CHIȘINĂU, 8 nov – Sputnik. Soția actualului președinte al SUA, Melania, așteaptă încheierea mandatului lui Donald Trump pentru a depune cererea de divorț, afirmă Daily Mail.
"Melania numără fiecare minut până la momentul când acesta își va părăsi postul, iar ea va putea divorța", i-a relatat publicației fosta asistentă a primei doamne Omarosa Manigault Newman.
Potrivit ei, cuplul nu s-a despărțit pentru că un astfel de pas i-ar fi adus neplăceri primei doamne.
“Dacă Melania nu ar fi răbdat umilirile extreme și ar fi plecat în perioada în care el se află la putere, ar fi găsit o metodă pentru a o pedepsi”, consideră ea.
Potrivit unei alte asistente a primei doamne, Stephanie Wolkoff, căsătoria lui Trump cu Melania a fost un fel de înțelegere. Cei doi ar fi dormit în camere separate.
Wolkoff afirmă că mutarea primei doamne de la New York la Washington ar fi avut loc doar peste cinci luni de la inaugurare, din cauza negocierilor pe marginea contractului nupțial. Acesta era necesar pentru ca fiul președintelui, Barron, să primească o parte din moștenire.
În material se menționează că Melania Trump a declarat în mai multe interviuri că are relații minunate cu soțul său. Cu toate acestea, avocatul Christina Previte spune că Melania ar avea interdicție de a-și critica soțul în presă, conform contractului. O înțelegere similară Trump încheiase cu cea de-a doua soție, Marla Maples. Acesteia îi este interzis să publice cărți despre fostul ei soț sau să se pronunțe negativ despre el în interviuri.
Jurnaliștii au observat în mai multe rânduri semne care ar arăta că relațiile dintre cei doi soți s-au răcit. Așa, liderul de la Casa Albă și-a abandonat soția în ploaie, plecând cu umbrela. La un eveniment surprins de camere, Trump a încercat să-și ia soția de mână, însă aceasta la lovit peste mână. În februarie 2018, un model al revistei Playboy, Karen McDougal, a declarat că Trump și-ar fi înșelat soția cu ea.
Donald și Melania Trump s-au căsătorit în ianuarie 2005, iar peste un an s-a născut Barron.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova