CHIȘINĂU, 13 nov – Sputnik. Am urmărit fugitiv interviul Maiei Sandu, oferit jurnalistului ucrainean Dmitri Gordon, care, așa cum era de așteptat, are o tentă electorală.
Nu știu în ce măsură publicul din Ucraina a fost interesat sau a aflat ceva nou despre liderul PAS și situația din țara noastră, însă sunt convins că moldovenii au fost plictisiți.
În primul rând, doamna Sandu nu a făcut niciun fel de declarații care ar merita o atenție mai deosebită. Discuția a fost una “de suflet”, în care au fost evitate grijuliu întrebări incomode și provocatoare: copilărie, tinerețe, vise, cine este rău și cine este bun (conform scenariului interviurilor precedente) etc. Cu toate acestea, s-a remarcat o constantă, care mai târziu i-ar putea juca festa candidatului la președinție, indiferent ce poziții va ocupa în viitor: blocarea excesivă într-o buclă a “combaterii corupției”. Maia Sandu utilizează atât de des noțiunea de “corupție”, încât o plasează în orice context – indiferent dacă este vorba de copacii din Codrii Moldovei, economie sau soluționarea conflictului transnistrean. La orice întrebare, răspunsul e unul singur: eliminăm corupția și “vaca va da lăptic, găina – oușor”.
Or, a considera că țara are o singură problemă și această problemă are o singură soluție poate sugera, cel puțin, o abordare superficială și demagogică, dacă nu chiar o rupere de realitate. Un stat nu se poate construi și administra cu ajutorul lozincilor. Mai e nevoie și de o viziune politică foarte clară pentru orice segment al vieții. Nu poți hrăni la nesfârșit oamenii cu niște abstracțiuni, așa cum a fost în cazul lui Vladimir Zelenski în Ucraina, spre exemplu, unde după râs a venit plâns. Mai e nevoie și de salarii, pensii, drumuri, educație, iar toate acestea nu se obțin printr-o simplă jonglare cu cuvinte și o suscitare a emoțiilor.
Probabil, acesta și era unul din principalele motive pentru care Maia Sandu a preferat să plece de la guvernare până a se ajunge la un colaps: nu poți sta prea mult pe creasta valului, hrănind oamenii doar cu promisiuni frumoase despre un viitor luminos.
Lozincăria care ascunde realitatea
Trăim într-o epocă zbuciumată a sloganurilor. Dacă în secolul XIX în spatele oricărei lozinci exista cel puțin un sistem de idei social-politice, astăzi cuvintele tari devin un instrument al marketingului. Așa cu ajutorul oricărei etichete, o utilizare abilă a instrumentelor de comunicare, se poate promova orice agendă, chiar și opusă intenției declarate.
Așa ecologiștii, care luptă împotriva schimbării climatice, nu fac decât să distrugă sursele tradiționale de energie. În realitate condamnă națiunile mai mici la sărăcie și creează noi industrii și extrag alte tipuri de resurse minerale, care distrug în proporții mai mari mediul ambiant (chiar dacă nu emit dioxid de carbon). Icoana acestei schimbări a devenit Greta Thunberg, o tânără cunoscută pentru fanatismul și stilul isteric, promovată de media globală.
Campaniile împotriva discriminării, violenței în familie și a discursului de ură, pentru o egalitate de gen și toleranță, în realitate, ascund în spate anularea libertății de exprimare, dreptul la muncă, educație și credință, un regim de teroare, legislații represive și distrugerea instituțiilor tradiționale care reprezintă o bază pentru comuniune în baza unor valori identitare.
Politicile de promovare a pieței libere ascund distrugerea capitalului autohton, lichidarea clasei mijlociu, a întreprinderilor mici și mijlocii, adâncirea și mai mult a inegalității sociale, crearea unor monopoluri ale corporațiilor transnaționale, care limitează și mai mult libertatea economică.
E o metodă banală de manipulare prin care societatea poate fi determinată să accepte orice: lipește o etichetă atrăgătoare, chiar dacă nu are nicio tangență cu conținutul, investește într-o promovare agresivă, diabolizează concurenții și criticii. Așa, cu o strategie de promovare reușită, orice public poate fi determinat să accepte benevol până și sclavia.
Anticorupția care protejează corupția
Printre toate acestea, cea mai perversă se dovedește a fi lupta împotriva corupției. Dacă pentru un om mediu această noțiune se asociază cu darea și luarea de mită, în realitate, conceptul este mult mai vast. Cu cât cuprinde mai multe arii de activitate, cu atât devine mai dificil de definit, ceea ce înseamnă că poate servi în calitate de paravan pentru orice interese politice, economice și chiar geopolitice. În multe cazuri, campaniile anticorupție presupune absorbirea unor bani din niște fonduri pentru niște proiecte iluzorii sau un proces lent de capturare a justiției de către factorul extern, mai ales atunci când procurorii au în spate ONG-uri sponsorizate din afară, ambasade și lobby-ul companiilor străine. În acest fel, “lupta anticorupție” devine un instrument al ocupației politice și economice, așa cum observăm și la vecina noastră estică – Ucraina, care și-a creat o puzderie de instituții anticorupție (fără nicio relevanță reală), dar și la vecina vestică - România, unde ambasada SUA joacă pe față un rol de dirijor, iar fostul șef DNA, Laura Codruța Kovesi a fost transformată într-un brand pan-european.
Pentru o mai mare claritate, ne-am putea aminti de povestea lui Joe Biden și fiul acestuia – Hunter Biden, care se bucura de o sinecură la compania Burisma din Ucraina. Așa cum Burisma ajunsese în vizorul procurorilor ucraineni, la un moment dat, Hunter a apelat la tatăl său, pentru ca acela să exercite presiuni asupra președintelui Petro Poroșenko, iar liderul ucrainean să „pună la loc” procurorul general.
Anul acesta apăruse câteva înregistrări ale discuțiilor între Biden și Poroșenko, din care reiese că oficialul american a cerut expres demisia procurorului în cauză, ceea ce a și fost făcut. În schimbul acestui serviciu, Biden a promis să contribuie la oferirea statului ucrainean a unui miliard de dolari credit din partea FMI. Așa și s-a întâmplat: procurorul Viktor Șokin a fost înlăturat din funcție, chiar dacă nu existau niciun fel de motive legale, așa cum recunoștea și Poroșenko în “blestemata” înregistrare audio.
Cel mai interesant, și cât ar părea de straniu, toată această istorie a decurs tocmai sub steagul luptei împotriva corupției, în care anume democratul Biden reprezintă un simbol al combaterii acestui flagel. Atât societatea civilă ucraineană, cât și apărătorii lui Biden din SUA susțineau că mobilizarea împotriva procurorului Șokin se datora faptului că asupra acestuia „planau suspiciuni de corupție”.
În anul 2011, același Joe Biden a efectuat o scurtă vizită pe la Chișinău, unde încuraja eforturile incredibile ale politicienilor moldoveni. Guvernarea de atunci se bucura de o susținere deplină a Occidentului în lupta cu orice opoziție, ceea ce a și permis mai târziu așa-numita “capturare a statului”.
"Poate aveţi o ţară mică, dar faceţi lucruri mari. Guvernul vostru mai are multe de făcut. Trebuie să luptaţi cu corupţia şi să reformaţi justiţia. Dar cred în voi şi în liderii voştri", spunea în discursul său Biden în fața Teatrului de Operă și Balet, în fața unei mulțimi entuziasmate și a unor copilași înghețați de frig, care fluturau stegulețele SUA și ale Moldovei.
Într-adevăr, au urmat niște „lucruri foarte mari”: peste trei ani lumea a aflat de legendarul și istoricul “furt al miliardarului”. Desigur, Biden nu are nicio tangență cu această poveste, însă merită să remarcăm utilitatea “aportului” pe care l-a avut discursul și mesajul în sprijinul conducătorilor de atunci.
Cu ce și pentru ce să mai luptăm?
Totuși, care este morala celor înșirate mai sus? Oare faptul că s-a călcat de mai multe ori pe greblă ar trebui să ne determine să renunțăm la crearea unor instituții funcționale? Deloc. Doar că: astfel de procese trebuie să fie naturale, interne, libere de orice imixtiune din afară, care poate deturna sensul inițial. În al doilea rând, problema principală este lipsa unui stat puternic, incapacitatea de a defini și conștientiza interesele naționale, obiectivele care trebuie atinse pentru o obține o creștere a bunăstării. Anume o putere politică care știe ce trebuie să facă și dispune de o voință, elimină toate impedimentele în calea realizării dezideratelor, inclusiv corupția.
Corupție nu înseamnă doar luarea de mită, dar și cedarea unor interese strategice ale țării și ale cetățenilor „pe gratis”, în schimbul unor beneficii de ordin non-material: cum ar fi susținerea politico-diplomatică. Mai rău decât un politician prins cu mita poate fi doar un politician „neprihănit”, care este dispus să-și distrugă din naivitate sau infantilism propria țară, să o cedeze pe bucăți celor care îi oferă protecție sau îi alină orgoliul de șefuleț peste o țară bananieră.
Cel mai grav este că pentru astfel de fapte “neprihănitul” (sau “neprihănita”) nu va putea fi tras la răspundere, pentru că totul va fi perfect legal, în conformitate cu buchea legii, sub pretextul “ realizării reformelor”. De altfel, cuvântul “reforme” ca și “lupta împotriva corupției” fac parte din acel arsenal al cuvintelor “magice” ale discursului politic demagogic, capabile să camufleze, prin provocarea unor emoții pozitive, orice crimă și trădare. Din păcate, în cele mai dese cazuri, publicul se lasă fascinat și copleșit de această diaree a epitetelor și metaforelor și puțini sunt cei care depun un efort minim de a citi printre rânduri, de a privi în spatele limbajului de lemn, de a analiza la rece sau de a consulta amalgamul de documente juridice și birocratice, care ascund detalii diabolice.
Anume din aceste motive, de fiecare dată o euforie populară, provocată de niște mari schimbări revoluționare, este urmată de o lungă perioadă de depresie generalizată și scepticism. Energiile sociale, care putea fi canalizate spre niște lucruri pozitive, sunt epuizate. După o beție zdravănă urmează o mahmureală teribilă.
