BUCUREŞTI, 8 oct – Sputnik, Doina Crainic. Președintele republican, dornic să-și relanseze campania electorală pentru a obține un al doilea mandat luna viitoare împotriva democratului Joe Biden, a repetat că se simte cel mai bine de la începutul perioadei sale de convalescenţă. Trump a fost internat vineri la Centrul Medical Militar Walter Reed, lângă Washington, pentru tratament împotriva Covid-19.
„Cred că a fost o binecuvântare de la Dumnezeu că am luat (coronavirusul). Tot răul spre bine”, a declarat Donald Trump, citat de Sputnik.
Preşedintele american a adăugat că a putut descoperi direct tratamente eficiente împotriva Covid-19, referindu-se la produsele laboratoarelor Regeneron și Eli Lilly. „Vreau să vă pun la dispoziţie ceea ce am primit eu. Și voi face să dispuneţi gratuit [de tratamente]”, a spus Trump, adresându-se americanilor într-un videoclip postat pe Twitter.
Anterior, Casa Albă a relatat că președintele s-a întors în Biroul Oval pentru a fi informat, la doar două zile după externarea din spital, despre discuțiile cu privire la un nou plan de susținere a economiei și despre evoluţia uraganului Delta.
Un oficial apropiat preşedintelui a spus că Donald Trump a folosit grădina Casei Albe pentru a ajunge în biroul său pentru a nu-i expune la coronavirus pe membrii personalului, deşi medicul său i-a spus în acea zi că nu mai are simptome.
Preşedintele, în vârstă de 74 de ani, a stat în apartamentul său de la Casa Albă de când a fost externat din spital luni seara. Trump s-a descris ca un om care a învins cu succes boala cauzată de noul coronavirus și a ieșit din ea mai puternic, îndemnându-i pe americani să nu se teamă de virus.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova