Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Poliția a înregistrat mai multe încălcări: Iată ce s-a întâmplat

© Sputnik / Mihai CarausInspectoratul General al Politiei poliției IGP
Inspectoratul General al Politiei poliției IGP - Sputnik Moldova
Abonare
Inspectoratul General de Poliție a anunțat despre abaterile înregistrate până în prezent. Totodată, oamenii legii au îndemnat cetățenii să respecte legea.

CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. Reprezentanții Inspectoratului General de Poliție au organizat acum câteva minute un briefing de presă în care au vorbit despre acțiunile Poliției în cadrul turului doi de scrutin. 

Briefing CEC - Sputnik Moldova
Primele informații prezentate de CEC despre scrutin
”Poliția are mai multe atribuții, cum ar fi asigurarea securității tuturor persoanelor, concurenților electorali, securitatea la secțiile de votare și intervenție când se destabilizează situația, constatarea încălcărilor și abordarea asistenței”, a declarat Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției. 

Oamenii legii susțin că au înregistrat mai multe incidente în această noapte.

”În această noapte am avut două situații de deconectare a energiei electrice, la Condrița lumina a fost stinsă, dar la 03:50 lucrurile au revenit la normal. O situație similară a fost pe strada Mircea Cel Bătrân - două deconectări, dar la 02:22 defecțiunile tehnice au fost înlăturate. Poliția a intervenit imediat, iar activitatea a continuat normal. Au fost două incidente într-un sat din Orhei, la 07:00 la secția de votare, din cauza defecțiunilor tehnice, camera de filmat s-a conectat la 07:25 și la Lozova, Strășeni”, a anunțat Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției. 

Poliția a intervenit și în această dimineață la un caz mai neobișnuit. 

”Dimineață la 07:00, la podul Sănătăuca de la Florești, persoane au aruncat scoabe ghimpoase din metal pe pod, iar mai multe persoane și autospecialele poliției, ANTA au avut de suportat defecțiuni tehnice. Cazul a fost înregistrat de IP Florești și acum se fac investigații. Să ne imaginăm că a fost nevoie de intervenția salvării sau a pompierilor și puteau să nu ajungă la destinație din această cauză. Poliția condamnă aceste comportamente”, a spus Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției. 

Un alt caz documentat de Poliție a fost în satul Gotești. Porțile domiciliului președintelui secției de votare, dar și a primarului din localitate, au fost date cu vopsea de indivizi necunoscuți. Oamenii legii investighează cazul. După primul tur al scrutinului prezidențial și până acum au fost înregistrate mai multe abateri, inclusiv în ziua tăcerii. 

Ион Кику на выборах президента 2020 второй тур - Sputnik Moldova
Chicu: ”Sper că înțelepciunea va triumfa și omenia va reveni”
”În aceste două săptămâni poliția a asigurat securitatea la 94 de evenimente cu caracter electoral. Astfel, au fost înregistrate mai multe abateri electorale: 6 cazuri de afișaj electoral, 8 cazuri de încălcarea restricțiilor de sănătate publică în cazul întrunirilor, 12 cazuri cu diferit aspect, cum ar fi: repartizarea materialelor denigratoare, deteriorări de panouri, votarea dublă. În ziua tăcerii am avut 14 sesizări: 2 cazuri de încălcare a restricțiilor în sănătate publică, 1 caz de bănuială de corupere, 4 cazuri de agitație electorală, 3 cazuri de incidente în secțiile de votare, 4 cazuri au fost alte tipuri de încălcări”, zice Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției. 

Poliția mai spune că până acum nu au fost înregistrate cazuri de transportare organizată a cetățenilor din stânga Nistrului, iar scrutinul se desfășoară în mod pașnic.

”În fiecare secție, poliția transmite live despre situația reală, iar în orice caz de provocare sau denaturare a informației va interveni”, a mai spus Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției. 

Oamenii legii le-au amintit cetățenilor că nu au dreptul să transporte organizat cetățenii la secțiile de votare. În caz contrar, persoanele juridice vor primi amenzi între 10 500 de lei și 12 000 de lei, iar persoanele fizice riscă între 10 mii și 12 500 de lei amendă. În ambele cazuri, inspectorii pot aplica patru puncte de penalizare și au dreptul să retragă plăcuțele de înmatriculare. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0