnik. Duminică, 29 noiembrie, în stânga Nistrului va fi ziua unică de votare. Locuitorii din regiune își vor alege reprezentanți în forurile legislative de diferite niveluri, precum și primarii satelor și orașelor. Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când Tiraspolul se adresează oficial Chișinăului cu rugămintea de a oferi sprijin în organizarea alegerilor locale.
Apel pentru garantarea liberului acces
Adresarea Tiraspolului către Biroul pentru reintegrare de la Chișinău a fost semnată de șeful structurii responsabile de politica externă din regiune Vitaly Ignatiev. În document se menționează că autoritatea electorală din Transnistria va amenaja secții de votare în localitățile Varnița, Copanca, Molovata Nouă, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Coșnița și Pîrîta.
„Pentru a crea condiții pentru exercitarea dreptului la vot, rog să informați autoritățile competente despre necesitatea asigurării liberei circulații a celor care doresc să voteze la secțiile de votare, precum și să asigurați libera deplasare a vehiculelor oficiale cu urna mobilă”, se menționează în document.
Biroul pentru reintegrare a Moldovei a primit această adresare, dar nu a trimis încă un răspuns oficial Tiraspolului. Instituția a făcut doar o precizare pentru mass-media.
Opinia Chișinăului
Reprezentanții Biroului de reintegrare de la Chișinău au explicat pentru corespondentul Sputnik Moldova că „în acțiunile sale și în comunicarea cu toți actorii din cadrul procesului de negocieri, partea moldovenească se ghidează de dezideratul asigurării respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi, soluționării în interesele acestora a celor mai stringente probleme și dificultăți”.
De asemenea, Chișinăul consideră o prioritate „restabilirea spațiilor naționale unice și atingerea unei reglementări durabile a dosarului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”.
Reprezentanții Biroului au menționat că legislația în vigoare stipulează expres competența organului responsabil de realizarea politicii electorale pe întreg teritoriul țării și nu poate fi vorba de „abordări paralele” în acest sens.
„Localitățile evidențiate în adresarea în cauză după cum este bine cunoscut reprezintă unități administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova în care își desfășoară activitatea autorități publice locale alese și funcționale în conformitate cu exigențele cadrului normativ al Republicii Moldova”, precizează Biroul pentru Reintegrare.
De asemenea, instituția a menționat că se fac eforturi pentru „reluarea regimului de liberă circulație în regiunea transnistreană și excluderea barierelor artificiale care îngreunează viața cetățenilor”.
Politologul Alexander Kuznețov a declarat în studioul Radio Sputnik Moldova că, dacă Chișinăul va răspunde oficial la această întrebare, va exista o sabie cu două tăișuri, iar solicitarea Tiraspolului stârni și sentimente ambigue: pe de o parte, este o abordare pașnică, pe de altă parte, există un subtext aici.
"Dacă organele constituționale ale Moldovei, Comisia Electorală Centrală, ar participa la organizarea alegerilor în Transnistria, acest lucru ar putea fi considerat un pas spre reintegrare. Dar, dacă oferim asistență, rezultă că acesta este un alt stat și îi recunoaștem independența", a explicat el.
În speranța unui răspuns reciproc
Reprezentanții structurii responsabile de politica externă din regiunea transnistreană au declarat pentru Sputnik Moldova că anterior au mai fost încercări de colaborare între autoritățile electorale din Moldova și stânga Nistrului.
„Anterior am venit cu inițiativa de a lua în considerare posibilitatea cooperării directe între CEC a Republicii Moldova și CEC a Transnistriei, dar partea moldovenească a refuzat. Anul acesta, înainte de alegerile prezidențiale, Chișinăul ne-a cerut să oferim posibilitatea de a vota locuitorilor din Transnistria care au cetățenia moldovenească. Și am mers în întâmpinare. Acum, respectiv, am făcut o cerere similară", a explicat departamentul.
„Până acum nu există un răspuns oficial din partea reprezentantului politic al Republicii Moldova cu privire la fondul problemei, care amenință perspectivele implementării principiului votului universal și egal, prevăzut în Pactul internațional privind drepturile civile și politice, Declarația universală a drepturilor omului și alte documente internaționale”, a menționat instituția.
În legătură cu acest fapt, Tiraspolul le-a cerut partenerilor internaționali „să atragă atenția la situația actuală și să ofere asistență pentru prevenirea provocărilor în ziua alegerilor”.
Regiunea transnistreană, unde circa 60% dintre locuitori sunt ruși și ucraineni, a încercat să se separe de Moldova chiar înainte de prăbușirea URSS, exprimându-și temeri că Moldova se va uni cu România.
În 1992, după o încercare eșuată a autorităților moldovenești de a rezolva problema cu forța, regiunea transnistreană a devenit un teritoriu care se afla practic în afara controlului Chișinăului.
Procesul de negociere s-a intensificat în 2017. Atunci părțile au semnat protocoale privind telecomunicațiile între cele două maluri ale Nistrului. De asemenea, s-a convenit să fie apostilate diplomele emise de instituțiile de învățământ transnistrene, să fie permisă funcționarea școlilor cu predarea în grafie latină și să fie permis accesul fermierilor către terenurile din Dubăsari.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova