CHIȘINĂU, 22 oct - Sputnik. Anual sunt înregistrate cazuri de intoxicații cu ciuperci. Se întâmplă din cauza ciupercilor pe care oamenii le adună singuri din păduri sau le cumpără de la comercianţii de pe marginea drumurilor.
"Specialiștii ANSP vin către cetățeni cu un apel ca să procure ciuperci din locuri autorizate și să le gătească atunci când sunt proaspătă, însă în niciun caz să nu le consume în stare crudă. Ciupercile cu viermi sau bătrâne nu trebuie să fie consumate deoarece anume ele acumulează cele mai mari bacterii. Să evite procurarea ciupercilor de pe marginea drumurilor unde populația se ocupă cu așa timp de afaceri. Este suficient ca doar o ciupercă să fie necomestibilă și toată mâncarea prezintă pericol", a precizat Iurie Pânzaru.
Specialistul mai spune că dacă oamenii insistă totuși să strângă singuri ciuperci din pădure, să consulte cărțile specializate ca să verifice dacă sunt comestibile. La fel, o atenție sporită trebuie să atragă și gospodinele care fac conserve din ciuperci.
"Puțini probabil cunosc că atunci când se fac conserve este indicat de exclus capacele de metal. Totuși, dacă sunt folosite atunci între ciuperci și capac trebuie puse câteva straturi de hârtie. Astfel, vor fi protejați cei care le vor consuma", a mai spus Iurie Pânzaru.
Intoxicaţia trebuie anunțată urgent, iar începerea cât mai curând a tratamentului poate salva viaţa pacientului. Medicii spun că în aproximativ două ore de la consumul ciupercilor poate apărea greaţă, vomă, diaree și transpiraţia excesivă. Specialiștii le recomandă oamenilor ca la apariția primelor simptome să se adreseze de urgență după ajutor medical.
Amintim că în iunie o tânără de 26 de ani și mama acesteia în vârstă de 47 de ani au murit după ce s-au intoxicat cu ciuperci. Totodată, copilul tinerei, în vârstă de 3 ani, a fost transportat la spital în comă. În 2019 au fost înregistrate 81 de cazuri de otrăvire cu ciuperci, iar două persoane au murit.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova