CHIȘINĂU, 16 oct – Sputnik. "Încălcând în mod brutal regimul umanitar de încetare a focului, forțele armate ale Armeniei, de dimineață, au deschis focul asupra raioanele Gheranoboiesk, Tertersk, Agdamsk și Agdjabedinsk", anunță serviciul de presă al departamentului militar azer, fiind citat de RIA Novosti.
Liderii Rusiei, Statelor Unite și Franței - țările co-președinte ale Grupului OSCE Minsk din Karabah - au cerut părților opuse să înceteze ostilitățile și să se angajeze să înceapă negocieri fără condiții prealabile. Turcia a declarat că va oferi Azerbaidjanului orice sprijin pe care îl solicită pe fundalul unei alte agravări a situației din Nagorno-Karabakh.
Conflictul din Karabah a început în februarie 1988, când Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah și-a anunțat secesiunea din RSS Azerbaidjan. În cursul confruntării armate din 1992-1994, Azerbaidjanul a pierdut controlul asupra Nagorno-Karabahului și șapte regiuni adiacente. Din 1992, negocierile privind soluționare pașnică a conflictului au fost purtate în cadrul Grupului OSCE Minsk, condus de trei copreședinți - Rusia, Statele Unite și Franța. Azerbaidjanul insistă să își păstreze integritatea teritorială, Armenia apără interesele republicii nerecunoscute, deoarece RNK nu este parte la negocieri.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova